Etichetă: studii de fezabilitate

Ultima minciună a lui Ponta costă 53 de milioane de euro

Premierul României a declarat pe 2 mai a.c., la o acțiune electorală a Tineretului Social-Democrat, că „Aceste studii (de fezabilitate în vederea construcției unor tronsoane de autostradă – n.r.) nu sunt făcute din bani de la buget, ci din fondurile europene pe 2007-2013”. Cu două săptămîni înainte, însă, pe 16 aprilie a.c., același premier Victor Ponta aprobase și semnase bugetul de venituri și cheltuieli al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) pe 2014. Adică bugetul instituței care se ocupă de contractarea studiilor de fezabilitate pentru autostrăzi și, ulterior, de construirea autostrăzilor. În totală contradicție cu declarația electorală a lui Ponta, bugetul CNADNR prevede că anul acesta sînt disponibile „venituri din fonduri europene” de 0,00 (zero) lei și „cheltuieli eligibile din fonduri europene” tot de 0,00 (zero) lei.

Read More