Etichetă: interese

Piramida lui Măslui

DISCLAIMER: Atenție, acesta este un post pentru snobi intelectualiști, conține urme de lecturi din facultate și nu e generator de comentarii cu plua-n gură. Nu continuați lectura dacă nu vă recunoașteți în aceste rînduri.
Păi, cum tot beleam eu ochii la declarațiile de interese (astea pe stil nou, care conțin contractele cu statul ale titularilor și rudelor lor de gradul întîi), am avut o revelație de doi lei. Am trăit o iluminare banală: că, dacă am strînge toate declarațiile astea de interese într-un tablou uriaș, am constata că sistemul relațional bazat pe banii de stat poate fi configurat în mod asemănător piramidei lui Maslow, aia cu nevoile (ăia de ați trecut de disclaimer știți despre ce vorbesc). Atîta că, așa cum spun și în titlu, piramida asta cu bani de la buget nu ar fi a lui Maslow, ci a lui Măslui (cu accent pe i). Adică ar fi, ați înțeles și fără să fiu eu editura didactică și pedagogică, o piramidă falsificată. Cel puțin la vîrf. E sigur că, la bază, acolo unde stau nevoile rudimentare, ar fi cetățenii, fraierii care se grăbesc să-și plătească taxele în avans, ca să prindă discount-urile. Ăia, deci, care nici nu completează declarații de interese, pentru simplul motiv că ei nu au interese, ei sînt doar o masă de amoebe, niște licheni verzui în care ți se afundă picioarele. La vîrf, însă, așa cum s-a prins și Maslow, nu ar mai sta nici măcar ăia cu aspirații estetice sau cognitive, ci de-a dreptul unii a căror singură aspirație ar fi să se bată cu cei, puțini, de felul lor. Nu e vorba nici măcar de imorali sau de inconștienți. Ci de amorali, de aconștienți. Ziceți-le parlamentari. Sau miniștri. Ăia-s. Între arhanghelii ăștia uitați în norișorii de la vîrful piramidei și tîrîtoarele de la baza ei, toate celelalte specii intermediare și interesele lor mai mult sau mai puțin declarate. Iar deasupra de tot, liniște. Liniște de-ți țiuie urechile.

Read More