După ce mi-am exprimat politicos dezgustul față de atitudinea unor talibani, am primit niște replici pe ici, pe colo (mai ales pe facebook, dar și prin intermediul unor bîrfe penibile, de țațe prinse cu fustele-n cap). Care replici nu mă interesează pentru că nu mă interesează nici un fel de polemică cu puriștii ipocriziei. Unii din ei, capii grupării de imaculați (fie că-s jurnaliști, fie că-s oengiști), s-au obișnuit să stea la masă cu politicieni grei (dacă-ș miniștri e cu atît mai bine) și să le facă agenda, să le dea sfaturi, să se facă utili. De mulți ani, cei care de vreo zece zile încoace sînt indignații exemplari ai societății civile fac și desfac funcții publice, compun și descompun evenimente din spatele unor politicieni și, în general, au cam uitat care e locul lor: jurnaliștii să relateze și, abia apoi, să opineze, iar oengiștii să reformeze (dacă vor și pot, desigur) statul din postura lor de activiști civili, NON-guvernamentali, nu din birourile guvernamentale. Ce să polemizez eu cu unii care mă considerau naiv cînd îmi făceam documentarea printre zeci și sute de pagini de documente publice în timp ce ei primeau informația mestecată cum trebuie de la cîte un om de partid? Ce aș putea să discut cu unii care descopereau că-s jurnaliști în slujba interesului public doar dacă anchetele se refereau la miniștrii de la care nu obținuseră bănuțu’? Cam ce dispută rezonabilă aș putea să am cu alții care cîștigă cîte 5.000 de euro pe lună din proiecte derulate cu instituții de stat? Pe care din cei enumerați mai sus ar trebui să-i consider integri și pe care independenți? Ar fi o singură soluție: să dau cu banu’. Dar nu m-ar ajuta nici asta, deja s-a dat cu banu’ în ei și s-a dat cu succes.
Etichetă: talibani
Eroii de la CSM, ăia din secția de procurori, care mureau săptămîna trecută cu procedurile de selecție a candidaților la șefia parchetelor de gît, au descoperit ieri legea. Cam tîrziu pentru niște magistrați, dar tot e bine. Mă gîndesc că nu or fi găsit-o mai devreme pentru că or fi căutat-o în computerul lui Neacșu, ăla săltat de DNA (computerul, nu Neacșu; sau nu încă Neacșu).
În fine, ca să nu mă lungesc cu introducerea, o să fiu foarte clar: da, aș vrea ca președintele (încă Traian Băsescu) să-i dea o zmetie lui Ponta, să-l pună la colț pe coji de nucă și să-i ceară să dea un ordin de ministru (că legea durează să fie adoptată în Parlament, s-a văzut și pe guvernare PDL, și pe ăia i-a durut într-unul din sfinctere) prin care să stabilească o procedură transparentă și eficientă de selecție a candidaților pentru șefia PG și a DNA. Chiar aș vrea. Apoi, din procedura asta, să iasă la iveală cei mai cei procurori din Univers, pe care eroii de la CSM să-i avizeze pozitiv și președintele (încă Băsescu) să-i numească. Chiar aș vrea să se întîmple așa. Și, da, înțeleg că dacă președintele (încă Băsescu) îi va numi pe unii scoși din pălărie de Ponta, următorul MCV va menționa întîmplarea la „așa nu” și ne va scădea nota la purtare. Chiar înțeleg, deși nu-s oengist.
Dar, din toate datele pe care le avem pînă acum, se pare că președintele (încă Băsescu) îi va numi pe cei aleși de Ponta, deci România va mai lua o notă mică la MCV și va rămîne corigentă la Schengen. Să admitem că așa va fi (ceea ce nu prea e bine, evident). Așadar, președintele (încă Băsescu) e criticabil pe bună dreptate. Pentru că, nu-i așa, e un trădător. Nici mai mult, nici mai puțin.
Ok, atunci să analizăm. Pe de o parte, cine e trădătorul în raport cu ce a făcut pînă acum pentru Justiție. Și, pe de altă parte, cine-l acuză.
Deci, cine e trădătorul? Păi, e singurul președinte din țara asta care a pus la Justiție un ministru venit din oengism. Ministrul e Monica Macovei. Uitați-vă aici să vedeți că înaintea lui Macovei a fost Rodica Stănoiu și după ea Tudor Chiuariu la Justiție. Două catastrofe nucleare. Cătălin Predoiu, după Chiuariu, a mai spălat ceva din imagine, dar nici acela n-a fost lipsit de scandaluri (ba un conflict de interese, ba o pasivitate ministerială), deși trecute cu vederea. Însă nici măcar Predoiu nu a venit din neant, ci era membru de partid (PNL). Trădătorul Băsescu, așadar, și-a început mandatul de președinte cu un ministru la Justiție dintre activiștii civili. Ce-a mai făcut trădătorul? A mers tot pe mîna Monicăi Macovei, activista civilă, care i-a recomandat un șef la PG (Kovesi) și unul la DNA (Morar). Vasăzică, tiranul s-a lăsat dus de nas ca un copil de oengista Macovei și de data asta. După trei ani, același trădător a prelungit mandatele celor doi (Kovesi & Morar). Desigur, astea sînt niște căcaturi pe care le-a făcut și Iliescu și le-ar fi făcut, cert, și Adrian Năstase, dacă devenea președinte, nu?
Dar cine sînt acuzatorii? Deși cu toții talibani, puriști ai onestității și integrității, ei se împart în două categorii: jurnaliști și oengiști. Cei mai cunoscuți din ambele categorii, pură coincidență, au fost în echipa activistei civile Monica Macovei, aia pusă de trădător la Justiție. În echipa ei de la minister, oficial. Unii pentru mai puțină vreme, alții pentru mai multă. Sigur, dacă le amintești acum asta, îți vor spune că ei s-au născut ca Afrodita anticorupției din spuma mării, nicidecum ca Atena activismului din capul lui Zeus (haha, ca să vezi ironie, ăsta e un nickname al trădătorului). Îți vor spune că interviurile advertoriale făcute cu Udrea erau jurnalism pur, că banii din fonduri europene se obțineau pe proceduri transparente (nu pe pile de partid), că miile de euro obținute din granturi și finanțări europene (și de aiurea) nu aveau nici o legătură cu rețeaua de lobby oengistic a Monicăi Macovei (nu că ar fi ceva rău în asta, ci dimpotrivă).
Pe scurt, talibanii purismului justițiar de azi și-au construit cariere și notorietate pe decizia politică a trădătorului de azi, acea decizie care a schimbat (în bine) România în decembrie 2004: numirea Monicăi Macovei la Justiție.
Azi, președintele (încă Traian Băsescu) e criticabil pentru deal-ul cu Ponta, e foarte adevărat. Dar nu de către voi, talibanilor. Sau, dacă vreți, nu cu patetismul apocaliptic cu care ați făcut-o. Mai decent, băieți și fete, mai profi, mai oengistic, că nu sîntem la cursul de arta bocitoriei, nivelul rudimentar. La fel de bine, însă, ca să nu vă risipiți din resursele de pragmatism, voi așteptați-l pe următorul trădător pe care să-l parazitați. Pînă atunci, vă puteți mulțumi cu patrioții care sînt acum la putere.
P.S. Nu l-am întîlnit niciodată pe președinte (încă Traian Băsescu) și nu am păpat nici un bănuț de la stat sau de la UE. Dar ce pot să afirm cu certitudine e că îmi fac greață oportuniștii în numele principiilor.