Citez de pe blogul lui Sebastian Bodu: „Adrian Severin nu m-a convins, nu am imbratisat nimic, ci era pur si simplu pozitia mea, adica o pozitie corecta. Ca e asa poate sa spuna orice absolvent de ASE-Finante/Banci care a fost cat de cat pe la scoala si intelege cum se lichideaza o investitie. Acest lucru i l-am spus in 30 de secunde in aeroport, dupa ce primisem cu o zi inainte amendamentul de la asistenta lui (pe e-mail). De ce le-a spus Adrian Severin celor de la Sunday Times ca a durat muuult pana sa “gaseasca” pe cineva care sa imbratiseze ideea? Intrebati-l pe el. Eu banuiesc de ce…” (textul integral, aici).
Nu sînt vreun fan al lui Bodu, dar în chestiunea asta e evident că cel mai chel europarlamentar al nostru a picat de papagal în jocul pus la cale de politrucul Severin. Care Severin știa foarte bine ce avea de gînd Bodu, care Severin știa foarte bine că amendamentul cu pricina urma să treacă oricum, adică și fără „sprijnul” lui. De care sprijin nu numai că era nevoie, dar nici n-a existat (tocmai pentru că nu era nevoie).
Cum ar zice un amic: dacă jurnaliștii britanici s-au dus la Severin, înseamnă că știau că „pune botul” la orice, pe bani. Inclusiv la escrocherii ieftine asezonate cu impostură de doi lei. Da, dar la PE, cursul de schimb e ciudat rău: nici nu știi cum doi lei ajung să fie 100.000 12.000 euro.
Adriene, să mă dai în judecată pentru că te-am numit escroc. Pentru că ești ar trebui să te dai chiar pe tine însuți. Dar ce te faci dacă cîștigi? Îți dai singur șpagă să renunți la acuzații?