Ești violent și un pericol pentru siguranța celor din jur, chiar și în penitenciar? Poți fugi din țară, deși nu ți-ai ispășit pedeapsa? Nu accepți condamnarea, chiar dacă te afli deja în penitenciar? Ai fost condamnat și ești cercetat și/sau judecat și în alte dosare penale? Ești în prima zi de pîrnaie? Nu face nimic, guvernul Ponta te consideră un cetățean model și e gata să te recompenseze cu ieșirea temporară din închisoare. Nu, nu e nici o glumă, e cît se poate de pe bune. Totul, conform unei decizii a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), instituție aflată în directa subordine a ministrului Justiției, adică a lui Robert Cazanciuc, finul premierului Victor Ponta.
Etichetă: detenție
Aflat în cantonament intensiv la Jilava, Adrian Năstase și-a pierdut apetitul pentru glumele cu care ne-a regalat cînd era la guvernare și care au devenit, între timp, clasice. Unde e corupția cu care se plimbau unii în gură, unde sînt ouăle pe care trebuia să i le numărăm? Acum, simțul umorului i s-a cam atrofiat lui Năstase, ca să nu zic altfel. Iată o mostră de umor mai scofîlcit, recent, din producția lui Năstase: „Invidie mare… Pentru cei invidioși, am o veste bună – există locuri “libere” pentru doritori” (sursa).