2 decembrie, 10.40. Mă întîlnesc cu Tăriceanu la Guvern. Abia aștept să-l întreb pe inimă zburdalnică ce să fac: de fiecare dată cînd dau de o brunetă prin Dubai sau pe la Tîrgu Jiu să mă însor? Neapărat să-l întreb, să nu uit, să-mi dea un sfat: după cîte întîlniri îi cer mîna? Oricum, am făcut un calcul și sînt în grafic: dacă Tăriceanu e la a șasea nevastă și are peste 60 de ani și eu sînt abia la a doua și am 42, mai am lejer timp de vreo patru.
Etichetă: jurnal
Dacă faci parte din „generația facebook”, probabil ești născut în preajma lui ’90 și nu ai auzit în viața ta de Tetelu. Dacă faci parte din „generația facebook”, însă, ai votat corect pe 16 noiembrie, chiar dacă habar n-ai cine e Tetelu. Dar ai habar cine este Ponta: un Năstase mai arogant, mai obraznic, dar mai prost, mai ignorant și atît de parvenit încît nu doar doctoratul, ci toată viața lui e plagiată după a politrucilor comuniști.