Medicul Brădișteanu l-a favorizat pe infractorul condamnat Năstase pentru 4.000.000 (patru milioane) euro

Azi, medicul Șerban Brădișteanu este judecat pentru că a încercat să-l țină pe Năstase departe de pîrnaie: fostul premier, acum eliberat condiționat, avea o zgîrietură pe gît iar Brădișteanu era gata să-l taie, să-i scoată inima din piept și s-o arate instanței, ca să obțină neexecutarea pedepsei (sursa). Și avea și de ce să facă asta: cît timp Năstase a fost premier, Brădișteanu a obținut, prin corupție, vreo patru milioane de euro. Șpagă, desigur, în urma unei licitații pentru aparatură medicală, pe care a trucat-o mîrlănește, apoi și-a plimbat banii printr-un off shore.
Sau, în termenii Agenției Naționale de Integritate, s-a „dispus la data de 15 septembrie 2008, sesizarea instanţei competente cu privire la BRĂDIŞTEANU ŞERBAN ALEXANDRU, în vederea confiscării sumelor de 3.595.333 euro şi de 500.000 USD, obţinute în mod nejustificat în perioada 2000 – 2004, perioadă în care acesta a deţinut funcţia de senator în Parlamentul României. De asemenea, ANI a mai constatat şi existenţa conflictului de interese în cee ce priveşte achiziţionarea unor echipamente medicale, procedură în cadrul căreia, domnul BRADIŞTEANU ŞERBAN ALEXANDRU  a deţinut calitatea de Preşedinte al Comisiei de Licitaţie” (sursa).
Așadar, patru milioane de euro mită dintr-o singură licitație, în mandatul de premier al lui Năstase, cînd Brădișteanu era și senator PSD, și medic, și președinte de comisie de licitație și ce mai voia el.

You May also Like...

Felix se implică, prin intermediul Comisiei de Apărare din Camera Deputaților, în dosarul penal al membrului CSM Toni Neacșu
9 martie 2013
Primul tun "de interes național" al lui Ponta cu mîna lui Șova: Cadastrul
10 iulie 2013
Anunț: caut protestatar din Piața Universității care să îndeplinească următoarele condiții
2 iunie 2013
10 Comments
  • Reply
    judit gherghiteanu
    24 aprilie 2013 at 11:32

    oare nu ar trebui sa se intoarca la celula si impuscatul? ori doctorul a vrut sa fraiereasca justitia fara instigarea lui nastase? eu cred ca ei doi sint partasi in crima.

  • Reply
    Puia
    24 aprilie 2013 at 12:12

    Pentru mine nu este interesant aceasta „practica” sau „chichitareala” Doftoriceste!Aceasta practica infractionala de catre unii medici si doctori o folosesc in in toata Romania!Chestiunea cea mai interesanta si care nu este cunoscuta decit de catre juristi si „elita” juristilor este urmatoarea si Eu o afirm din studiu ce lam facut de peste 22 de ani.Aici este vorba doar de un domeniu medical dar practica „chichitarelilor” se foloseste in toate si in tot:exemplu la cazul de fata :Exista un certificat medical sau alt document pentru a „justifica” favorizarea lui Adrian Nastase.Acel act sau document are un Numar de inregistrare si datat .Acel numar trebuie verificat intrun cod si acolo face referire la „blatul” facut pentru favorizare!Tin sa mentionez ca sunt persoana Fizica si nu juridica si cunosc toate codurile si secretele ce se ascunde in spatele unui numar!Ca un exemplu dau un dosar penal :117/P/2002 legat de cazul Procurorului Panait Cristian!Eu am verificat totul si sunt dovezi clare cine este autorul si complicii si p)lus cine la favorizat pe autorul faptei printro Ordonanta de Urgenta a acelei date de dupa 10/april 2002!Detin acest secret cu intreaga modificare ca sa facut pentru favorizare a autorului faptei!

  • Reply
    Angela Tocilă
    24 aprilie 2013 at 12:28

    4 milioane de euro? Măi, frate… Câteodată am impresia că noi, muritorii de rând trăim într-o dimensiune paralelă cu ăștia…

    • Reply
      daniela
      24 aprilie 2013 at 12:52

      cm asa e Angela.., traim intr-o lume paralela cu a astora.Vezi? frate,frate,(ca-s masoni amandoi) dar „branza-i pe bani”. 🙂

    • Reply
      pensionara
      25 aprilie 2013 at 0:24

      Or fi cele doua dimensiuni ( a lor si-a noastra) paralele, dar undeva exista o legatura, un punct de intalnire intre cele doua, prin care banii din dimensiunea noastra se scurg in dimensiunea lor ( ca dimensiunea lor nu produce bani. Acea legatura trebuie strangulata pentru ca dimensiunea lor sa dispara.

  • Reply
    MEDICUL BRĂDIȘTEANU L-A FAVORIZAT PE INFRACTORUL CONDAMNAT NĂSTASE PENTRU 4.000.000 (PATRU MILIOANE) EURO | Romania Patria Nostra
    24 aprilie 2013 at 15:56

    […] Blog Catalin Prisacariu […]

    • Reply
      Puia
      24 aprilie 2013 at 20:50

      FARA COMENTARII!ROMANIA O TARA A INFRACTORILOR CU DIPLOMA SI CARNET DE PARTID COMUNIST!MOSTENIRE A STRUCTURII COMUNISTE SI „PREDADATA” „SUCCESORILOR” CEI VEDEM ASTAZI IN 2013!

  • Reply
    Amărăşteanul
    25 aprilie 2013 at 9:40

    Toţi semidocţii din medicină( Oprescu, Brădişteanu şi alţii) s-au băgat în politică fiindcă nu au făcut prea mare lucru în profesia lor. De ce nu şi-au deschis clinici particulare ca să trăiască din profit cinstit?

  • Reply
    Irina
    21 mai 2013 at 14:43

    Exista in Top 300 vreo persoana cinstita? Exista in Romania vreun milionar in euro care si-a facut averea fara a avea contracte cu statul? Romania ar trebui sa fie o imensa puscarie care sa-i gazduiasca pe toti borfasii care au saracit tara.

  • Reply
    La mulți ani, Năstase & Brădișteanu! | prisacariu
    2 ianuarie 2014 at 12:48

    […] Cîtă vreme Năstase era premier, Brădișteanu era senator PSD și șef al unei comisii de licitație pentru echipamente medicale, calitate în care a luat o șpagă de PATRU MILIOANE de euro! Cînd Năstase, în 2012, a trebuit să ajungă la închisoare, Brădișteanu a făcut orice era posibil să-l “închidă” la Floreasca, doar-doar fostul premier ar fi scăpat de detenție. Sau, cum am spus altădată, costul favorizării lui Năstase a fost cît șpaga de patru milioane de euro (sursa). […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *