Fîntîna lui Duchamp, Charlie Hebdo și Kalașnikovul
E inutil să le prezinți argumente pudibonzilor agresivi și superiori care susțin că desenatorii Charlie Hebdo au fost obraznici și și-o cam meritau. Unde „o” este moartea prin execuție performată cu un Kalașnikov.
Așa că nu mai polemizez. Doar le amintesc acelor pudibonzi că, acum aproape o sută de ani, un francez detona arta încercînd să expună un pisoar răsturnat la New York sub titlul „Fîntînă”.
O obrăznicie, desigur.
5 Comments
@Catalin Prisacariu
Mi se pare un comentariu de referinta… Valabil si pentru pudibonzii agresivi, ipocriti si superiori. Iata-l:
Dan Alexe | Charlie Hebdo:
O decriptare completă, pagină cu pagină, a ultimului număr…
„In loc de empatie cu victimele de la Charlie Hebdo, mulți s-au discalificat moral, inclusiv docți comentatori de la noi, criticând morții și făcându-se complicii unei abominabile crime impotriva spiritului pe care ei pretind că il reprezintă.
Intelectualitatea română s-a arătat lașă, habotnică, defetistă, lipsită de umor. Generațiile mai tinere au comentat absurd despre o libertate a presei și a spiritului pe care nu o cunosc, sugerând că ziariștii de la Charlie Hebdo trebuiau “să nu se bage”, “să tacă”, sau că “au exagerat”.
Pentru că majoritatea celor care înfierează libertatea vorbei și creionului nu au pus niciodată mâna pe un exemplar din Charlie Hebdo, iată aici, pagină cu pagină, decriptarea ultimului număr, cel pe care ziariștii îl aveau în față în momentul în care au fost asasinați de Dumnezeu, în acea zi de miercuri, ziua reuniunii editoriale: ziua in care Charlie Hebdo ajunge în chioșcuri si se decide linia editorială a numărului următor.”
………………………………………………………….
„Charlie Hebdo a avut cea mai frumoasă recenzie a filmului meu Cabală la Kabul, în momentul în care a ieșit în săli în Franța: “Enfin un film où les Afghans nous font marrer” / “In sfârșit, un film în care afganii ne fac să râdem”.
Acum poate e mai limpede cât se înșeală idioții intoleranți scriu că cei de la Charlie Hebdo “au căutat-o”, sau că trebuie să ai “respect” pentru momâile imaginare ale religiei de orice fel…
Că ar fi fost “rasiști” pentru că râdeau de islam… de parcă islamul ar fi o “rasă”.
In realitate, Charlie Hebdo a râs in egală măsură de fanaticii rabini coloni evrei si de Papă și de Dalai Lama și de tot ce e spălare de creier.
Apoi, Charlie Hebdo mai era și împotriva corridei și a publicității pentru alcool; Charlie, cum vedem, râdea de snobi și de vedete…
Charlie era cea mai liberă voce din toată presa occidentală. Libertatea absolută, cea pe care riscăm s-o regretăm curând.
—
Dacă din tot masacrul ăsta din Paris o să se înțeleagă numai că trebuie mai mult creștinism în fața islamului, în loc de cuget liber, și că idolul nostru e mai bun decât al musulmanilor, și că hai să dăm mai mult la biserici în fața barbarilor, în loc să încetăm să mai adorăm momâi inexistente, deși intolerante, atunci înseamnă că asasinii au câștigat.
TREBUIE așadar rîs de religie si Dumnezeu. Cine insinuează argumentul “respectului” justifică asasinatele… Respectul, cum am mai zis, este o obsesie de alcoolici… Numai bețivii, în vreme ce le vorbești rațional, te prind de un nasture și ți-l învârt, fixându-te umed: “Mă, dar tu mă respecți?”
La ruși, când cineva te intreabă “Tы меня уважаешь?” e clar beat și potențial periculos.
—
Toți cei care, la noi, au pretins ca ei condamnă asasinatele, care au afirmat că și ăia, morții cu creionul în mână, nici ei nu prea aveau bun simț, respect etc…
… ei bine, au emis exact comentariul cretinilor sexiști de după un viol:
— “Lasă, că și ea prea provoca, cum se îmbrăca, așa, fără bun simț.”
Nimic, dar absolut NIMIC nu trebuie să fie dincolo de ironie și sarcasm și îndoială. Pentru asta, acum două secole, am avut Iluminismul și pe Voltaire și critica religiilor.
Idioții ovini care scriu chiar și după acest scuipat in fruntea civilizației că nu trebuie provocat sacrul sînt cei care ne fac să pierdem în fața bărboșilor.
Libertatea include punerea în discuție a oricărui mit și ideologie impuse. Orice compromis duce la pierderea libertății. Nu există nuanțe, altfel decât iluzii efemere.
În libertate NU EXISTĂ BLASFEMIE.”
Catalin,desi esti preferatul meu,de data aceasta nu sunt de acord cu tine.Precizez ca ,nu numai ca nu sunt acord cu ce s-a intamplat,cu regret spun,nu-mi plac arabii !!Insa,cei pro-charlisti uita un singur lucru ,,cu Dumnezeu nu ne jucam!!!Acei criminali ,au judecat in locul Lui Dumnezeu,iar domnii ziaristi,L-au tavalit in mizeria lor cum au vrut.De ce?Pentru ce?Domnul Charlie a ras vreodata de familia sa?Daca acest domn ,si nu numai,ar fi ras de familia ta,chiar vrei sa spui ca te-ai fi tavalit de ras?Hai sa fim seriosi!! Suntem de acord cu toate idioteniile ascunse sub ,,umbrela artei”?Cat despre tiganii de la noi,trebuiau pusi demult la punct,dar in loc de asta,chiar mai marii nostrii s-au,,infratit” cu ei,si uite unde am ajuns.Deci,unde o fi umorul?In niciun caz in crime,jaf sau umorul negru al unora….Nu vorbim nici de barbosi aici,desi,unii au grija de 400 copii (ex preotul Tanase de la V,Plopului)..dl Charlie a ales sa rada de cele sfinte..Am vorbit despre preoti,nu popi,da?Poate sunt si eu tot o ovina,dar nu uita,Dumnezeu nu se lasa batjocorit de nimeni.Cei ce sunt de acord cu asa ceva,sa rada intai de parintii lui,ceea ce iti recomand si tie!!
Acum o oră jumătate, poate chiar puțin mai mult, la Radio Cultural ți-am auzit interviul, apoi a urmat cel al lui Matei Vișniec; al doilea are jetul mai puternic.
De ce oare aici acasă ne doboară un soi de dublicitate?!
fii mai explicit, n-am priceput
Astăzi joi, CTP a ținut „judecata de joi” la Radio Europa_FM; chiar de ziua „anarhistului” Eminescu.
În loc de „judecată”, CTP a dat-o pe bocet și a continuat mai mult de cinci minute în stilul „dai în mine, dai în fabrici și uzine, dai tata, dai în tancuri și tractoare…”
Ce vreau să scriu: Eminescu mi-a fost predat ca fiind cel mai mare poet al patriei mele. Îmi place poezia lui. Numai că mai târziu, după Revoluție i-am citit „anarhia”, ceea ce m-a entuziasmat maxim. Astăzi, am o mare dezamăgire, precum că toți jurnaliștii încep să o cotească. Există o mare diferență în mentalitatea unui român ce trăiește în Occident față de a unuia care a decis să rămână în țară. Când am scris „român” m-am referit și pe verticală, dar și pe orizontală la starea socială, politică și intelectuală.