De ce iar zeci de mii de oameni în stradă? Pentru că mafia s-a întors

Pesediști la vedere sau unii care se cred deosebit de inteligenți – și, deci, sunt sub acoperire (dar, de fapt, sunt atât de proști când preiau din mesajele din punctajul de la partid încât e un deliciu să-i vezi cum mimează autonomia) – încearcă să ne convingă că habar n-avem pentru ce ieșim în stradă, că nu am citit legile lui Tudorel, că vor unii să ne facă bine dar noi nu înțelegem etc.

Pentru toți ăștia, am un mesaj care se intitulează, sec, „mafia s-a întors”. Deloc întâmplător, e și titlul unui articol scris imediat a doua zi după alegerile parlamentare de anul trecut. Nu am nimic de retractat. Iată articolul cu pricina:
„Să nu ne facem iluzii: singura politică în care excelează PSD este raptul. Furtul. Banditismul de partid și de stat. Când acesta este scopul, mijloacele nu pot fi decât opacitatea, minciuna, inechitatea.
Până la sfârșitul anului, la butoanele executive ale României vor reveni aceleași rețele de putere care, într-o formă sau alta, se perpetuează din ’90 încoace și se revendică de la PCR. Figuri sinistroide de rit mai vechi sau mai nou se vor instala în scaunele de la Palatul Victoria, în ministere, în agenții, în instituții descentralizate. Vor reveni ca o armată de termite revanșarde.
Partidul-mafie nu are, de fapt, nici o viziune despre politici publice, despre producere de bunăstare și despre ranforsarea democrației. Partidul-mafie doar parazitează. Este o imensă căpușă care tocmai s-a branșat la România.
Uitați, deci, de etică universitară și academică, uitați de plagiatori, uitați de legile anticorupție, uitați de debirocratizare, uitați de investiții publice nevămuite, uitați de responsabilitate bugetară, uitați de bun-simț.
Și luați aminte: când se vor împlini 27 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, Ion Iliescu ne va rânji de la guvernare. Iar pe dosarul lui de la parchet se va pune iar praful.” (sursa)
P.S. Nu m-am înșelat nici măcar în legătură cu dosarul lui Iliescu: politrucul kaghebist e chemat pe la parchet în speța mineriadei, nu în cea a evenimentelor din decembrie ’89.
dragnea

You May also Like...

Incredibila mizerie pesedistă anti-europeană a lui Dan Bittman. La Cristache (TVR)
6 aprilie 2019
Kaiser Iohannis
24 februarie 2015
Piața muncii duduie: Ponta angajează 5.000 de funcționari publici
15 septembrie 2015
2 Comments
  • Reply
    Relu
    6 noiembrie 2017 at 7:36

    P.S. Nu m-am înșelat nici măcar în legătură cu dosarul lui Iliescu: politrucul kaghebist e chemat pe la parchet în speța mineriadei, nu în cea a evenimentelor din decembrie ’89.

    Dacă o luăm la bază, avocat-judecător-procuror, există dovezi ce i-ar asigura ultimii ani de viață în pârnaie?

    • Reply
      prisacariu
      6 noiembrie 2017 at 11:45

      mulți ar spune că da, dar chestiunea trebuie tranșată de un judecător.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *