„(în zilele precedente, rușinoase pentru Adevărul, refuzasem să apar cu vreun rând în ziar)”. Paranteza asta îi aparține crucișătorului gazetăriei românești. Apare într-un text publicat recent. Asta e definiția onoarei, conform autorului: refuzul de a scrie într-un ziar care se comportă rușinos. Disidența tacită. Ca în comunism: ciocu’ mic, că trece. Laser SF, frate! Doar că, în ’90, umplut de plumbi, Ceaușescu nu mai apărea cu sceptru la TV. Era libertate, puteau să apară ziare în care unii refuzau să scrie. Și refuzau să scrie indiferent de ce publicau acele ziare. Coaie, nene! Sigur, ținute acasă, între paginile unei cărți SF deschise rar, dar bune de prezentat după 20 de ani, presate și învelite într-un text de opinie dintr-o gazetă ținută artificial în viață de un mogul milos. Domnule crucișător, ne mai puteți prezenta și alte cazuri de disidență feroce, pe care n-ați exteriorizat-o pînă acum? Mai e vreun guzgan de care nu ați zis niciodată nimic pînă acum, pentru că nu a fost cazul? Nu vă fie teamă, pentru complicități de genul acesta a lucrat deja prescripția.
P.S. Îmi mai permit o întrebare, plecînd de la certitudinea ostentativă din acest paragraf: „Foarte puțini dintre zecile de mii de inși adunați în Piață în perioada de maximă expansiune se număraseră printre cele doar cîteva mii de români ieșiți inițial în stradă în decembrie 1989”. Întrebarea e: de unde știți că erau „foarte puțini”? Cum i-ați identificat? A fost un calcul personal sau l-ați împrumutat de undeva?