Pop Liviu Marian cumpără lunar bijuterii de 250 – 400 de euro
„Bunuri sub formă de metale prețioase, bijuterii, obiecte de artă și de cult, colecții de artă și numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural național sau universal sau altele asemenea, a căror valoare însumată depășește 5.000 Euro”.
Așa sună descrierea rubricii din declarația de avere unde trebuie declarate giumbușlucurile mai „pretențioase” din casa omului obligat de lege să declare veniturile și cheltuielile.
Ministrul PLM, cum mai e cunoscut – sau Pop Liviu Marian, dacă preferați – , nu a bifat această rubrică în declarația de avere din 2014.
Adică, după cum tocmai ați văzut mai sus, nu a declarat nici un fel de obiecte de valoare. Așadar, fie nu avea nimic, fie nu ajunsese la pragul de minimum 5.000 de euro, care l-ar fi obligat să menționeze astfel de bunuri.
În 2015, însă, giumbușlucurile au apărut.
După cum se poate observa din ce a scris Pop în document, e vorba de bijuterii acumulate în 15 ani, adică în perioada 2001 – 2015. La un calcul aritmetic scurt, cum îi place lui PLM, reiese că, în medie, în fiecare an, Pop a cheltuite pe bijuterii puțin peste 330 de euro, adică mai puțin de 30 de euro lunar.
Dar asta se întâmpla când PLM nu era așa glorios. În 2016, când toată lumea știa deja cine e „genunche”, faima s-a tradus și în obiecte scumpe.
Așadar, în numai un an, valoarea bijuteriilor achiziționate de Pop a crescut cu 4.900 de euro. Într-un an! Adică cu peste 400 de euro lunar. Lunar! Adică, între 2015 și 2016, Popică a cumpărat de 13 ori mai multe bijuterii decât în perioada 2001 – 2015, când nu-și permitea nici 30 de euro lunar pe inele, cercei etc.
Anul ăsta, ministrul Educației a declarat iar creștere la giuvaere.
Dar mai modestă: „numai” 3.000 de euro a cheltuit între 2016 și 2017 Pop pe bijuterii (adică valoarea acestora a crescut în 12 luni de la 10.000 la 13.000 de euro). Chiar și așa, tot se face o medie de 250 de euro lunar, adică de peste opt ori mai multe bijuterii cumpărate în 2016 – 2017 decât în 2001 – 2015.