Furie? Ură? Resemnare? Umilință? Silă? Disperare? Ce poți simți când, la 28 de ani după evenimentele din decembrie 1989, pentru prima oară, statul român își asumă că, de fapt, nimeni nu trebuia să moară în numele „revoluției”? Că, de fapt, tovarășul Ion Iliescu a regizat, împreună cu generali și securiști, o preluare de putere de la Ceaușescu?