Vineri, 13 mai 2011, a fost prima zi în care dosarul de urmărire penală al Monicăi Iacob-Ridzi a devenit public la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde a fost trimis de DNA spre judecare. Înainte de prînz, la sediul ÎCCJ se aflau colega mea Roxana Jipa și trei jurnaliști ai Gazetei Sporturilor (printre care și Cătălin Tolontan). Toți conspectau de zor din dosare, care cu pixul, care tastînd pe laptopuri. Nu pentru că erau masochiști și nu voiau copii după documente, ci pentru că ÎCCJ nu a permis nici unui jurnalist să xerocopieze, scaneze etc acte din dosar. A fost permisă doar consultarea volumelor (multe, peste 30) și luarea de notițe. Spre după-amiază, au apărut și primele rezultate: un text pe tolo.ro și altul în Kamikaze.
Să cităm din textul de pe tolo.ro: „La sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, jurnaliștii Gazetei au consultat astăzi dimineață o parte a celor 35 de volume.”; „in dosarele conspectate pînă acum, procurorii susțin că totul a fost pus la punct de Ridzi și de consiliera ei, Ioana Vârstă, pe care ministrul PD-L o cunoscuse în perioada 2007-2008, pe cînd era europarlamentar”. S-a notat, da? Deci, „la sediul ÎCCJ”, „dosarele conspectate”. Nu xerocopiate, nu scanate.
Luni, 16 mai, deci după week end, relaxați, niște băieți de la un site s-au pișat pe colegii lor de breaslă (ăia cu pixurile, care conspectau vineri într-un birou al ÎCCJ) și au publicat, integral, rechizitoriul din dosarul Ridzi. Au scris, frumos, cu majuscule roșii, „DOCUMENT”, deasupra articolului și l-au aruncat în nemărginirea internetului. La o adică, puteau să adauge și un „EXCLUSIV” frumos, că n-ar fi greșit: ei chiar aveau rechizitoriul, integral, în exclusivitate. Conform articolului lor, a fost simplu să-l obțină: „NOTA: Documentul a fost furnizat de Curtea Suprema in baza unei cereri oficiale. HotNews.ro publica documentul asa cum a fost transmis de instanta”. Fraierilor ălorlalți, care conspectau vineri, pe 13, nu le-o fi trecut prin cap să facă și ei o „cerere oficială”. Nuuu, bănuiesc că ei se aflau acolo după o intrare prin efracție în sediul ÎCCJ și conspectau la lumina lanternelor, atenți la scîrțîitul pixului pe hîrtie, ca nu cumva să fie descoperiți.
Ei bine, chiar nu. Deși și revista Kamikaze și Gazeta făcuseră cereri peste cereri, răspunsul fusese sec: ÎCCJ nu permite copierea documentelor din dosar, ci doar consultarea lor și, eventual, dacă oamenii vor să muncească, conspectarea.
Azi, 17 mai 2011, pe la prînz, Tolontan era tot la sediul ÎCCJ. Ce credeți că făcea? Conspecta, normal. Da, văzuse și el rechizitoriul pe un site, integral. Totuși, conspecta în continuare, din alte volume ale dosarului, că ÎCCJ nu permite copierea documentelor.
Tot azi, acel gigi de la ÎCCJ care linge încuietorile dosarelor, să nu fie copiate de cine nu trebuie, a explicat că, de vineri încoace, ÎCCJ și-a schimbat politica: documentele pot fi primite de jurnaliști și în copie. Sigur, de schimbarea asta de politică nu au aflat decît băieții de la un site. Tolontan conspectează în continuare.