În primul rînd, des. Cam o moarte la două luni. Poate și mai des.
În al doilea rînd, discret. De cînd locuiesc aici, să tot fi răposat vreo douăzeci de vecini și vecine. Dar nu am văzut niciodată sicriu, dric, coroane, rude îndoliate, bocete. Morții și moartele dispar ca și cum nu ar fi fost niciodată acolo. Iar în locul mirosului tare de naftalină se instalează cel de var și de mortar. Apoi apare, invariabil, o familie de oameni tineri care stau într-o garsonieră cu ușă nouă, metalică. La mine în bloc nu există vîrstă de mijloc: ori ai peste 60 de ani, ori pînă în 35.
În al treilea rînd, la mine în bloc se moare transparent. Se moare la avizier, într-un chenar gros și negru, lucios, laolaltă cu anunțurile de întreținere, repartitoare, paușal și alte daraveri dintr-un bloc. Chenarul negru, gros și lucios îndoliază avizierul vreo două-trei zile, apoi viața administrativă a asociației de locatari continuă, fără locatarul care a fost scos recent de la întreținere. Azi, moartea a făcut o vizită la parter, la apartamentul 7.