Dacă au negociat, ce și cu cine au făcut-o Sever Voinescu și Cristian Preda?

Scenariu: Băsescu nu le-a dat cîte o zmetie lui Radu F. Alexandru, Sever Voinescu și Cristian Preda pentru că au criticat partidul (PDL, of course), ci pentru că cei trei ar fi purtat negocieri subterane. De care nu ar fi suflat o vorbă la partid sau, mai rău, de care Băsescu nu ar fi știut nimic. Altfel, dacă, de fapt, cei trei ar fi fost „vinovați” doar de „insolență”, Băsescu i-ar fi troznit mai demult.
Așadar, dacă scenariul ăsta e real, cu cine și ce s-a negociat? Pe Cristian Preda nu-l văd în stare, că el zice că susține modernizarea României așa cum o cere Băsescu. Voinescu i-a fost purtător de cuvînt în campanie fostului și actualului președinte și e greu de crezut că are alt sprijin. Altul decît Băsescu, desigur. Deci, de ce și-ar fi dat Voinescu singur foc la valiză făcînd prostioare din categoria Hrebenciuc, dar fără efect? Iar Radu F. Alexandru nu contează.
Aha… deci nu știm dacă au negociat au ba. Și nici, dacă au făcut-o, cu cine și ce. Hai că mi-a plăcut postul ăsta în care nu zic decît că nu știu nimic despre o bîrfă pe care au auzit-o:D.

You May also Like...

Proiect de lege de la Manuela Mitrea: Viagra compensată pentru Miron
20 februarie 2011
Turnătorul Greceanu, PR pentru terminatul Groșan
26 ianuarie 2011
Vindem!
17 martie 2010
5 Comments
  • Reply
    Nicolae
    13 august 2010 at 21:54

    Aliodor Manolea nu stie nimic? Numele asta ar fi trebuit sa-l scriu cifrat, dar pentru ca n-am stabilit un cifru, nu l-am cifrat. Asa ca s-ar putea sa ma dibuiasca si sa ma arda cu flacara violet.

  • Reply
    Cockwork Orange
    13 august 2010 at 22:26

    Tocmai ma intrebam acu vreo saptamana daca „intelectualii” lui Baseco vor creste si ei mari intr-o zi!!! Poate ca le-a dat pufu’ de politician!!!

  • Reply
    baby jane
    14 august 2010 at 0:08

    poate sunt putin suparati ca nu le-a luat tati bicicleta, ceas si patine asa cum le-a promis ca o sa se intample daca iau premiu la scoala.
    eu stiu cum e …

  • Reply
    Nicolae
    14 august 2010 at 8:07

    Ei nu sunt suparati pentru ca, bicicletele, rolele si ceasurile sunt luate dar stau frumos si la vedere undeva mai sus, unde nu se ajunge decat cu scara care este la Tati. Tati a luat jucarie chiar si pentru Monica Macovei.
    Odraslele lu’ Tati au fost cuminti si l-au ascultata pe Tati. Ca doar Tati le spus sa negocieze pe sub mana, ca si cum El n-ar sti nimic. Eu cred ca a stiut de asta si copilul Boc si se preface ca scoate cartonase galbene. Astfel democratia in PDL pare si mai batzoasa, mai trece timpul si nema dictatura! Pe scara aia nu se urca decat Tati, mai da o bicicleta jos, in acelasi urcand o alta jucarie. Ca doar copiii trebuie sa fie cuminti tot timpul…

  • Reply
    socru lu geoana
    14 august 2010 at 23:37

    Adica astia 3 sa fie Calul? Calul Trroian in PSD sau PNL. Nu prea ii vad capabili de asemenea performante. Poate de asta I a si ale si Zeus. Nu au fata de smenari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *