Alegătorii nu știu carte. Carte de identitate

Citiți acest document oficial, expediat de DEPABD (Evidența Persoanelor, subordonată Internelor) Biroului Electoral Central pe 19 aprilie 2012. Nu are decît două pagini. Iar a doua e cu numere, nu vă solicită prea tare organul citirii. Dar s-ar putea să vă doară capul de la folosirea organului numărării. Cu minus. Pentru că, ne spune DEPABD, nici mai mult, dar nici mai puțin de 2.660.558 (da, două milioane șase sute șaizeci de mii cinci sute cincizeci și opt) de alegători de pe listele electorale permanente nu dețin CARTE DE IDENTITATE. Asta înseamnă vreo 14% din totalul de 18,3 milioane de votanți de pe listele electorale permanente. Odată, însă, acești peste 2,6 milioane de alegători au avut CI și figurează pe liste cu un CNP. Un CNP virginal, numai bun de sodomizat cu o ștampilă abil mînuită de cine trebuie. Nu?
P.S. Comparați documentul de mai sus cu acest document. Veți constata că, la 19 martie 2012, pe listele electorale permanente se aflau 18.300.595 alegători, în timp ce la 26 iulie 2012, pe aceleași liste se aflau 18.292.514 alegători. Deci, între aprilie și iulie 2012, au dispărut 8.081 alegători de pe liste. Deci, acestea au fost… actualizate. Deci, Rus a mințit cînd a spus că listele nu au fost actualizate. Deci, mișto.

You May also Like...

De pe vremea FNI
13 septembrie 2010
Idiotul. Sau cum Dan Șova se bîlbîie că ar fi donat indemnizația senatorială în scopuri umanitare
2 iulie 2013
Terorismul de la Cangrena 3*
14 august 2012
19 Comments
  • Reply
    edykle
    5 august 2012 at 2:45

    „pe drumeagu’ din cătun,
    trecea un rus ş-un tun.
    tunul,rus
    şi Rusu tun !

  • Reply
    nicolae
    5 august 2012 at 9:53

    Mama, tata, soacra-mea chiar si nevasta mea au buletine de identitate (BI) cu CNP pe ele. Nevasta mea n-a vrut!! sa schimbe BI cu CI. Are BI valabil, neexpirat. Iar in sectia de votare nu a existat nici o problema cu cei cu BI. Nu s-au mai aplicat stampile ci colante cu stampila.
    A! daca don corleone Sova nu admite in ruptul capului ca si BI sunt valabile la exercitarea drepturilor si obligatiilor cetatenesti asta-i in capul corleoniei sale.

  • Reply
    delia
    5 august 2012 at 10:11

    dar eşti sigur că nu au totuşi buletin? de exemplu, părinţii mei şi-au făcut carte de identitate de-abia anul trecut şi asta numai pentru că au vrut să meargă pînă în ungaria, că în rest buletinul vechi era valabil forever şi puteau să voteze liniştiţi cu el.

  • Reply
    Alexandra
    5 august 2012 at 11:13

    Chiar foarte misto!

  • Reply
    John DOE
    5 august 2012 at 15:36

    Problema buletinelor a depasit demult granitele Europei, Canadei si Americilor reunite la un loc. Romania e cu adevarat un stat global:
    La filiala tricolora a TV3 Malaezia, sub un titlu mare de „Buletin”, Antonescu si Ponta re-modelati de catre agentia de publicitate a Gazprom pentru a avea o mai buna imagine in lumea musulmana, se lupta cu un Basescu miop (numele lui se traduce in malaezianca prin Datuk Mohamad Zabidin Mohd Diah), in timp ce pe burtiera ecranului se deruleaza noile estimari ale cursului diverselor valute versus Romanian Moneta (RM): 1 USD – 3,448 RM, 1 Lira sterlina = 5,51 RM, 1 Euro, 4,82 RM.
    Cat despre majoritatea voturilor, se preiau cuvant cu cuvant declaratiile lui Basescu care spune ca Antonescu si Ponta mint cand afirma ca au fost la vot doua treimi dintre alegatorii cu buletin: „perbicaraan bermula 2.30 petang ini”!
    http://www.youtube.com/watch?v=HWYF2iG3Cmc

  • Reply
    presedinte@masaverde.ro
    5 august 2012 at 16:05

    “Sondajele şi analizele realizate la comanda PDL indică faptul că la referendumul de duminică se vor prezenta 42 – 43% din persoanele înscrise
    pe listele electorale, adică aproximativ şase – şapte milioane de români”
    Intrebare legitima:
    Cat reprezinta 100% ?
    😀

  • Reply
    neamtu tiganu
    5 august 2012 at 22:38

    Prisacariu si Kamikaze, baietii se chinuie sa spuna si ei ceva, cred despre ei ca sunt f. dastapti, se baga-n seama, au rapoarte de investigatii epocale, saracii, nici macar de fumigiene nu sunt in stare!
    P.S Un ziarist adevarat nu ar trebui sa scrie decit o propozitie de situatia actuala, „Nu este nici o posibilitate de a determina nr. adevarat al electoratului. Punct!”
    Baietii insa o freaca, spun ca unu a mintit mai mult decit alalalt desi stiu ca toti mint. Ma rog, si asta ar putea fi o metoda de a-ti atrage cititori.

    • Reply
      Paul
      6 august 2012 at 0:57

      Hai da-te dreaq de “suedezu- pakistanezu”… Pana si aia din jungla stiu cati sunt in trib, macar cand se aduna sa manace. Alta vraja expirata nu poti stoarce din tine?

    • Reply
      masagri
      6 august 2012 at 1:25

      Nu va faceti griji, neamtu tiganu e celebru pe internet pentru prostia lui adanca.

  • Reply
    Paul
    6 august 2012 at 0:56

    1. Din cate stiu, pentru alegerea presedintelui si pentru referendumuri, participa la vot toti cetatenii romani majori, din tara si din strainatate. In tabelul ala oficial, semnat de dr. gaboru’, nu apar cetatenii cu drept de vot din Judetul Spania. Am cautat in tabel, intre Judetul Satu Mare si Judetul Suceava, dar n-am gasit Judetul Spania.
    2. Nu inteleg (si imi pare suspect) de ce in tabelul ala oficial, alegatorii sunt deja impartiti in “alegatori” si “alegatori cu CI”. Daca ar fi fost doar o nevinovata birocratie, ar fi trebuit sa mai apara si: “alegatori cu BI”, “alegatori cu Pasaport”, “alegatori cu Pasaport Biometric”. Pentru ca poti sa votezi si cu BI si cu Pasportul (in strainatate). Insa am impresia ca se vrea inducerea ideii false ca 2 milioane de romani nu ar avea acte de identitate. Deci, poate ca ei nici nu exista. Uaaauu… Dosarele X: Dezbateri intre maimutele rase de la antena3 etc etc
    3. Nu pot sa cred ca Domnul Rus minte!!!! Imposibil! Cum sa minta un ardelean?! Cum poate sa minta Seful gaborilor?!… Pai el nu este constient ca, daca il prinde cu minciuna, Domnul Ponta il da afara din guvern imediat?!? Asta-i cel mai cinstit guvern pe care l-a avut Romania vreodata…
    PS: Nu am facut nicio pasiune “bizara” si nici nu stau toata ziua cu ochii holbati in televizor, cautandu-l pe Prisacariu. Insa trebuie sa recunosc ca imi lipsesc interviurile lui Prisacariu de pe TVR Info. Din pacate, TVR Info a ajuns acum mai irelevant decat canalul UPC (ala pe care sunt afisate adresele si orarul casieriilor UPC, alternativ cu grila de programe). Si asa va ramane pana in ziua in care voi afla ca “Elvis has left the building!” (minunat ar fi ca in aceeasi zi Rodica sa schimbe yala usii de la intrarea in apartament, sa stiu ca, macar o noapte, Elvis va dormi pe treptele de la intrarea in sediul PNL). Cat despre postarile pe blog: cred ca sunt printre putinii care cumpara Kamikaze de la chioscul de ziare – ceea ce nu ma impiedica sa accesez site-ul aproape zilnic, unde, la doar un click distanta, e “Blogul lui Prisacariu”. Mai ma racoresc si eu uneori, cedand tentatiei, dupa ce il vad intamplator pe la televiziunea prin studiourile careia au bantuit Dogaru si orcii sai, Beee-cali si oile sale etc

    • Reply
      prisacariu
      6 august 2012 at 1:04

      îți fac o mărturisire: și mie îmi lipsește „plus unu” de pe tvr info. dar elwis (asta e grafia corectă) e la butoane, deci aia e

      • Reply
        Alexandra
        6 august 2012 at 11:26

        Completez: Astept cu aceeasi resemnare „Plus Unu”- si urmaresc realizatorul peste tot pe unde il gasesc!

  • Reply
    Alexandra
    6 august 2012 at 11:21

    Dar mie, cat imi lipseste „plus unu”!

  • Reply
    Sanda
    6 august 2012 at 11:29

    Tot aud la TV de Pacepa!Da,Pacepa daca traieste? si nu a renuntat la cetatenia romana are dreptul sa fie trecut pe liste.Am doua prietene cu dubla cetatenie, cu doua domicilii, in Romania si una in USA iar cealalta in Canada,unde si lucreaza.Sunt inca ceteteni romani,fapt ce le da dreptul sa voteze pentru presedinte,conf.legii.Probabil ca Ponta si Sova nu admit,decat pe cei cu dubla cetatenie la rusi.

  • Reply
    mihai
    6 august 2012 at 13:53

    nu mortii sunt grosul in aceasta lupta. ci cei cu domiciliul afara. nu ei trebuia sa fie scosi de pe liste, ci cei cu domiciliul oficial afara.
    statistic e imposibil a fie 18,3 milioane cetateni cu drept de vot doar cu domiciliul in RO. stiu ca dumneavoastra inaintati cifra de 19 milioane cand va referiti la romani cu drept de vot, insa va bazati pe presupuneri convenabile.
    cat despre votul in locul celor fara CI (care nici nu stim ce inseamna exact – CI expirate, batrani cu BI, romani cu dubla cetatenie) este destul de dificil. ar insemna sa fie complici rerezentantii tuturor partidelor. sigur, daca vrei sa crezi, poti sa spui ca acest lucru e posibil. practic, insa, e mai greu de realizat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *