Voiculescu s-a deconspirat ca securistul care dădea la oase

De câte ori ați avut pornirea ca, atunci când cineva v-a spus ceva cu care să nu fiți de acord, să-i puneți acelei persoane mâna la gură? Cel mai probabil, nici măcar nu v-a trecut prin cap. Ok, pot admite că, la furie, v-ați dorit să pocniți pe careva cu care nu împărtășiți aceeași opinie. Dar acoperirea gurii cuiva, din spate, este cu totul și cu totul altceva. Este un comportament învățat.

Îi acoperi cuiva gura, din spate, când vrei să-l reduci la tăcere până când îl convingi să nu mai vorbească/scoată orice sunet, până când îl elimini fizic sau până când îi pui un căluș. În orice caz, nu poate urma nimic bun după ce acoperi gura cuiva. Și nu e doar gestul, în sine, ci și intensitatea: priviți pe înregistrarea video cum mâna dreaptă a lui Voiculescu apasă puternic și cum degetele se mulează perfect pe fața victimei. E o strânsoare de profesionist, acolo nu părea să fie un amator. Gestul era natural, exersat, Voiculescu nu dădea deloc impresia că ar fi fost la prima lui ispravă de gen.
Imaginea e odioasă și mă face să mă gândesc că un tânăr securist, înainte să ajungă să se ocupe de comerțul exterior al lui Ceaușescu, nu s-a dat înapoi de la corecții fizice aplicate disidenților.
voiculescu bot

You May also Like...

VIDEO Dăncilă nu a înțeles nimic din discursul Papei: când a ascultat, nu a avut traducere, ca atunci când a discutat cu Suveranul Pontif
31 mai 2019
Cât ne costă blazonul lui Năstase: doar un milion de lei publici anual
24 noiembrie 2017
Florin Iordache are o fiică la fel de inteligentă: fata își poartă numele la gât ca să nu-l uite
5 aprilie 2019
2 Comments
  • Reply
    Ion
    26 noiembrie 2017 at 8:56

    Culmea tupeului !??? Un puscarias securist care a furat de la romani 60 de milioane de EURO ne vorbeste de cinste , onoare, demnitate, bun simt—- ??? Oare in ce lume traim ??? PS: SA NE TREZIM PANA NU E PREA TARZIU !! Intre „LUPTA POLITICA” a BANDITULUI FELIX si „MEINE KAMPF”(LUPTA MEA), a lui Hitler, gasesc foarte multe asemanari !!

  • Reply
    eu
    27 noiembrie 2017 at 10:43

    oh, domnule Prisacaru;
    Binee ati mai zis.
    ma bucur ca a iesit poza asta la iveala. .. ca si-a dat arama pe fata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *