Dorneanu a încercat să-i lase pe judecătorii CCR fără pensia de 10.000 RON lunar. Nu a reușit

Pe 21 ianuarie a.c., în ziua în care Anastasie Crișu era votat favorabil de comisiile juridice parlamentare pentru a ocupa locul de Avocat al Poporului (din partea PSD – în locul interimarului Valer Dorneanu), Dorneanu trimitea o sesizare la Curtea Constituțională și reclama neconstituționalitatea articolului de lege care prevedea că, după mandatul la CCR, un judecător primește o pensie lunară 80% din ultimul salariu (tot lunar).
 
Sesizarea lui Dorneanu zicea așa (conform CCR – sursa): „În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege criticat prevede pentru acordarea pensiei de serviciu două condiţii, şi anume ca, pe de o parte, persoana în cauză „să fi avut un mandat de judecător al instanţei constituţionale”, iar, pe de altă parte, să fi îndeplinit condiţiile de pensionare anterior sau în cursul exercitării mandatului de judecător. Se apreciază că expresia „recalcularea pensiilor anterior stabilite” ar trebui să vizeze şi cazurile în care pensia de judecător al Curţii Constituţionale nu este pensia „iniţial stabilită”, aşadar în procesul de recalculare nu trebuie să se distingă în funcţie de momentul stabilirii pensiei şi nici în funcţie de momentul în care persoana îndreptăţită solicită recalcularea pensiei în plată.
Se consideră că textul legal criticat creează un tratament juridic discriminatoriu între persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică-judecători ai Curţii Constituţionale -, întrucât exclude posibilitatea ca, „după o perioadă de la încetarea mandatului”, un judecător al Curţii Constituţionale să dobândească o pensie alta decât cea prevăzută de art.71 alin.(2) din Legeanr.47/1992 şi „apoi solicită recalcularea dreptului său la pensie ca pensie de serviciu cuvenită unui judecător al Curţii Constituţionale”. Aşadar, se apreciază că textul de lege criticat „poate fi constituţional în măsura în care nu exclude posibilitatea recalculării pensiei, indiferent de momentul stabilirii iniţiale a acesteia, după o perioadă de timp de la încetarea mandatului de judecător al Curţii Constituţionale în condiţiile în care persoana îndreptăţită satisface cele două exigenţe majore, respectiv să fi avut un mandat de judecător al instanţei constituţionale şi existenţa unei pensii anterior stabilite, de un alt tip”.
În continuare, Avocatul Poporului concluzionează şi consideră că „prevederile art.71 alin.(2) din Legea nr.47/1992 sunt constituţionale în măsura în care se înţelege că data stabilirii/recalculării pensiei este ulterioară încetării mandatului de judecător al Curţii Constituţionale, indiferent de data concretă la care judecătorul Curţii Constituţionale solicită stabilirea sau recalcularea drepturilor de pensie prevăzute de acest text de lege, precum şi de data acordării pensiei iniţiale şi de tipul acesteia”.
În consecinţă, Avocatul Poporului apreciază că „motivele invocate justifică solicitarea de a constata neconstituţionalitatea art.71 alin.(2) din Legea nr.47/1992, republicată, în raport de dispoziţiile art.16 din Constituţie”.”
 
Ce se dispută, de fapt? Iată ce: articolul de lege care spune că „Judecătorii Curţii Constituţionale, la data pensionării sau recalculării pensiilor anterior stabilite, beneficiază de pensie de serviciu egală cu 80% din indemnizaţia lor brută lunară.”
Vorbim, așadar, de o pensie lunară de 80% din ultimul salariu al unui judecător la CCR. Conform unei declarații de avere a unui judecător CCR, salariul anual e de 152.000 RON, deci salariul lunar al unui judecător CCR este de 12.666 RON. Net. 80% din 12.666 RON înseamnă 10.133 RON. Peste 10.000 de lei noi, deci.
 
Ce a constatat, însă, CCR? Păi, următoarele: „Curtea constată că din conţinutul normativ al art.71 alin.(2) teza întâi din Legea nr.47/1992 reies următoarele aspecte:
– dacă judecătorul Curţii Constituţionale la data numirii sale deţine calitatea de pensionar, pensia sa se va recalcula odată cu începerea mandatului său. În acest sens, legea este explicită, prevăzând recalcularea pensiilor anterior stabilite;- dacă judecătorul Curţii Constituţionale îndeplineşte condiţiile de pensionare în cursul exercitării mandatului său, va beneficia direct de pensie de serviciu în înţelesul art.71 alin.(2) teza întâi din Legea nr.47/1992;
– dacă un fost judecător al Curţii Constituţionale îndeplineşte condiţiile de pensionare la un moment ulterior încheierii mandatului său, la data pensionării, va beneficia direct de pensie de serviciu în înţelesul art.71 alin.(2) teza întâi din Legea nr.47/1992.
Rezultă că în ultimele două cazuri nu este vorba de nicio obligaţie a autorităţilor publice competente să recalculeze o pensie anterior stabilită, ci textul de lege impune obligaţia acestora de a stabili, în mod direct, în persoana judecătorului Curţii Constituţionale, independent de existenţa unui mandat în cure sau încheiat, a unei pensii de serviciu”.
Așadar, cine are mandat la CCR ia pensie de CCR, indiferent cînd se pensionează, pe unde a mai lucrat și alte asemenea. O pensie de peste 10.000 RON lunar.

You May also Like...

Cine i-a dat lui Năstase 760.000 de euro cu împrumut?
14 mai 2013
De ce se face procuroarea Norica Nicolai că nu știe cum arată o închisoare? Fie ea și a CIA
12 decembrie 2011
Bijule, ori sîntem golănași/bandiței mici, ori nu mai sîntem?
22 octombrie 2010
1 Comment
  • Reply
    KAKA MIZE
    9 aprilie 2013 at 13:57

    O gramada de cuvinte ca sa aflam ce stiam deja despre niste curve care presteaza contra unor tarife exorbitante pe care si le fixeaza singure. Bagabontii astia sint motul cacatului denumit pompos „stat de drept” si sint aparatorii supremi ai constitutiei. Pentru sume duble vor spune ca lagarul de concentrare si tortura sint constitutionale fiindca patria si interesul national o cere. Unii dintre ei au facut-o chiar gratis, cind suna telefonul de la judeteana de partid. Acum e capitalism si prestatia vine la pachet cu o fidelitate corespunzatoare, da’ e pe bani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *