Etichetă: marcel piteiu

Blaga îl curtează platonic pe Crin, dar preacurvește (politic, desigur) pe bani cu Ponta

Copilul de suflet al lui Ponta, Dan Șova, tocmai l-a pricopsit pe ginerele lui Blaga, Ionuț Rudeanu, cu un purcoi de bani de la stat (sursa). Ceea ce nu mă miră deloc, da’ chiar deloc, după ce acum vreo lună am aflat că omul de încredere al lui Blaga din Romgaz o duce bine și în mandatul USL: e consilier al șefimii instalate de guvernul Ponta la societatea de stat (sursa). Iar dacă vreți să știți mai multe de pedelistul Piteiu din Romgaz, omul cu banul pentru Blaga, aruncați un ochi aici și enervați-vă. Și ca să nu rămîneți neconsolați că nu aveți toate informațiile despre ginerică Rudeanu, luați lumina cunoașterii de aici.
Așadar, după încuscreli pidosnice cu SOV, Blaga face și el din opoziție un ban cinstit, prin intermediari, cu puterea. Deh, vameș…
 

Read More

Prin Romgaz, Ponta vrea să-i zdrobească și pe Iohannis, și pe Blaga

Ca viitor ministru plin al Energiei, pesedistul Constantin Niță își întinde tentaculele peste Romgaz, acolo unde șefii au fost numiți anul trecut de Daniel Chițoiu, pe atunci ministru al Economiei. Evident, PNL a reacționat la jocul lui Niță și i-a cerut demisia.
Foarte interesant la strategia lui Niță este că, dacă își va întinde influența asupra Romgaz, PSD va lovi nu numai în PNL (și, în special, în Klaus Iohannis, care se visează președinte de regiune – cu capitala la Sibiu, firește), ci și în sponsorii lui Vasile Blaga. Lovindu-l direct în moalele contractului de muncă pe fostul director Romgaz, Marcel Piteiu. Care Piteiu, foarte apropiat de Blaga, a rămas consilier al directorului Romgaz (cel numit de PNL), deși este cercetat penal pentru subminarea economiei naționale și a mai primit și un verdict de conflict de interese de la ANI (sursa).
E, deci, ușor de intuit că Niță nu numai că va numi noi directori la Romgaz, dar îl va mai și executa pe Piteiu, mai ales că Blaga îl curtează asiduu pe Crin.

Read More

În atenția lui Vasile Blaga: cum rezistă mafioții portocalii ai gazului și în guvernarea USL

Luna februarie a început bine: Agenția Națională de Integritate l-a găsit în conflict de interese pe unul dintre personajele anchetelor din revista Kamikaze. Este vorba despre Marcel Piteiu, fost director general al Romgaz. Pe 6 februarie, într-un comunicat trimis presei, ANI preciza că Piteiu, în calitate de director general al companiei de gaze, a fost implicat în atribuirea de contracte unei societăți la care era și administrator. În urma comunicatului Agenției, Piteiu și-a dat demisia din funcția pe care o ocupa la acel moment, respectiv aceea de director de explorare. Ar fi trebuit să fie finalul carierei unui director de companie de stat cu o avere de milionar în euro, după cum vă vom arăta ceva mai încolo. Ei, aș, ți-ai găsit: douăsprezece zile mai târziu, Marcel Piteiu semna o nouă declarație de avere, în calitate de „consilier“ al managerului de la Romgaz. Procedeul nu este nou, a mai fost întâlnit și la alte companii de stat. Dinozaurii politici din sistem pleacă doar de ochii lumii și rămân pe funcții călduțe de consilieri la cabinetele șefilor instituțiilor. Continuarea, aici.

Read More