Uncategorized

Registrulelectoral.ro: Dragnea trebuie să voteze la Turnu Măgurele, secția nr. 66

drag

Registrulelectoral.ro este un website al Autorității Electorale Permanente care permite oricărui cetățean să afle la ce secție de vot este arondat. De acolo, cetățeanul Liviu Nicolae Dragnea poate afla că este arondat pe listele permanente ale secției 66 din Turnu Măgurele.
Registrulelectoral.ro funcționează foarte simplu: chiar pe prima pagină, există câmpuri în care pot fi introduse CNP-ul, numele de familie și un cod furnizat chiar de către website.
Cu un click pe „caută”, deținătorul CNP-ului introdus anterior află pe ce lista cărei secții de vot se află și care este adresa acesteia. În cazul lui Dragnea, secția de vot are numărul 66 și se află pe strada Avântului, la numărul 1, din Turnu Măgurele, conform website-ului AEP.
P.S. În atenția fanilor GDPR, câteva observații.

Read More

N-ai cu cine vota? E ok, te înțeleg. Dar mergi, totuși, să-ți anulezi votul. Așa te asiguri că nu ți-l fură nimeni

v

Nu vei merge nici de data asta la vot. Așa cum nu ai mers nici data trecută, în 2016, nici la parlamentare, nici la locale. Așa cum intenționezi să faci și la prezidențialele de la sfârșitul anului ăstuia, dar și la localele și parlamentarele de anul viitor. Pentru că nu ai cu cine. Nimeni nu e suficient de bun. De onest. De clar în mesaje. De eficient. De organizat. Poate că ești tu prea pretențios sau poate că, pur și simplu, ai dreptate și, cel puțin dintr-un punct de vedere, candidații nu merită votul tău. Și, deci, nu ai pe cine să pui ștampila, așadar de ce să te duci până la secția de vot?
Perfect, e de înțeles, e logic, nu te condamn. Și, spre deosebire de alții, nici nu te culpabilizez pentru asta și, mai ales, nu încerc să te conving că ar trebui să-i votezi pe cei care se apropie cel mai mult de imaginea ta ideală a candidatului.
Dar îți propun altceva: oficializează non-opțiunea ta. E simplu: trebuie să te duci la vot dar, în loc să pui o ștampilă pe un candidat (fie acesta independent sau partid), pune mai multe. Unde vrei: pe mai mulți candidați, pe același candidat, pe lângă candidați, pe spațiile albe. Poți desene cu ștampila, poți încerca să joci x și zero în căsuțele cu candidați, orice te face fericit. Rezultatul este că, la final, votul tău va fi anulat. Și nu ești singur.
Să facem un calcul: rata prognozată a absenteismului la vot este de 60%; cu alte cuvinte, vor ieși la vot numai 40 de oameni dintr-o sută; dacă din ăștia 40, 20 votează cu un partid, acel partid va avea 50% din toate voturile exprimate și va putea pretinde că a câștigat alegerile; dacă, însă, la vot vor ieși o sută de oameni și 60 își vor anula votul, cele 20 de voturi pentru acel partid vor mai însemna doar 20% din totalul voturilor exprimate. Sigur, tot va fi cel mai mare număr de voturi pentru un partid, dar legitimitatea acelui partid va fi una foarte scăzută. Iar mesajul pe care-l vor da 60% din alegători care-și vor anula votul va fi puternic și va determina, mai devreme sau mai târziu, apariția unor candidați cu care să și votezi, în final.
Dar să zicem că nu toți cei 60% care nu au cu cine vota vor merge la secții să-și anuleze votul, ci doar o treime din ei, adică 20; în acest caz, vor fi 60 de votanți, 40 valide, 20 pentru un singur partid; din totalul alegătorilor prezenți, partidul cu 20 de voturi va avea 33,3%, nu 50%. Acelui partid, adică, îi va fi scăzut legitimitatea cu o treime. Cu acea treime de alegători care nu au pe cine ștampila, dar au mers, totuși, la secții și și-au anulat votul.
Gândește-te la asta, s-ar putea să conteze.
A, și mai e ceva: așa ești sigur că CNP-ul tău nu e folosit ca să voteze pentru un partid sau candidat.
P.S. Sigur, votul anulat nu intră în categoria “voturilor valabil exprimate”, dar este o declarație publică foarte puternică: să-l văd eu pe politicianul care ignoră 10% voturi anulate, ca să nu zic mai mult.

 

Read More

Grotesc la Academia de Poliție: profesor-polițist tocmai condamnat penal, înscris la un concurs de avansare

academie

Un polițist care, în luna noiembrie 2018, a fost condamnat pentru că a dezvăluit studenților, înainte de examen, subiectele de la licență, s-a înscris, două luni mai târziu, la concursul de avansare de la gradul de asistent la cel de lector universitar. La Academia de Poliție.
Asistentul universitar Ștefan Gabriel Dascălu (36 de ani) a fost condamnat definitiv, în noiembrie 2018, la un an și șase luni de închisoare, cu amânarea executării pedepsei, după ce a recunoscut faptele pentru care fusese anchetat de Direcția Națională Anticorupție.
„(…) în calitate de cadru didactic universitar al Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza din București și persoană care a participat la elaborarea subiectelor la disciplina Combaterea Criminalității Organizate pentru sesiunea de licență din iulie 2017, a furnizat, la data de 03.07.2017, cu o zi înainte de derularea examenului de licență, numiților T. S. și S. D., subiectele ce urmau să se regăsească în grilele de la materia de specialitate la examenul din data de 04.07.2017, informații ce aveau caracter nepublic la momentul furnizării și pe care cei doi studenți le-au transmis colegilor de grupă, obținând astfel un folos necuvenit constând în obținerea notei 9,70 la examen și promovarea examenului de licență”, se scrie în sentința Tribunalului București. În plus, el are obligația de a presta, pe parcursul termenului de supraveghere, o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Fundației pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare sau în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3.
Continuarea, aici.

Read More

BOR știe: creditorii Greciei vor arde în iad

Grecii au zis „nu”, toată lumea știe, vor să-și plătească datoriile cînd și cum vor sau deloc. Asta a împărțit poporul (și al lor, și al nostru și al altora) în două tabere, nuanțații sînt minoritari.
Biserica Ortodoxă Română nu s-a pronunțat pe subiect. Totuși, am o vagă impresie că ai noștri clerici țin partea ălora care l-au luat pe „nu” în brațe la referendum.

Read More

Gabriel Oprea ne minte ca Ponta: cică nu vrea modificarea Codului Penal, dar cere asta în Parlament

Probabil că părem foarte proști. În orice caz, e cert că sîntem luați de proști. Campionul absolut la a ne lua de proști e Ponta. Dar interesul național, care se confundă cu Gabriel Oprea, vine puternic din urmă. Una din cele mai absurde declarații ale lui Oprea este că iese de la guvernare dacă PSD are de gînd să modifice Codul Penal „pe furiș” (sursa).

Read More