În 2008, alegerile parlamentare s-au desfășurat după sistemul uninominal (mixt, corcit, cumva) cu redistribuire. Redistribuirea asta a fost o șansă nesperată pentru Crin Antonescu: a prins un fotoliu de senator de pe locul al doilea, cu doar 29,8% din voturi, într-un colegiu din sectorul 1 al Bucureștiului. În 2009, la uninominalul pur de la prezidențiale, Antonescu nu a mai avut norocul redistribuirii, așa că a ieșit al treilea, cu 20,02% din voturi (sursa). Și s-a dus acasă, dar nu înainte de a redistribui el voturile lui, pentru turul al doilea, lui Geoană, cît să ajungă Mircică președintele României pentru o noapte.
Dar pe mine nu eșecul lui Crin din 2009 mă interesează, ci cel din 2008 (nu de alta, dar succesul prin redistribuire e ca și cum ai ajunge președinte doar interimar, fără să te voteze nimeni). În 2008, cînd eu și alți vreo 40 de jurnaliști am lucrat la ceea ce s-a numit „Acțiunea pentru un vot uninominal curat” (vezi detalii). În mare, era vorba de identificarea bubelor de integritate din capetele candidaților la Parlament și publicarea unor liste care să conțină aceste bube. Așa, ca să știe și alegătorul pe cine trimite cu intenție sau din greșeala redistribuirii în Parlament. Pe una din listele cu pricina se afla – vai, nenorocire! – și actualul președinte interimar, Crin Antonescu. Despre care se scria doar atît: „În timpul mandatului său de ministru al Tineretului și Sportului, Antonescu a semnat documente care au permis ca hectare centrale ale Capitalei, pe care se aflau baze sportive aflate în proprietatea ministerului la acea vreme, să ajungă în patrimoniul privat al afaceriștilor imobiliari.” (sursa, vezi pagina 14, jos)
După publicarea listelor cu candidații „pătați”, candidatul Crin Antonescu a reacționat viguros și a trimis ONG-urilor responsabile de proiect o misivă usturătoare. Iată conținutul ei:
„Scrisoare deschisă
Am considerat întotdeauna că societatea civilă trebuie să aibă un rol important în eradicarea corupţiei din societatea românească şi în special a aceleia din clasa politică. Am fost întotdeauna printre cei care au susţinut orice fel de iniţiativă luată în acest sens. Acum, mai mult ca oricând, votul uninominal trebuie să aducă o primenire a clasei politice iar societatea civilă are obligaţia morală de a prezenta corect şi obiectiv realitatea.
Constatat însă cu dezamăgire că o parte a societăţii civile se implică direct şi partizan în campania electorala ignorând cu bună ştiinţă rolul de observator echidistant al vieţii politice şi sociale.
Raportul Ghidul alegatorului uninominal realizat de Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie, Asociaţia Pro Democraţia şi Activ Watch – Agenţia de Monitorizare a Presei este departe de a fi ceea ce şi-a propus: un barometru al corectitudinii clasei politice.
În ceea ce mă priveşte consider că unele informaţii date publicităţii prin acest raport sunt fie interpretări răuvoitoare, fie minciuni. Astfel, afirmaţiile potrivit cărora în perioada mandatului meu de Ministru al Tineretului şi Sportului aş fi semnat “ documente care au permis ca hectare centrale ale Capitalei, pe care se aflau baze sportive aflate în proprietatea ministerului la acea vreme, să ajungă în patrimoniul privat al afaceriștilor imobiliari” sunt lipsite de orice adevăr.
Niciodată în mandatul meu de ministru nu am semnat sau facilitat în vreun fel ca bazele sportive să ajungă afaceri imobiliare. Mai mult, am introdus în Legea Educaţiei Fizice şi Sportului nr. 69/2000 un articol care interzice expres schimbarea destinaţiei bazelor sportive. Nu am înstrăinat în timpul mandatului meu niciun metru pătrat de teren şi niciun obiect din patrimoniul sportului românesc, dimpotrivă prin deciziile pe care le-am luat am sporit acest patrimoniu (exemple în acest sens ar fi Sala Polivalentă şi Tenis Club Bucureşti).
Solicit celor trei ONG-uri să dea publicităţii documentele care fac dovada celor afirmate în acest raport. Consider că aceste afirmaţii calomnioase au exclusiv scop electoral şi atât timp cât cei care le susţin nu vor face cu documente proba veridicităţii lor îmi rezerv dreptul de a-i acţiona în instanţă.
Numele meu nu a fost niciodată în 18 ani măcar asociat cu suspiciuni de corupţie şi nu s-a aflat în niciunul dintre rapoartele date publicităţii, până în prezent, de distinsele ONG-uri.
Consider ca prezenţa numelui meu pe această listă, la ani buni de la finalizarea mandatului, in plina campanie electorala, este jenanta si dezonoranta pentru obiectivitatea presupusa a unui atare demers.
Cu toată consideraţia,
Crin Antonescu”
Pe lîngă bullshit-ul prolix cu care marea speranță a oratoriei românești obișnuiește să-și garnisească truismele și sofismele, să remarcăm amenințarea: „Solicit celor trei ONG-uri să dea publicităţii documentele care fac dovada celor afirmate în acest raport. Consider că aceste afirmaţii calomnioase au exclusiv scop electoral şi atât timp cât cei care le susţin nu vor face cu documente proba veridicităţii lor îmi rezerv dreptul de a-i acţiona în instanţă”.
Amenințarea era trimisă, pe e-mail, pe 27 noiembrie 2008. Azi este 18 iulie 2012. Au trecut, deci, vreo 44 de luni de cînd Crin Antonescu „și-a rezervat dreptul” de a mă „acționa în instanță” pe mine și pe alți 40 de jurnaliști. Desigur, numai în cazul în care nu am fi prezentat „documentele care fac dovada celor afirmate în acest raport”. Dar în cele 44 de luni, nu am primit nici o citație să mă prezint la vreun proces cu Crin Antonescu. Nici eu, nici ceilalți colegi care au lucrat la proiect, nici ONG-urile implicate în „Acțiunea pentru un vot uninominal curat”. Presupun, deci, că Crin Antonescu și-a consultat arhiva cu amintiri ministeriale, între timp, și a înțeles că era spre binele lui ca acele documente să nu fie făcute publice, totuși. Cum tot spre binele lui era (și mai este) să nu dea pe nimeni în judecată. Deși, sînt convins, sacrificiul lui Crin Antonescu pe altarul integrității, onestității și moralității este suprem și președintele interimar ar putea să mă (și să ne) dea în judecată chiar și acum, după 44 de luni de la promisiune.
P.S. Domnule președinte interimar Crin Antonescu, pe tizul meu Cătălin Tolontan vă rog să nu-l dați în judecată, pentru că are de condus o gazetă în vreme de criză și n-are timp de giumbușlucurile dumneavoastră retorice ieftine. Totuși, dacă vreți să-l chemați și pe el în instanță, iată doar două motive: primul și al doilea.