Etichetă: oameni de afaceri

Mitropolitul Banatului, fanul înfocat al lui Mircea Badea, către oamenii de afaceri: "nu am să vă denunţ la DNA, o să îi denunţ pe cei care încearcă să vă pună piedică"

Screenshot 2019-04-30 at 12.51.42

Spuneam ieri că celebrele bătăi care i-au fost aplicate lui Mircea Badea de către motociclistul Tedi au fost provocate chiar de către Mircea Badea. Deranjat că niște motocicliști făceau zgomot în timp ce el, omul de televiziune, își arunca mărgăritarele înțelepciunii de la o măsuță instalată pe iarbă, în fața vechiului sediu al Antenei 3 de la pasajul Băneasa, Mircea Badea le-a urat motocicliștilor să se înfigă într-un stâlp, apoi i-a amenințat cu bătaia. Ce a urmat știm. În alte ocazii, Badea nu ezită să înjure ca la ușa cortului (în scris, pe Facebook), să instige la violență și să le ureze unora și altora să decedeze. Despre cât de părtinitor este angajatul lui Voiculescu atunci când apare la TV nu are sens să mai povestim, omul este o legendă.
Așadar, pentru Mircea Badea, acest bădăran cu apucături din cele mai golănești și cu totul necreștine, mitropolitul Banatului, Ioan Selejan, a avut această ieșire în dialog cu Mihai Gâdea chiar la Antena 3, cu Badea de asemenea în studio: „Pentru mine, dacă îngăduiţi să-i spun, el este pustnicul de la miezul nopţii de la Antena 3. El este singur, toţi am impresia că îl părăsiţi şi el este în miezul nopţii. O să trec pe la masa lui din studio, am văzut că, de fiecare dată, vine cu un bici. El biciuieşte păcatele şi năravurile care s-au petrecut în ziua aceea în societate. Aşa că, să-l înconjuraţi şi pe el cu dragostea voastră.”
Apoi a continuat, direct către Badea: „Mă bucur că am aflat că eşti familist… V-am văzut în platou cu sora dumneavoastă. O fată foarte fosforescentă la minte. Cred că vă vă trageţi dintr-o familie de oameni care v-au crescut aşa, v-au educat încât se vede că aveţi o inteligenţă nativă deosebită. Şi dumneavostră şi sora. Rog pe bunul Dumnezeu să vă dea înţelepciune, să găsiţi cele mai frumoase şi blânde metode de a contribui la asanarea societăţii româneşti. Şi dumneavoastră aici în cadrul acestei emisiuni, să dea Dumnezeu să fiţi plugarul acela creştin care să semănaţi mereu bob de grâu curat în spaţiul nostru românesc.”
Selejean, deși sfânt pentru unii, nu e la prima declarație publică deplasată. În 2015, la un eveniment al Camerei de Comerț Timiș, a spus următoarele: „Există un fenomen care macină mediul afacerilor româneşti. Este acel cuvânt care începe cu «ş» şi se temină cu «a». Eu nu pot să spun acum că deja, de câteva săptămâni, trăim în mediul denunţurilor la DNA. Poarta mea este deschisă şi pentru cei ce vă mişcaţi în mediul de afaeri şi, dacă îmi spuneţi mie necazurile voastră, nu am să vă denunţ a DNA, dar o să îi denunţ pe cei care încearcă să vă pună piedică în cale. Am să îl pun pe clopotar să tragă clopotele la biserică, să audă lumea dacă cineva vă împiedică să vă desfăşuraţi activitatea de producător.” (sursa)

 

Read More