Etichetă: titus corlățean

Ambasadorul Jinga ar trebui să-și schimbe numele în Jigna

Ieri, ambasadorul român în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Ion Jinga, a dat un mini-interviu la CNN (vezi aici). Jinga s-a scremut, a icnit, a făcut dezacorduri, a transpirat. Totul, în numai doua minute (care, ce-i drept, pentru el au părut o veșnicie).  Ce mai, a etalat o splendidă engleză de cel mult clasa a patra de la o școală sătească.
Ei bine, de cînd credeți că e omul ambasador în UK? Din… 2008! De cinci ani, deci. Cinci ani în care, din cîte se vede și aude, Jinga a stat pitit prin ambasadă, în loc să se acomodeze cu obiceiurile locale (printre care și limba, desigur). Cu toate astea, în CV-ul bravului nostru ambasador se menționează că limbile străine cunoscute sînt engleza și franceza, ambele „foarte bine”. Mda, e evident, Shakespeare se răsucește în mormînt de invidie cînd îl aude pe magnificul român pocindu-i limba. Dar să nu credeți că Jinga nu s-a remarcat pînă acum în funcția asta de la Londra. Dimpotrivă: anul trecut, ministrul de Externe Corlățean i-a oferit o distincție, „pentru abilităţile în promovarea relaţiilor bilaterale în plan politic, economic, cultural cu principalii parteneri externi ai României, precum şi a intereselor comunităţilor româneşti din străinătate. „Putem spune azi, dincolo de situaţiile conjuncturale şi chiar în condiţiile dificile ale crizei economico-financiare prin care trece Europa, că niciodată în istoria comună a relaţiilor bilaterale, România şi Marea Britanie nu au avut relaţii mai bune. Astăzi este de evidenţiat calitatea dialogului politic, convergenţa în problemele securităţii internaţionale, dinamica schimburilor economice, dar şi culturale şi inter-umane”, a declarat ministrul Titus Corlăţean în prezentarea ambasadorului Ion Jinga.” (sursa). Păi, se îndoiește cineva de „calitatea dialogului” pe care e Jinga în stare să-l poarte în limba briților?!
Eu nu mă îndoiesc. Ba chiar, la rîndul meu, aș vrea să-i acord o distincție lui Jinga: distinția Jigna, pentru jigniri aduse tuturor fraierilor de români care-i plătesc salariul de ambasador să ne facă de căcat la CNN.
P.S. Totuși, l-a evaluat cineva pe Jinga în 2008, în guvernarea Tăriceanu, înainte să-l trimită la post în UK?
P.P.S. Cum își face treaba un ambasador (al UK în România, ce-i drept) cu adevărat: citește impecabil o poezie de Eminescu și dialoghează absolut natural în limba română.

Read More

Pivniceru la Justiție?

Mona Pivniceru, noua propunere a lui Ponta pentru Ministerul Justiției iar Corlățean pleacă la Externe.
P.S. E vorba de Mona care vrea tare să dea legi, mai ales cînd locuiește moca la Vlasov, socrul lui Cristi David.
P.P.S. Se dau lupte grele pentru menținerea Monei Pivniceru în pole position pentru portofoliul Justiției, pesediștii se tem că Mona e prea liberală pentru gustul lor.
P.P.P.S. Ponta a anunțat oficial: Pivniceru la Justiție.

Read More