Etichetă: daniela lulache

Deci așa, Ponta: Lulache, șefă la Nuclearelectrica pe mîna lui Mazăre

După ce a rupt în două Fondul Proprietatea pe mîna manechinului Tăriceanu, competenta Daniela Lulache a ajuns șefă la Nuclearelectrica pe mîna manechinului porno Mazăre. Radu Mazăre, primar de Constanța, tovarășul lui Nicușor Constantinescu, șeful Consiliului Județean Constanța. Care Nicușor îl puiește pe lîngă el  pe Cristian Zgabercea, un nene provenit din TVR care, zic unii, e chiar în cărți să-l dea jos pe Elwis Săftoiu și să conducă televiziunea publică. Ei, să vedeți surpriză, Zgabercea e asociat în niște firme cu Lulache (sursa). Pentru alte amănunte, încercați și resursele astea.
P.S. Pe site-ul Nuclearelectrica nu se găsește nici o declarație de avere; bonus, Lulache nu are nici o declarație de avere de cînd era consiliera viceguvernatorului BNR (dar nu știm care: Florin Georgescu sau Bogdan Olteanu?).

Read More

Lulache de la PNL vrea salariu de 210.000 EUR de la Nuclearelectrica, companie îngropată în datorii de 600 milioane EUR

nuc1

După ce a luat cam un milion de euro de la Fondul Proprietate, pe care l-a condus cu sprijin PNL, Daniela Lulache mai vrea un sfert de milion de euro pe an și de la Nuclearelectrica (sursa). Companie tot de stat, firește. Ceea ce am putea înțelege dacă, pe de o parte, Nuclearelectrica ar fi privată și noi, cetățenii, nu am avea nimic de zis. Și, pe de altă parte, ar duce-o minunat financiar. La o primă vedere, Nuclearelectrica stă bine: are peste 95 milioane RON (peste 20 milioane EUR) profit în 2011 (pe 2012 nu sînt disponibile datele financiare), cum se vede și în bilanțul companiei (public pe site-ul Ministerului de Finanțe).


Numai că, dacă vă uitați mai cu atenție, veți vedea că Nuclearelectrica are și datorii. Și nu mici, ci de 2,57 miliarde RON, adică de vreo 600 milioane EUR. Pentru comparație, veniturile anuale ale Nuclearelectrica sînt de doar 1,88 miliarde RON, deci de abia puțin peste 400 milioane EUR. Așadar, acum, Nuclearelectrica are datorii cu cam 50% mai mult decît cîștigă anual. E, cum mai pare acum salariul de peste 200.000 EUR anual pe care-l vrea Lulache, susținută politic la șefia companiei de stat?

Read More