Acu' să te văz, Băse, cît iubești pedeleu'

Noua lege ANI a trecut de Senat. Masacrată. Senatorii s-au pișat pe atribuțiile ANI. Conform noii legi, candidații în alegeri nu mai depun declarații de avere, cei care completează cu omisiuni (voite au ba) formularul de avere nu mai răspund în fața legii, bunuri de mii de euro nu se declară (și altele, aici). Ca și la votul din Camera Deputaților, cei care au emasculat legea au fost, în special, udemeriștii și pedeliștii. Puterea, adică. Acum, legea va merge la promulgare la Băsescu, omul care a făcut consultări cu partidele pe tema ANI, omul care a condamnat decizia CC de neconstituționalitate a legii ANI, omul care a dat impresia că, dacă ANI nu e, nimic nu e. Dacă acest om nu promulgă legea, va arăta că nu a fost doar un populist grețos, întîmplător președinte de țară. Dacă, însă, o va promulga, înseamnă că udemeriștii și pedeliștii s-au pișat inclusiv pe el. Și, atunci, Băse va fi, cel mult, un jucător de table la pupa unei bărcuțe de pe balta din Cișmigiu. Eu, unul, sînt foarte curios să văz ce decizie va lua marinelu’.

You May also Like...

Adevărata grozăvie a șefiei Senatului pentru PC: Felix, președintele României
14 februarie 2014
A început cu Realitatea. Urmează Antenele
12 iunie 2010
Comunicat de presă
16 martie 2010
13 Comments
  • Reply
    Cockwork Orange
    12 mai 2010 at 15:48

    Parafrazându-l pe Rousseau pot spune că mai avem încă iluzia „bunului politician” .

  • Reply
    baby jane
    12 mai 2010 at 15:53

    cred ca o intrebare la fel de buna era (tinand cont de recentul acord cu FMI): acu sa te vaz Base, cat TE iubeste PDL-ul!

  • Reply
    KAKA MIZE
    12 mai 2010 at 20:20

    Legea asta e foarte misto. Daca mai bagau si un amendament prin care se stipuleaza ca inspectorii ANI trebuie sa ia un shut in coaie si-un cap in gura in mod obligatoriu de la cei pe care ii deranjeaza cu intrebari, era chiar o lege perfecta. Perfect facuta pentru a testa cantitatea maxima de muie pe care o poate lua cetateanul roman de la cei care conduc jaful in Romania, d-aia mie mi se pare mai mult un studiu de piata cu tema ” Bah, ia sa vedem cit ne mai putem caca pa prostii astia de romani! „.

  • Reply
    John DOE
    12 mai 2010 at 21:28

    Păi la ce se mai justifică existenţa acestei agenţii, atunci? Să o desfiinţeze de tot. Va fi validată clar o treabă, şi anume că în România promovarea e prin licitaţie (câştigă cel care returnează mai mult la partid din contractele cu statul condus tot de partid), şi în plus n-o să mai trebuiască să plătească privaţii încă nişte salarii pentru tăiat frunze la c…ANI. Dacă tot e să fie reduceri…

  • Reply
    John DOE
    12 mai 2010 at 22:24

    Off topic. Da’ aproape de alt subect de blog de la tine, cu ezoterişticii.
    Am văzut acum câteva minute la Cronică că (nu-mi scuzaţi cacofonia, e la subect) joacă Oreste într-un film de Dan Chişu. WTF?!

    • Reply
      John DOE
      12 mai 2010 at 22:27

      Ete şi treilăru dă pă iutiub:
      http://www.youtube.com/watch?v=94uoYGsZrkc

      • Reply
        baby jane
        13 mai 2010 at 21:09

        JD, vezi ca ai castigat concursul kamikaze. daca te grabesti poti sa faci si-o licitatie, redactia s-a aratat interesata 🙂
        bravo, primul poet anonim premiat in timpul vietii!

  • Reply
    ciprikus
    13 mai 2010 at 10:38

    Acum se poate vedea ce a negociat la consultari Base cu partidele . Eu cred ca o sa ramana asa cum este , care este , futu-i in gura sa-i fut !!!scuze

  • Reply
    postacu scelerat
    13 mai 2010 at 11:05

    base nu o sa promulge legea. uite si un motiv:
    http://www.hotnews.ro/stiri-international-7267618-mark-gitenstein-ambasadorul-sua-despre-noua-lege-ani-mare-dezamagire-care-slabi-ani-substantial.htm

  • Reply
    Ina Eyre
    13 mai 2010 at 13:03

    Mda, Băsescu nu o poate respinge decît o dată. De la parlament se va întoarce tot aşa, iar el va fi obligat să o promulge.
    Atacarea la Pillat (CC) e inutilă: boşorogilor aia noua lege ANI le dă excitaţii nebănuite şi vor declara-o constituţională. Doar e făcută de ai lor, dintre ei şi pentru ei.

    • Reply
      baby jane
      13 mai 2010 at 14:45

      corect. basescu ar trebui sa faca doua chestii: s-o respinga si sa aiba grija (intr-un mod nedemocratic, cum ii sta lui bine ca oricum altfel nu se poate) cum trece a doua oara.
      depinde foarte mult de menghina pe care o are: cu ce-i are la mana pe tovarasii pedelisti dar mai ales pe tovarasii udemeristi. greu de spus.

      • Reply
        KAKA MIZE
        13 mai 2010 at 16:47

        Toate ouletzele lor sint in mina lu’ tata lu’ EBA si toate sint Kinder surprise, fiecare are inauntru un dosarel pus la clocit. Pe Basexu il doare-n cur de legea asta, alte alea are el in sufletu’ lui, da’ nu poate sa spuie…

        • Reply
          kostakel
          14 mai 2010 at 2:32

          si eu cred ca pe baselu il doare in coccis de ANI.
          nu cred ca e imposibil ca noua forma sa aiba acordul lui tacit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *