Ponta sau marea cacealma anticorupție

Cu mai puțin de două săptămîni înainte de primul tur al prezidențialelor, PSD e ciuruit de DNA: Ecaterina Andronescu și colegul uneperist de alianță de guvernare Șerban Mihăilescu sînt protejați de urmărire penală de către colegii din Senat, Ilie Sârbu, socrul premierului, e urmărit penal într-un dosar în care are un rol mult mai greu decît pare (sursa), deputatului PSD Ioan Adam i se cere arestarea în același caz al retrocedărilor ilegale în care e coleg de grup infracțional cu Sârbu și demisionarul Viorel Hrebenciuc iar Dan Șova, partenerul loial al lui Ponta, nu se simte nici el prea bine cînd vine vorba de DNA.

Cum atacă Ponta subiectul atîtor greuceni roși de corupție pînă în ADN (sau, cum ar veni, ăștia de la PSD au ADN anti-DNA) fix în campanie electorală? Organizează o scenetă pentru proști în care îi „autosuspendă” din funcții pe Marian Vanghelie și Sebastian Ghiță (pe ăsta din funcția de șef la PSD online; wtf?!), care nu au nici o legătură cu scandalul de corupție al patrulaterului Hrebenciuc – Sârbu – Adam – Șova. În trecere, Ponta îl „autosuspendă” și pe Șova, dar nu e foarte clar pentru ce. Dar poporului mai neatent la nuanțe i s-a dat ce era nevoie: un pic de circ de la coloratul la gură Vanghelie în luptă strîmbă cu sforarul online Ghiță, mogulul de tip nou care are OTV în dotare și dă manele politice electoratului.
Deci, ia mai dă-o dracu’ de anticorupție, să mestecăm ca fraierii niște ciungă socială cu parfum de chiloți de boarfă, asezonat cu un praf de morții mă-sii și un vîrf de limbă de futu-vă-n gură (ca să-l cităm pe Marean) de la cuplul Vanghelie – Ghiță pînă trec alegerile și votăm ce trebuie pe ajutoare sociale de la tătucu’ Viorel (Ponta, nu Hrebenciuc), că după aia se ocupă PSD să ne doară fălcile de la atîta mestecat.
În mod curios (sau poate nu), Elena Udrea a preluat și ea tema luptei interne din PSD și a glăsuit ca atare. Adică, ce coincidență, duamna îi face jocul de imagine lui Viorel (Ponta, nu Hrebenciuc).
pv

You May also Like...

Ponta s-a imbecilizat deplin: insistă cu codul fiscal al șpăgii
20 martie 2015
Șeful SRI știa de pe 5 noiembrie că Ponta e perdant. Cum s-a sucit Maior
26 ianuarie 2015
Geoană are azi o întîlnire tête-à-tête cu Victoria Nuland
14 ianuarie 2015
3 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *