La instalarea recentă a șefilor de parchete (PG, DNA, DIICOT), premierul Ponta a dat o declarație de un grobianism politic și nedemocratic rar întîlnit: „Eu nu vreau să mai văd așa cum am văzut anul trecut, scene din anii ’50, cu procurori din vacanță care cercetează oameni de la țară” (sursa). Desigur, premierul se referea la dosarele penale pentru fraude la referendum, dosare deschise atît de către Parchetul General, cît și de către DNA. Evident, o astfel de declarație este impardonabilă, cîtă vreme Inspecția Judiciară (singura instituție căreia legea îi permite să analizeze munca și comportamentul magistraților) nu a decis că vreuna dintre anchetele din vara și toamna lui 2012, referitoare la referendum, a fost făcută cu încălcarea legilor.
Așadar, declarația lui Ponta este inadecvată, periculoasă și toxică. Nu doar că încalcă separația puterilor în stat, dar e o dovadă clară de autoritarism. Totuși, declarația premierului este al dracului de relevantă: de ce s-o fi referit Ponta tocmai la dosarele referendumului? Răspunsul e unul singur: Liviu Dragnea. Nu fraierii de prin PSD și PNL care au picat în dosare îl interesează pe Ponta, nu vreun primar de comună sau de oraș prins în anchete de procurori. Nici măcar ideea că, prin aceste dosare, se probează că referendumul a fost o mare minciună nu-l deranjează pe Ponta. Ci, o repet, doar Liviu Dragnea este obiectul supărării și frustrării premierului.
De ce, totuși? Pentru că, dacă dosarul lui Dragnea e trimis de DNA în instanță, Dragnea pleacă din Guvern, suspendat automat de către președintele Băsescu (așa zice Constituția României, cum am mai scris aici). Iar dacă Dragnea pleacă din Guvern, Ponta are o problemă uriașă în a mai controla PSD (mai ales acum, cînd USL stă să se încaiere). Tocmai de aceea, Daniel Morar, cel care și-a asumat public (fără precedent în mandatele lui la vîrful DNA!) comunicarea datelor despre fraudarea referendumului nu ar fi fost niciodată tolerat de Ponta la șefia Parchetului General (ceea ce, de asemenea, am scris aici).
Acum, dosarul lui Liviu Dragnea se află încă la DNA și vicepremierul României este urmărit penal. Au trecut opt luni și jumătate de cînd Dragnea este urmărit penal (sursa). Cum s-a ajuns aici? O cronologie ar fi foarte utilă:
29 iulie 2012: are loc referendumul de demitere a lui Traian Băsescu;
august 2012: Parchetul General deschide dosare penale referitoare la referendum pe mai multe fronturi (sursa);
6 septembrie 2012: DNA emite un comunicat prin care confirmă începerea urmării penale împotriva lui Liviu Dragnea pentru infracțiuni la legea referendumului (sursa);
9 septembrie 2012: într-o ieșire publică fără precedent în ambele lui mandate din fruntea DNA, Daniel Morar își asumă, în cursul cercetării penale, declarații năucitoare pentru USL: votul a fost fraudat în procentaje de 5-15%, DNA a putut investiga infracțiuni electorale (de competența parchetelor „obișnuite”) pentru că fusese implicat un înalt lider de partid (PSD): Liviu Dragnea (sursa);
1 octombrie 2012: Daniel Morar devine șef interimar al Parchetului General, după ce îi expiră și cel de-al doilea mandat Laurei Codruța Kovesi (sursa);
2 octombrie 2012: Laura Oprean devine șefă interimară a DNA, în locul lui Daniel Morar, ajuns interimar la PG (sursa);
9 octombrie 2012: alte 67 de persoane sînt urmărite penal pentru fraude la referendum coordonate de Liviu Dragnea (sursa);
7 martie 2013: Laura Oprean renunță la interimatul DNA, în locul ei este numit interimar Nistor Călin (sursa).
15 mai 2013: la șefia DNA este numită, prin decret prezidențial, Laura Codruța Kovesi (sursa).
Un calcul simplu arată că, la nici o lună după ce împotriva lui Liviu Dragnea a început urmărirea penală de către DNA (6 septembrie 2012), Daniel Morar a părăsit DNA (1 octombrie 2012). Din momentul în care Morar a părăsit DNA au trecut peste șapte luni și doi interimari: Laura Oprean și Nistor Călin. Nici unul din cei doi interimari, ambii loiali ai lui Daniel Morar, nu a reușit să trimită în judecată dosarul lui Liviu Dragnea. NICI UNUL! Și despre ce dosar vorbim? Despre un dosar în legătură cu care foarte calculatul și foarte zgîrcitul cu aparițiile publice Daniel Morar a vorbit la televizor la doar trei zile de la începerea urmării penale. Un eveniment pe cît de rar, pe atît de surprinzător: ca șeful DNA (acest șef al DNA, adică Daniel Morar) să vorbească despre un dosar aflat în lucru. Iar declarațiile lui Morar au fost dure și fără echivoc: „In toate sectiile verificate pana acum in dosarele DNA au fost constatate nereguli; sunt zeci de sectii de pe raza a cinci judete; in toate acestea s-au descoperit indicii sau probe ca votul a fost fraudat in proportie de 5%-10%-15%. (…) Infractiunile din legile electorale nu sunt de competenta DNA, ci a parchetelor obisnuite; daca in afara de aceste infractiuni gasim si unele de competenta DNA, atunci le putem instrumenta, pe principiul conexitatii; in cazul de fata este acel articol 13, pentru ca, asa cum reiese din actul procurorilor, s-a ajuns, cel putin in acest moment, la o concluzie ca lucrurile acestea nu au avut loc intamplator, semanau.” (sursa)
Practic, declarațiile lui Morar de la TV și comunicatele DNA l-au îngropat pe Dragnea. Dar numai la televizor. Pentru că, în DNA, nu s-a mai mișcat nimic. Cel puțin pînă acum. Sau, dacă s-a mișcat, nu s-a mișcat suficient de relevant încît Dragnea să fie trimis în judecată nici după opt luni și jumătate de la începerea urmării penale.
De ce nu l-au trimis nici Laura Oprean, nici Nistor Călin în judecată pe Dragnea? Sînt doar două răspunsuri: 1. dosarul e foarte complex și procurorii mai au nevoie de timp să adune probe; 2. dosarul e ținut la sertar din motive politice (am explicat mai sus ce tsunami ar fi pentru Ponta trimiterea în judecată a lui Dragnea).
Să cercetăm prima variantă: dosarul e foarte complex și procurorii mai au nevoie de timp să adune probe. Pentru orice om cu o inteligență medie și cu bun-simț, varianta aceasta nu stă în picioare. E suficient să citiți comunicatul DNA din 6 septembrie (aveți link-ul mai sus) și declarațiile lui Daniel Morar din 9 septembrie (link-ul mai sus, de asemenea). Sînt (și în comunicat și în declarațiile lui Morar) basculante de informații. Sînt adevărate lacuri de acumulare de la Vidraru de informații, de probe. Nu sînteți convinși? Atunci, ia aruncați-vă un ochi asupra unui articol din Gândul din 30 septembrie 2012 (aici). Ați citit? Dacă da, ați observat că e descris în amănunt sistemul informatic și telecomunicațional de fraudat referendumul. Ei, de unde credeți că sînt informațiile din articol? Ei, nu contează de unde sînt, important e că le aveau și procurorii DNA. Care erau blindați cu probe. Atît de blindați încît (atenție, EXCLUSIVITATE) își puneau foarte serios problema arestării lui Liviu Dragnea. Da, Dragnea a fost la un pas să fie arestat. Știți ce presupune cererea de arestare adresată de către un procuror instanței? Presupune un volum zdrobitor de probe. Ei bine, pe aceste probe, Liviu Dragnea o freacă bine mersi în continuare la DNA, fără să fie trimis în judecată.
De amuzament, să discutăm și a doua variantă: dosarul e ținut la sertar din motive politice. Sigur că eu nu cred în această variantă, Doamne ferește! Doar că, după analiza primei variante, cea de-a doua pare plauzibilă.
Concluzia e una singură și e tristă: „moștenitorii” Laura Oprean și Nistor Călin l-au trădat pe Daniel Morar, l-au făcut să pară ridicol și de rea-credință. L-au lăsat în offside: după ce Morar a pledat la TV vinovăția lui Dragnea și a strîns toate probele necesare la DNA, Oprean și Călin au ținut dosarul la sertar.
P.S. Acum, la mutare e Laura Codruța Kovesi. Faceți pariurile.
Etichetă: fraude
Victor Ponta: „Şi acum consider că acţiunea desfăşurată de DNA sub conducerea domnului Morar de anchetare a celor care au votat la referendum reprezintă un abuz şi din acest motiv nu am fost niciodată de acord ca domnul Morar să ocupe o funcţie de conducere în Parchete, pentru că a fost cel care a coordonat acel abuz. Simplu, nu m-am răzgândit absolut deloc” (sursa)
Așadar, de asta nu-l vrea Ponta pe Morar: pentru că Daniel Morar, ca șef al DNA, a performat un abuz împotriva cetățenilor care au votat la referendum. Să admitem că e corect: da, DNA-ul condus de Daniel Morar a efectuat o anchetă împotriva unor cetățeni care au comis fraude la referendum. Dar ancheta respectivă îl vizează, de fapt, pe Liviu Dragnea (sigur, la pachet cu niște complici), singurul personaj pentru care DNA avea și are competența cercetărilor (un comunicat al DNA despre acest dosar, aici).
Ponta, în schimb, nu ar avea nimic împotrivă să o propună pe Laura Codruța Kovesi pentru funcția de șefă a DNA. Deducem, deci, că ei nu i se poate imputa nenorocirea care i s-a reproșat lui Morar, și anume că ar fi abuzat printr-o anchetă cetățenii care au votat la referendum (cînd era procuror general, adică în 2012). Ei, surpriză, dragă Victoraș: și Kovesi a abuzat cetățenii. Iată cum i-a trimis în judecată pe unii chiar săptămîna trecută: „Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările în cauza cunoscută mass-media sub denumirea „Fraude la referendum” Constanţa şi au dispus, la data de 25.03.2013, punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor IORDAN ELENA, TACHE ADELINA GABRIELA, NEGOIŢĂ FELICIA, TACHE CONSTANTIN, VĂRVĂROIU VASILICĂ, FLOREA DIANA, SIMION LENUŢA – LĂCRĂMIOARA, MIUŢU MARIOARA, GHIBĂLDAN DANIELA, GRĂDIŞTEANU ANDREI ALEXANDRU şi STĂNIMIR VIOLETA sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 55 alin. 1 din Legea nr. 3/2000, respectiv introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine decât cele votate de alegători sau falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale” (sursa).
Așadar, dacă Morar a abuzat cetățenii care au votat la referendum și Kovesi i-a abuzat și ea, exact la fel, dar Ponta nu și-l dorește pe Morar la șefia vreunui parchet PENTRU CĂ a abuzat cetățeni, musai că trebuie să o ignore și pe Kovesi. Ca să fie consecvent. Dar Ponta nu e consecvent: Morar ba, Kovesi da. De unde înțelegem că alta e problema lui Ponta cu Morar, nu? Păi, nu are dreptate și Crin, cînd urlă de-i ies ochii din cap? Are, dar tot pe dinafară rămîne (Crin, desigur). Iar problema aia a lui Ponta cu Morar se cheamă Dragnea, nu? Care, exact din motivul ăsta, ar putea fi suspendat de Traian Băsescu.
P.S. Oare ce va face Kovesi la șefia DNA cu dosarul lui Dragnea?