Etichetă: gsp tv

De data asta, Gâdea a fost doar prost, nu hoț: n-a știut sau n-a marșat la șantajul prestat de Sorin Alexandrescu

Săptămîna trecută, cînd Mihai Gâdea a fost chemat la DNA, mă întrebam dacă a fost prost sau hoț: „Gâdea are două opțiuni: să spună fie că nu a știut că ancheta nu va fi difuzată niciodată, fie că a știut. Dacă alege prima variantă, reiese că e doar prost, adică e doar o marionetă la conducerea Antenei 3 SA, pe care o conduce, de fapt, Dan Voiculescu Felix. Dacă alege a doua variantă (știa că ancheta nu va fi difuzată niciodată, dar a dat liber la difuzat promo-urile pe Antena 3), e hoț. Complice la șantaj, adică” (sursa).
Imediat ce a ieșit de la DNA, Gâdea a declarat așa: „Convingerea mea fermă şi lucrurile pe care le ştiu – şi vorbesc în cunoştinţă de cauză – este că Antena 3 nu are nicio legătură cu acest caz” (sursa). Iar faptele îi dau dreptate.

Read More