Acum opt ani, Dan-Alexandru Condrea (omul din spatele Hexi Pharma Co SRL, compania care a umplut spitalele țării cu deinfectanți diluați vânduți la suprapreț) încă era un biet întreprinzător privat care se chinuia să supraviețuiască în jungla achizițiilor din sistemul de sănătate românesc. Pe vreme aia, omul socotit azi ca fiind susținut de băieții cu ochi albaștri făcea ce face orice antreprenor serios la început de drum: încerca să măsluiască și el câte o licitație prin metoda mâinii moarte.
Etichetă: licitație
În iunie 2009, colega mea Alina Moscalu de la Academia Cațavencu, unde prestam atunci, a documentat și scris un articol despre o achiziție de 11 milioane de euro a Ministerului Sănătății. Era vorba de o achiziție de ambulanțe. Deși era vorba de o sumă enormă, la licitație s-a înscris, surprinzător, o singură firmă. Care, firește, a și cîștigat. Coincidență, firma era deținută de un bun prieten al lui Raed Arafat. Care Raed Arafat era deja subsecretar de stat la Ministerul Sănătății, în acel moment, de vreo doi anișori. Sunat de colega mea, Arafat a admis legătura de prietenie cu proprietarul firmei cîștigătoare. Apoi, pentru că deja fusese pus în gardă, a făcut presiuni ca articolul să nu apară. La un alt bun prieten al lui (pe care nu-l voi numi), și el prestator la Academia Cațavencu pe vremea aia. Articolul, însă, a apărut. Ori înainte, ori după, nu-mi amintesc foarte clar, însoțit de colegul nenumit, i-am făcut o vizită lui Arafat la minister. Atunci l-am văzut pentru prima și ultima oară pe eroul providențial al sistemului medical românesc de urgențe. Pe tot parcursul discuției, Arafat a evitat cu îndemînare subiectul conflictului de interese în care se afla (el – subsecretar de stat la Sănătate, prietenul lui bun cu firmă – beneficiar de contract de 11 milioane de euro în condiții cel puțin suspecte de la Sănătate). Am zîmbit, de dragul colegului meu care mă cărase acolo să văd un nene ultrapătruns de propria importanță. Și am înțeles că și eroii providențiali au micile lor slăbiciuni scumpe, plătite de la buget. Constatarea asta i-a redus lui Arafat, cel puțin din punctul meu de vedere, capitalul de simpatie. Chestiune de opțiune, desigur.
Despre tipul acesta de conflict de interese am scris sute de articole în ultimii zece ani. Dar niciodată nu am fost apostrofat (am folosit un eufemism, v-ați prins) ca în cazul Arafat. De aici, eu pricep că tipul are o imagine atît de bună, încît a devenit un mit. Iar miturile nu au nici o legătură cu realitatea. Din păcate, eu nu mă ocup de mitologie, ci de fapte și întîmplări reale. Ghinionul meu.
E alegerea voastră să-l apreciați pe Raed Arafat pentru munca depusă la SMURD. Ca și voi, și eu cred că e un nene respectabil din punctul ăsta de vedere, al muncii prestate. Dar cred că e mult mai puțin respectabil cînd vine vorba de integritate.
V-aș da link-ul articolului scris de Alina Moscalu, dar www.catavencu.ro nu mai există, așa că, în continuare, vă dau direct textul, așa cum a apărut acesta în Academia Cațavencu din iunie 2009:
„Un bun prieten al lui Raed Arafat a cîștigat 11 milioane de euro de la Sănătate
În 2008, noiembrie, Ministerul Sănătății Publice (MSP) dădea anunț pentru o achiziție de mașini transport multiple vicime pe targă în valoare de 11 milioane de euro. Adică niște ambulanțe. Zis și făcut! Au dat anunț, au așteptat oferte, s-a înscris o singură firmă la licitație (Deltamed SRL), a fost adjudecat contractul. Astfel, MSP a hotărît să plătească 200 de mii de euro pentru o ambulanță de lux off road Mercedes Sprinter. A fost semnat un acord-cadru cu sereleul Deltamed iar produsele urmează să fie livrate în momentul în care vor fi găsiți și banii în bugetul Sănătății. Faptul ca sereleul clujean a fost singurul participant la licitație este un mister și pentru MSP. Care ne-a răspuns așa, cînd i-am întrebat cum de: “Faptul că la licitație s-a prezentat o singură ofertă nu cade în sarcina autorității contractante (adică a MSP – n.r.)”. Clar, nu? Pe de altă parte, să vezi întîmplare: Deltamed a îndeplinit toate condițiile din caietul de sarcini la milimetru. La propriu! În documentul cu pricina erau descrise exact mașinile pe care le poate livra sereleul din Cluj. Astfel, raportul lungime (9.500 mm) – înălțime (4.000 mm) – lățime (2.550 mm) a fost respectat cu brio, fără a se depăși nici măcar o miime de milimetru. Atîta că prețul oferit MSP a fost puțin umflat. Cel puțin așa se înțelege, de exemplu, dacă analizăm oferta pe care a făcut-o aceeași firmă, Deltamed, altei firme care a solicitat un preț pentru exact același tip de ambulanță ca ministerul. În cazul privaților, prețul pe care l-au cerut clujenii a fost de 170 de mii de euro. Logica pieței libere spune că, atunci cînd semnezi un contract de peste 11 milioane de euro (din postura celui care dă banii), obții reduceri. Canci, în cazul ăsta. Ca să ne mai amuzăm, pe final, să mai spunem că subsecretarul de stat în MSP Raed Arafat își recunoaște prietenia cu patronul Deltamed, Dan Gorgan. Dar asta nu a contat la stabilirea prețului mașinilor achiziționate deoarece, așa cum ne-a declarat sirianul, “relațiile interumane nimeni nu le poate interzice.” Corect. Iar dacă mai ies și bani din ele, să fie primiți.
Alina MOSCALU
alina.moscalu@catavencu.ro”
P.S. Despre povestea „Fundației pentru SMURD” și a cheltuielilor netransparente am aflat tot pe atunci. Nu am documentat niciodată povestea pentru că mi s-a părut neverosimilă. Cu alte cuvinte, nu-l credeam pe Arafat în stare să se pună singur în situații gri. M-am înșelat. Dar asta nu înseamnă că voi trebuie să fiți de acord cu mine. Chestiune de opțiune, cum am zis mai sus.
P.P.S. Nu vă mai obosiți să mă înjurați, am priceput deja că sînteți de altă părere decît mine. Și e foarte bine că e așa.
Cîteva teze au început să circule pe forumuri, bloguri și feisbucuri după ce Doruleț-batistă s-a aruncat ca un bulibașă care poartă lanțuri de tinichea și a licitat peste 1,6 milioane EUR pentru brandul atrofiat Academia Cațavencu. Printre aceste teze, cîteva sînt de o imbecilitate inconsistență logică exemplară. Într-o ordine oarecare: 1. mogulul rău de la România liberă (aflat, desigur, în spatele jurnalistei Sabina Fati) a vrut să cumpere brand-ul ca să închidă revista Academia Cațavencu; 2. același mogul rău nu a contactat nici un jurnalist de la Academia Cațavencu, deși era interesat să cumpere brand-ul; 3. jurnalista Sabina Fati a licitat împotriva altor jurnaliști (cei de la Academia Cațavencu) cu rea-credință, ducînd licitația prea sus pentru puterile financiare ale acestora din urmă (or mai fi și alte teze, da’ nu mai am chef de ele, că e tîrziu).
Ce au în comun toate aceste teze? Păi: a) credința unora de la Academia Cațavencu că marca Academia Cațavencu se confundă cu echipa angajaților revistei din acest moment; b) revista Academia Cațavencu și marca omonimă nu au nimic în comun cu economia, ci sînt un principiu, o metafizică, un soi de ideal umblînd învelit în hîrtie de ziar și mîntuind oamenii.
Măi, dragi bieți cretini (mă refer în special la ăia care, săracii, nici măcar nu au avut acțiuni vreodată acolo, dar acum dau cu MUIE – textual! – pe feisbuc; haios, dar penibil și trist), enunțurile de la punctele a) și b) sînt îngrozitor de false. În 20 de ani de funcționare a revistei, cîți oameni au plecat de la și venit la Cațavencu? Destui. Și, nemaipomenit, revista a continuat să apară. Deci, elementar de logic, am zice cu toții (dacă nu am fi, evident, niște bieți cretini cu injecțiile nefăcute la timp) că marca nu se confundă deloc cu echipa. Ci, eventual, cu un tip de presă (neinventată de Cațavencu, pentru cititorii lor care-s la fel de cretini, uneori, ca și ei). Așadar, nu prea înțeleg de ce un competitor la licitația pentru marcă ar fi contactat redacția. Să ceară voie să investească niște bani? Să-și ceară scuze că nu o să le mai dea la fel de mulți bani ca SOV, în caz că i-ar păstra (dar unde să-i păstreze? că, în caz că altcineva decît Bușcu ar fi cumpărat – și cu bani la teșcherea, eventual, nu pe abureală – marca, asta nu însemna decît că noul proprietar putea scoate o revistă cu acel nume. punct. nu că ar fi întreținut o redacție)? Să întrebe ce tip de batiste preferă?
Apoi: din momentul în care marca Academia Cațavencu a fost scoasă la vînzare, ea nu a mai reprezentat decît un bun menit să fie licitat pentru a acoperi niște datorii de milioane de euro. Atît și nimic mai mult. Nu o idee, nu o labă metafizică tristă, nu un brand. Ci doar un mijloc prin care statul și niște privați sperau să recupereze niște milioane cu care fuseseră țepuiți de administratorii societății care deținuse pînă atunci marca. E chiar atît de simplu. E întristător că bieții cretini brodează lăcrămos și trag de coarda sensibilă a unui corp de cititori din ce în ce mai anorexic, ba chiar sugerează colecte și chete publice pentru acoperirea sumei de 1,6 milioane EUR. Pe scurt, jurnalismul invocat de cretini de data asta nu are a face nimic cu economia. Iar o gazetă e o afacere ca oricare alta, care trăiește cît timp nu trage țepe. Cînd începe să nu-și mai plătească datoriile, afacerea se închide. Fără nici o legătură cu diabetul isteric din frazele unor cretini.
Pe scurt: dacă niște cretini hoți, administratori ai mărcii, nu ar fi furat banii creditorilor (operațiune eminamente economică), azi marca Academia Cațavencu nu ar fi fost scoasă la licitație (operațiune, în consecință, la fel de economică) iar cretinii idealiști nu ar fi fost așa de furioși invocînd argumente metafizice (și complet neeconomice). Deci, simpatici cretini idealiști, direcționați-vă damblaua spre cretinii hoți care v-au adus în situația asta, e mai cinstit. Pe unul din ei îl găsiți chiar la voi în redacție, e simplu.