Pentru că trebuia ca demența și nerușinarea să poarte un nume comun, li s-a spus, simplu, „ponta”, substantiv comun. Cînd substantivul comun s-a cocoțat în fruntea Guvernului, a căpătat statut oficial și a devenit substantiv propriu și s-a transformat în „Ponta”. Dar, pentru că nu toate substantivele proprii „Ponta” purtau în gene dileala maimuței obraznice, „Ponta” de la Guvern a trebuit diferențiat de celelalte substantive proprii și, atunci, i s-a spus „Victor Viorel Ponta”.