SRI – Dragnea: 3 – 1. Dragnea controlează, încă, mare parte din buget

Meciul s-a terminat. Mai sunt, însă, multe meciuri. Dar acesta a fost tranșat în favoarea SRI. S-a jucat la rupere și s-a negociat maximal ca să fie loc de compromis.

Așa cum v-am spus de la bun început, Tudose a pus pe masă două nume: Gabriel Vlase și Marius Nica. Tot așa cum v-am povestit, Vlase făcea parte din garnitura pe care Dragnea a anunțat-o, la începutul anului, că nu pupă funcții executive. E adevărat, la puțină vreme după, Livache s-a înmuiat și s-a răzgândit în privința lui Tudose (numit ministru al Economiei în cabinetul Grindeanu) și a lui Nica (consilier al fostului premier Grindeanu, păstrat în Guvern de către Tudose).
Ieri, Tudose știa că Dragnea nu îl va accepta pe Vlase, dar ținta lui era să primească Nica un minister. Unul din trei. Obiectiv, iată, bifat azi.
Ce a câștigat, practic, SRI prin Tudose? În primul rând, o luptă de imagine cu Dragnea, care se vede că nu este infailibil. În al doilea rând, a eliminat din Executiv trei miniștri loiali cu totul șefului PSD. În al treilea rând, a obținut un minister foarte important, cel al Fondurilor Europene.
Ce a câștigat Dragnea? A reușit să-și păstreze două ministere foarte bănoase (Dezvoltarea și Transporturile), prin care poate controla, încă, mare parte din partid.
Dar, cel ai important e ce a pierdut Dragnea: invincibilitatea. Statuia lui s-a crăpat. Începe prăbușirea.
tudose

You May also Like...

FOTO Liviu Dragnea a avut cel puțin cinci gărzi de corp la Craiova, în mijlocul fanilor
14 aprilie 2019
Cum să iei 20.000 de lei pe lună de la stat? Trebuie să fii un politruc care știe rusă și îți decide Tăriceanu salariul
16 octombrie 2017
PSD, fără mănuși după prezidențiale: asalt asupra ANI, la ordinul baronilor
24 noiembrie 2014

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *