Statul român vinde acțiuni ale Romgaz, vrea să privatizeze CFR Marfă și altele și tot așa. V-ați gîndi, desigur, că banii sînt meniți bunăstării poporului: infrastructură rutieră, de educație, de sănătate, mediu de afaceri etc. Ei bine, nu! Banii din privatizări se duc în bugetul Departamentului pentru energie, condus de pesedistul Constantin Niță. Care pesedist trebuie să se ocupe de privatizări, dar nu are bani să facă privatizările (zice Ponta, prin OUG), așa că ce scoate, totuși, din privatizări, cheltuie tot pe privatizări! Superb, nu? Culmea, să iei banii din privatizări și să-i bagi în bugetul de cheltuieli al unui minister e ilegal. Dar a rezolvat Ponta și asta: a dat o derogare, prin aceeași OUG.
Etichetă: departamentul pentru energie
Două dintre găselnițele de pradă ale lui Ponta în a doua lui descălecare la Palatul Victoria (post 9 decembrie 2012) au fost DPIIS (Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine), condus de Dan Șova, și Departamentul pentru Energie, condus de Constantin Niță. Șova și Niță sînt ambii pesediști, desigur, și au rolul unor terminatori de Fenechiu, respectiv Vosganian.
DPIIS-ul lui Șova este una din cele mai eficiente scule pontace de controlat bugetul de investiții al României. Pînă acum nici o săptămînă, asupra DPIIS domnea o beznă grea, o lipsă de transparență la fel de nord-coreeană pe cît suna și porecla DPIIS: „ministerul marilor proiecte naționale”. La vreo cinci luni după ce a început să funcționeze, „ministerul” lui Șova a căpătat și o interfață publică (vezi aici). Ceea ce nu s-a întîmplat, încă, cu Departamentul pentru Energie al lui Niță. Care nu există decît prin augusta figură a ministrului delegat de pe site-ul Guvernului (aici). Totuși, în vreo două zile, Departamentul pentru Energie ar trebui să devină autonom și independent de Ministerul Economiei condus de Vosganian (sursa). Cu ocazia asta, poate, și-o clăti și românul plătitor de taxe și impozite ochii și neuronii cu niște informații publice despre activitatea lui Niță. Nu, domnule premier Victor Ponta?