De aproape zece zile încoace, Tolontan și colegii lui de la GSP scriu despre o crimă în masă: unul din producătorii români de dezinfectanți din spitale, lider de piață, diluează produsele care ar trebui să ferească pacienții de infecții intraspitalicești. Culmea, statul este complice de două ori: o dată când se face că nu știe de existența problemei (deși știe), deci nici măcar nu încearcă să o rezolve; a doua oară, prin finanțarea afacerii Hexi Pharma Co SRL (producătorul dezinfectanților) din bani europeni.
Etichetă: tolontan
Am citit ce a scris ieri Cătălin Tolontan despre cum generalizarea e periculoasă. Un truism, desigur, însă unul util. Și, ca orice truism, extrem de adevărat. Așadar, îl citez pe Tolo: „Da, unii patroni incearca sa intervina in editorial. Si, chiar daca nu o fac, ei au alte valori decit jurnalistii, e o lege de fier, dar asta nu inseamna ceea ce spune Elena Udrea, ca “jurnalistii” sint toti comandati doar pentru ca lucreaza undeva! E o judecata generica si gresita.”
Ok, așa e. Dar ce aș vrea eu de la tine, Cătăline, ar fi să nu uiți că printre oamenii ăștia – pe care a început să-i dea abia acum sinceritatea afară din casă – se află mai ales cei care au ridicat lunar, în ultimii ani, multe mii de euro lunar de la mogulii ăștia răi. Sigur, ei trebuiau plătiți pentru munca lor, cu niște sume mai mici sau mai mari. Dar te rog, Cătăline, să nu-i confundăm pe pălmașii presei, pe acei zilieri hărțuiți de toată lumea (de la editor care urlă după știre și prietena/prietenul care țipă că e neglijat(ă) și pînă la colegii de la concurență) și plătiți așa și așa cu șefii care nu erau hărțuiți decît de cum să-și gestioneze cardurile, conturile firmelor și relația cu mogulul. Sînt două categorii atît de distincte încît a le suprapune acum e o indecență. Să admitem, măcar între noi, că marafeții ăia din titlu (și care, știi bine, au fost uneori nesimțit de mulți pentru cît de profitabilă nu e presa română) au ținut, uneori, loc și de deontologie, și de profesionalism.