Penibilul Geoană a mai ouat o mărgică. Îi zice (la mărgică) „Comitetul Național pentru Politici de Dezvoltare”. Adică un fel de nimic ambalat frumos care să se ocupe cu nimic. Pentru că nimeni nu a auzit de mărgica asta scremută de Geoană, prostănacul satului (sau era al Senatului?) a comandat un interviu publicitar la Puterea. Ăștia de la Puterea, fomiști și chiar mai penibili decît Geoană, l-au și publicat. Și i-au mai dat și un aer absolut jenant de bombă de presă, titrînd: „Exclusiv. Mircea Geoană: Trebuie să identificăm un proiect național pentru România”. De acolo am aflat că prostănacul și-a oficializat, în sfîrșit, relația strînsă cu Victoraș. Nu, nu cu Victoraș Ponta, ci cu Victoraș Alistar, director executiv la un ONG din România care se vrea un fel de filială a Transparency International. Citez din „interviu”: „Comitetul Naţional pentru Dezvoltare este încă în stadiu de proiect. Împreună cu partenerii noştri,Grupul de Economie Aplicată, Institutul de Proiecte pentru Inovaţie şi Dezvoltare, Transparency Internaţional România şi Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, ne propunem să realizăm un „consens naţional” şi să identificăm un nou proiect naţional pentru România. După aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană, România nu a mai avut un astfel de proiect naţional.”
Booon, deci Geoană s-a aliat cu Victoraș. Ceea ce toată lumea știa, deci – și anume că între cei doi exista o dragoste curată, sinceră, bazată doar pe prostia ambilor de a crede că pot avea funcții bine plătite de la stat – , a devenit, în sfîrșit, public. Cu patalama (mai multe detalii, aici).
Păcat doar că Geoană e în opoziție și cu puterea, și cu propriul partid, că altfel se învîrtea și Victoraș de o vorbă bună la procurorii care-i lucrează dosarele penale. Dar, deh, ghinion, nu poți să fii și prieten cu prostănacul și să mai ai și pretenția că ai făcut un deal deștept.
Cu ocazia asta, însă, mi-am amintit că șef plin la Transparency România este un nene pe care-l cheamă Marian Victor Popa. De care nu ați auzit nimic, probabil. Pentru că, vorba lui Geoană, „nici nu mai știm cîți sîntem”. Și nici nu e bine să se știe cîți sînt, e suficient că se știu ei între ei. Nenea ăsta are un CV foarte interesant, de care m-am ocupat cînd scriam pentru AC. Ceea ce, desigur, nu are nici o legătură cu ce ați citit mai sus, dar e bine să știți, în caz că vreți să întrebați pe cineva care e diferența dintre statutul de ofițer înainte de ’89 și cel de după.