Cred că la un concurs de compuneri între premianții claselor a patra dintr-o școală de cartier ar fi smuls, detașat, locul întîi și lacrimi sincere de emoție mamei premiatului. Iar doamna învățătoare ar fi fost așa mîndră că și-ar fi dorit, în gînd, ca genialul mic să se facă ziarist cînd o fi mare.
P.S. Scuzați introducerea lungă și plicticoasă care v-a ținut prea mult departe de diamantul eseistic.
UPDATE 2: Surse din EvZ confirmă: Niro va prelua ziarul de la Bobby P.
UPDATE: Un nume mult mai credibil pentru un potențial cumpărător, aici.
Dragă Bobby, dacă ai fi și tu mai atent cu pălmașii de la EvZ pe care-i plătești din ce în ce mai prost – în loc să stai toată ziua la pomana guvernului Boc – , ai afla că oamenii ăia sînt din ce în ce mai îngrijorați. Acum o săptămînă, în redacția ziarului circulau zvonuri că ziarul a fost vîndut către Fenechiu – PNL (?!), zilele astea se bîrfește că ai vîndut prăvălia către deținătorii (dracu’ știe care or fi ăia) foii Puterea.
Îți sugerez, dragă Bobby, să infirmi pseudo-știrile astea răutăcioase. Sau măcar s-o trimiți pe Monica să mai amuze personalul.
Nu, nu la elvețienii de la Ringier, care i-au vîndut lui Bobby Păunescu Evenimentul zilei. Ci la portocaliii de la putere, care au bani în conturile din Elveția. Semnalul este acesta, publicat tocmai de EvZ.
P.S. Cît de nasol să fie să scrii de „lipsa independenței editoriale” la Realitatea-Cațavencu, cînd ai niște morți grași, dar sponsori, prin fișetele propriului tău redactor-șef, de care nu poți zice că put?
Pe bune. La mare. Amănunte mai jos.
Cică săptămîna viitoare. Grei. Unul cu V și altul cu B, dar care e diferit de celălalt cu B, care rămîne pe poziții. Ați înțeles?:))) Da’ io nu cred pînă nu văd.
Și nu, nu mă refer la lacrimile lui Băse din episodul cu „dragă Stolo”, ci la lacrimile patriotice vărsate pintru frațî noștri di piști Prut. Mă-nțălegiț? Și, uite-așa, un băiat care a lucrat la o farmacie a devenit spion militar. Se numește Gabriel Grecu, diplomat român, și tocmai a fost arestat, la Moscova, a anunțat FSB, fostul KGB. Eu zic să facem deja niște tîrîșuri și niște grăpișuri, că devine interesant.
Eu nu-mi dau seama dacă magazinul ăsta (din București, pe Ștefan cel Mare) are un patron sau o patroană. Da’ chiar nu-mi dau seama!
Scenariu: Băsescu nu le-a dat cîte o zmetie lui Radu F. Alexandru, Sever Voinescu și Cristian Preda pentru că au criticat partidul (PDL, of course), ci pentru că cei trei ar fi purtat negocieri subterane. De care nu ar fi suflat o vorbă la partid sau, mai rău, de care Băsescu nu ar fi știut nimic. Altfel, dacă, de fapt, cei trei ar fi fost „vinovați” doar de „insolență”, Băsescu i-ar fi troznit mai demult.
Așadar, dacă scenariul ăsta e real, cu cine și ce s-a negociat? Pe Cristian Preda nu-l văd în stare, că el zice că susține modernizarea României așa cum o cere Băsescu. Voinescu i-a fost purtător de cuvînt în campanie fostului și actualului președinte și e greu de crezut că are alt sprijin. Altul decît Băsescu, desigur. Deci, de ce și-ar fi dat Voinescu singur foc la valiză făcînd prostioare din categoria Hrebenciuc, dar fără efect? Iar Radu F. Alexandru nu contează.
Aha… deci nu știm dacă au negociat au ba. Și nici, dacă au făcut-o, cu cine și ce. Hai că mi-a plăcut postul ăsta în care nu zic decît că nu știu nimic despre o bîrfă pe care au auzit-o:D.
Că doar Băsescu și Ghimpu nu se văd doar ca să spargă niște cofe de vin roșu, să ardă un berbec la proțap și niște folcloriste. De unde știm? De aici. Și, tot de aici, ce va urma după ce anunțul de unire va fi făcut.
Subsemnatul Prisacariu Cătălin, cetățean român, major, pasibil de calitatea de „tonomat” (nedescoperită, însă), domiciliat în București, încadrat în muncă la publicația privată săptămînală Kamikaze, declar următoarele:
– azi, 11 august, în jurul orei 16, mă aflam pe scaunul din dreapta al autoturismului marca Logan (proprietate a revistei Kamikaze), parcat pe strada Washington, și fumam o țigară; simultan, îmi consultam mailul, pe propriul telefon; mi-aș descrie starea de spirit din acel moment ca pe una vecină cu plictiseala;
– pe bancheta din spate se afla fotoreporterul revistei Kamikaze; din cînd în cînd, schimbam cu acesta replici inteligente ca „ce oră e?”, „ce cald e!”, „ce-ar merge un concediu!”;
– trebuie să menționez că autoturismul Logan menționat mai sus se afla parcat în locul indicat de aproape două ore; scopul prezenței noastre acolo era unul perfect banal: așteptam un al treilea coleg care avea trebi în zonă;
– la, să zic, un sfert de oră după ora 16, spre portiera din dreapta față a mașinii s-a îndreptat o domnișoară cu ochelari de soare, rujată violent în roz strălucitor; cum intenția dumneaei de a iniția o conversație cu persoana mea era evidentă, am coborît geamul portierei;
– domnișoara, pe care am recunoscut-o aproape instant, după mărimea buzelor și tonul oțărît, m-a abordat frontal, verticalizînd ca o adevărată mezină a adevăratului președinte jucător: „Asta e deja hărțuire! E hărțuire! Îmi puneți viața în pericol, în trafic!”;
– trebuie să recunosc că, fiind prima oară în viață cînd am avut ocazia să o văd, în carne și oase, pe fiica cea mică a președintelui, am experimentat instantaneu un blocaj mimico-gestual complet, asezonat cu o muțenie tîmpă; după cîteva secunde bune, am reușit să articulez: „Eu?…”;
– EBA a continuat, în rafală: „Da, da, dumneavoastră (sau „tu”, nu rețin exact; emoțiile, mă scuzați:) – n.r.). Și domnul cu aparatul ce face acolo? Mi-ați frînat de două ori în față!”;
– de data asta, am reacționat ceva mai prompt: „Sînteți sigură? Eu nu conduc, eu stau în dreapta, după cum vedeți. Cînd s-a întîmplat? Sînteți sigură că era aceeași mașină?”;
– EBA: „Da, da, e aceeași mașină. Ieri mi-ați frînat de două ori, în față, pe Buzești! Ia să vă fac și eu o poză!”. Și mi-a făcut, chiar mai multe. Ocazie cu care am remarcat că era vorba de un telefon la fel de roz ca rujul de pe buzele mezinei;
– în mare, despre asta a fost vorba; apoi, EBA s-a urcat în mașinoiul personal și a demarat, nu fără a mă anunța, în prealabil, că Logan-ul Kamikaze era „parcat pe interzis”;
– țin să precizez că lucrătorii revistei Kamikaze nu au hărțuit nici un membru al familiei Băsescu; e adevărat, s-a întîmplat ca, o dată, să hărțuim o mașină de SPP care o transporta pe cealaltă fiică a președintelui, Ioana; iar altă dată am hărțuit numai bunuri conexe Ioanei Băsescu adică o vilă și un Jaguar; dar pe EBA, neam! niciodată!
– deci, dragi servicii secrete, cînd o să primiți poza mea, făcută de EBA, să știți că eu sînt! recunosc și regret fapta nefăcută!
P.S. mai jos, o poză pe care colegul meu fotoreporter i-a făcut-o, totuși, mezinei președintelui, cînd pleca; de emoție, însă, nu a mai avut puterea să o hărțuiască cu teleobiectivul lui uriaș (e ceva monstruos, credeți-mă), așa că i-a făcut o poză meschină cu telefonul lui mic.