E blasfemie de cea mai bună calitate, creată acum 36 de ani de niște englezi. Unii din ei produc, acum, documentare pentru BBC. Nu i-a împușcat nimeni.
Și nu uitați: după cum ne spune Aristotel, omul e singurul animal care rîde.
messmedia
E inutil să le prezinți argumente pudibonzilor agresivi și superiori care susțin că desenatorii Charlie Hebdo au fost obraznici și și-o cam meritau. Unde „o” este moartea prin execuție performată cu un Kalașnikov.
Andrei Pleșu despre asasinatul multiplu din redacția Charlie Hebdo: „Ceea ce însă sunt sigur e că atunci când ştii că pe lume există asemenea fanatici, e lipsit de înţelepciune să îi provoci, jucându-te cu simbolurile lor, ca şi cum ai juca popice. Libertatea de expresie nu e libertatea să-ţi pui poalele-n cap şi să-ţi baţi joc de alţii. Există LIMITE (sublinierea mea – n.m.), care ţin şi de civilizaţie şi de cultură şi de bună cuviinţă şi de civilizaţie interioară, până la urmă. Aşa, putem să luăm peste picior orice, cu riscurile care, iată, apar. Eu nu spun că e normal să reacţionezi cu gloanţe la bezmeticeala unor oameni care se distrează pe socoteala unor tradiţii, dar nici nu-i normal să tratezi cu atâta frivolitate lucruri care adună în jurul lor respectul şi viaţa spirituală a unor întregi comunităţi.” (sursa)
Sînt (și e foarte trist că e așa) cetățeni ai lumii libere, cetățeni ai unor democrații, cetățeni care au dreptul la liberă exprimare, cetățeni care au drepturi, cetățeni ale căror vieți sînt protejate care cred că, la limită, asasinatul multiplu și atroce din redacția Charlie Hebdo de ieri poate fi justificat de aceea că jurnaliștii săptămînalului satiric parizian au exagerat (!). Spun cetățenii la care mă refer că nu poți să ironizezi religia cuiva și că, pînă la urmă, dacă totuși faci asta, e firesc să te aștepți să fii ucis (!!!).
Priviți imaginile de mai jos. Sînt crude. Sînt abominabile. Dar sînt necesare ca să înțelegem. Acum. Pînă nu e totul pierdut.
Zvîrcolindu-se pe trotuarul parizian nu era doar un om. Acolo era mai mult decît atît: era libertatea noastră de exprimare. Acolo, pe jos, căzut, rănit, era dreptul nostru de a vorbi, de a scrie, de a polemiza, de a caricaturiza, de a dialoga. De a comunica, în cele din urmă, chiar și cînd nu sîntem de acord eu cu tine, eu cu voi, ei cu noi, ei cu tine etc. Iar doi dezaxați spălați pe creier, cu mitraliere, au venit în fugă și i-au tras acestui drept un glonț în cap. Sau măcar au încercat. Au răspuns cu gloanțe unor idei. Cu forță brută, sadică, unor libertăți fundamentale pașnice.
Dezaxații sînt asasini. Niște ucigași mecanici. O eroare biologică a speciei umane. Dar atrocitatea pe care cei doi asasini au comis-o azi la Paris, în redacția Charlie Hebdo, nu e doar un masacru. E mult mai mult decît atît. Este acel punct din care, dacă o iei înapoi, te vei prăbuși fără combustibil. E acel point of no return de la care nu mergi decît înainte dacă vrei să supraviețuiești. Nu ne mai putem întoarce. Nu putem uita și nu trebuie să uităm. Dacă acceptăm că jurnaliștii uciși au greșit cînd și-au exprimat părerile și ideile, asasinii au cîștigat. Și ne-au condamnat pe toți la frica fetidă, insinuantă, umilitoare.
Checkpoint Charlie era punctul de trecere de pe linia care separa, în Berlin, Estul de Vest. Teroarea de libertate. Sclavia comunistă de dreptul de a alege. Azi, la Paris, în redacția unei publicații de satiră și investigații în care doisprezece oameni au fost asasinați, s-a ridicat Checkpoint Charlie Hebdo. Checkpoint Charlie Hebdo e un punct de trecere pe linia care separă extremismul de dialog, fundamentalismul de rațiune, frica de bucurie. Dar e un punct de trecere care trebuie să aibă un singur sens: dinspre extremism spre dialog, dinspre fundamentalism spre rațiune, dinspre frică de bucurie. Și nu invers. Niciodată invers.
P.S. CTP, ești un imbecil. De asta.
În deja ultracomentatul discurs al președintelui Klaus Iohannis de ieri de la CSM, se spune textual: „este de dorit ca CSM-ul și Inspecția Judiciară să ia atitudine, potrivit atribuțiilor legale, la modul cel mai serios ori de câte ori apar scurgeri nepermise de informații în presă, din dosarele penale aflate în curs de instrumentare” (sursa).
Așadar, președintele Klaus Iohannis este foarte atent la (sau poate îngrijorat de?) acele „scurgeri nepermise de informații în presă, din dosarele penale aflate în curs de instrumentare”.
Dacă ați văzut știrea asta a NPR (National Public Radio), preluată de Mediafax, probabil ați trecut foarte repede peste ea. Pentru mulți, NPR este doar un acronim fără relevanță. Dacă cercetăm un pic, însă, și aflăm ce e NPR-ul ăsta și ce vrea de la noi, vom avea motive de mirare. Unii mai multe, alții mai puține.
Domnule Klaus Iohannis, pe 25 august, invitat în emisiunea mea de pe B1 TV, mi-ați spus că nu ați fost niciodată la GRIVCO, cu atît mai puțin în 2009, cînd tandemul Geoană – Antonescu vă propunea premier (sursa). Ba chiar l-ați acuzat, în premieră, pe Victor Ponta că minte în legătură cu prezența dumneavoastră la GRIVCO. Ulterior, am verificat și v-am dat dreptate, public: Ponta mințea (sursa). Atunci, ați cîștigat (în fața mea, cel puțin) respect. Și o doză de încredere: puteam să înțeleg că politicianul Klaus Iohannis voia să joace la nivel înalt (să facă saltul de la politica locală de Sibiu la cea națională), dar nu aș fi acceptat niciodată să fiți o păpușă a turnătorului Felix.
Vulgaritatea prostiei.
(explicația)
Atît. A propos, desigur, de circul penibil făcut la Cotroceni în seara asta de lingăii lui Felix.