UPDATE 23 februarie: un prieten ceva mai la curent cu legile decît mine mi-a trimis o completare pe care o redau întocmai: „ce e si mai grav e ca nici juridic n-are dreptate (Kovesi – n.m.) si ca exista hotarari judecatoresti prin care se confisca bunuri de la terti. printr-o actiune pauliana (revocatorie) – un tip de actiune in civil – se constata ca de fapt bunurile au fost puse de forma pe numele bunicutei si instanta constata ca ele apartin de fapt inculpatului. nu e nimic special in actiunea asta. apoi instanta penala confisca. simplu”
Cităm: „Dacă un inculpat a cumpărat mai multe proprietăţi pe numele unei bunicuţe, nu ai ce face. Bunicuţa nu e funcţionar public, nu are declaraţii de avere şi nu îi poţi cere să dovedească de unde a avut bani de vile. Este protejată de prezumţia de care v-am vorbit anterior. Până nu se modifică Constituţia, nu avem ce face, nu poate fi promovată nicio lege care să îl oblige pe cel anchetat să dovedească faptul că banii provin dintr-o sursă licită. Trebuie ca procurorul să dovedească faptul că banii provin din săvârşirea unei infracţiuni”.
Declarațiile îi aparțin Laurei Codruța Kovesi, procuror general al României și au fost date cotidianului Gândul, în contextul arestării mai multor vameși și polițiști de frontieră pentru primire de mită.
Juridic, ce spune Kovesi este corect. Din punct de vedere al mesajului public transmis, însă, procurorul general a făcut o gafă incalificabilă. Să afirmi public, răspicat, fără nuanță, că orice corupt din România își poate camufla averea ilicită pe numele bunicuței echivalează cu un NUP cît tine de mare. Iar cînd tu ai aproape doi metri înălțime, NUP-ul e suficient de mare și de vizibil, de încurajator, de dătător de speranță pentru bieții bogați fără avere personală.
În al doilea rînd, vorbele Laurei Codruța Kovesi sînt perfect egale cu o capitulare profesională fatalistă demnă de „Miorița”: deci, da, la apus de soare, vin corupții să mă omoare, deși au dosare multe și averi mai corupte, da’ eu, Laurica, în loc să mă ridic (circa doi metri, cum ziceam) de pe scaun și să mă arunc pe ei, ca o leoaică neîmblînzită (doar sînt procuror general, ce anticorupția mă-sii!), îmi pun un ziar pe cap și dau declarații defetiste că n-am cu ce.
Mi-ar fi plăcut ca atitudinea procurorului general să fie măcar combativă, dacă nu încrezătoare. Să fi spus Kovesi, de exemplu, că ar interesa-o o colaborare cu ANAF (care, cică, se apucă de impozitat averile nejustificate; da, sigur, ce ar vrea ANAF e o tîmpenie, dar niște date utile pentru un procuror ar cam fi de scos din tîmpenia asta, ca să nu mai spun că, pînă la confiscarea pe care și-ar dori-o, la modul foarte virtual, Kovesi, ar mai fi și niște potențiale dosare de spălare de bani care s-ar putea întocmi, de ce nu?). Sau cu ANI, că tot are lege nouă de funcționare, după coma indusă de Curtea Constituțională anul trecut.
Dar nu, nene, Kovesi nu are soluții și gata. Nu se poate! E imposibil! Să luăm șpagă și să ne rugăm să mai avem bunicuțe în viață, pe numele cărora să punem banii, procurorul general al României tocmai ne-a confirmat că asta e cea mai simplă și la îndemînă soluție să furăm legal. Mulțumim, Codruța! Nu știm ce ne-am face fără tine! Mă rog, știm, dar ne e rușine de rușinea ta să zicem. Da’ uite că zicem, totuși: ne-am face mai cinstiți.