Priviți imaginile de mai jos. Sînt crude. Sînt abominabile. Dar sînt necesare ca să înțelegem. Acum. Pînă nu e totul pierdut.
Zvîrcolindu-se pe trotuarul parizian nu era doar un om. Acolo era mai mult decît atît: era libertatea noastră de exprimare. Acolo, pe jos, căzut, rănit, era dreptul nostru de a vorbi, de a scrie, de a polemiza, de a caricaturiza, de a dialoga. De a comunica, în cele din urmă, chiar și cînd nu sîntem de acord eu cu tine, eu cu voi, ei cu noi, ei cu tine etc. Iar doi dezaxați spălați pe creier, cu mitraliere, au venit în fugă și i-au tras acestui drept un glonț în cap. Sau măcar au încercat. Au răspuns cu gloanțe unor idei. Cu forță brută, sadică, unor libertăți fundamentale pașnice.
Dezaxații sînt asasini. Niște ucigași mecanici. O eroare biologică a speciei umane. Dar atrocitatea pe care cei doi asasini au comis-o azi la Paris, în redacția Charlie Hebdo, nu e doar un masacru. E mult mai mult decît atît. Este acel punct din care, dacă o iei înapoi, te vei prăbuși fără combustibil. E acel point of no return de la care nu mergi decît înainte dacă vrei să supraviețuiești. Nu ne mai putem întoarce. Nu putem uita și nu trebuie să uităm. Dacă acceptăm că jurnaliștii uciși au greșit cînd și-au exprimat părerile și ideile, asasinii au cîștigat. Și ne-au condamnat pe toți la frica fetidă, insinuantă, umilitoare.
Checkpoint Charlie era punctul de trecere de pe linia care separa, în Berlin, Estul de Vest. Teroarea de libertate. Sclavia comunistă de dreptul de a alege. Azi, la Paris, în redacția unei publicații de satiră și investigații în care doisprezece oameni au fost asasinați, s-a ridicat Checkpoint Charlie Hebdo. Checkpoint Charlie Hebdo e un punct de trecere pe linia care separă extremismul de dialog, fundamentalismul de rațiune, frica de bucurie. Dar e un punct de trecere care trebuie să aibă un singur sens: dinspre extremism spre dialog, dinspre fundamentalism spre rațiune, dinspre frică de bucurie. Și nu invers. Niciodată invers.
P.S. CTP, ești un imbecil. De asta.