Etichetă: viorel hrebenciuc

Hrebenciuc își recunoaște fapta. Ciudat, însă, complicele Ilie Sârbu nici nu a fost trimis în judecată

Cineva, undeva, acolo sus, în sferele olimpiene populate de procurori anticorupție, îl iubește pe Ilie Sârbu. Altfel nu prea se înțelege de ca tata socru nici măcar nu e trimis în judecată în dosarul retrocedărilor ilegale de pădure iar complicele Viorel Hrebenciuc nu doar că a fost arestat și acum este judecat, dar mai și recunoaște toate faptele.

Read More

Ponta sau marea cacealma anticorupție

Cu mai puțin de două săptămîni înainte de primul tur al prezidențialelor, PSD e ciuruit de DNA: Ecaterina Andronescu și colegul uneperist de alianță de guvernare Șerban Mihăilescu sînt protejați de urmărire penală de către colegii din Senat, Ilie Sârbu, socrul premierului, e urmărit penal într-un dosar în care are un rol mult mai greu decît pare (sursa), deputatului PSD Ioan Adam i se cere arestarea în același caz al retrocedărilor ilegale în care e coleg de grup infracțional cu Sârbu și demisionarul Viorel Hrebenciuc iar Dan Șova, partenerul loial al lui Ponta, nu se simte nici el prea bine cînd vine vorba de DNA.

Read More

Miza nu este Hrebenciuc. Miza este cît știe Hrebenciuc despre Ilie Sârbu în dosarul retrocedărilor

După măciuca primită de PSD în moalele capului de la DNA (Hrebenciuc și Șova interceptați traficînd amnistia și grațierea corupților contra funcții politice la vîrful PSD), social-democrații au pus la cale un joc de imagine elaborat. Primul pas: deputatul PSD Sebastian Ghiță a cerut autosuspendarea cuplului Viorel Hrebenciuc – Dan Șova din PSD pentru binele Justiției (!). Pasul al doilea: Hrebenciuc a plusat și și-a dat demisia din Camera Deputaților, lăsînd cale liberă procurorilor DNA să ceară arestarea sa în instanță. Jackpot!

Read More

Povestea retrocedărilor traficate de Ilie Sârbu. Deputatul PSD Ioan Adam, avocat al beneficiarilor de terenuri forestiere

Ioan Adam, acum și deputat PSD, e băgat pînă în gît în povestea penală a retrocedării de terenuri forestiere de 90.000 de hectare (cu sprijinul lui Ilie Sârbu și al lui Viorel Hrebenciuc): nevastă-sa e judecător la Brașov (DNA cere arestarea sa acum) iar deputatul a fost avocat al unora din beneficiarii terenurilor retrocedate. Vasăzică, nevasta îi judeca dosarele pe care deputatul PSD Ioan Adam le avea în calitate de avocat.

Read More

Hrebenciuc l-a încurajat pe Becali să dea mită la U Cluj

Nu vă e dor de rozaliul Hrebe? Nu simțiți că viața e pustiu fără el, sforarul retras la umbra propriei celebrități? Nu? Ei, dacă vouă nu vă e dor, lui Gigi îi e cu siguranță dor, mă și mir că nu l-a pomenit în fața judecătorilor, ieri. Nu de alta, dar la „premierea” din dosarul „Valiza” a pus umărul, cu vorbe încurajatoare, inclusiv Viorică, cum îl alinta acum cîțiva ani Adriean Videanu. Conversația lui Gigi cu Viorel (așa cum apare în rechizitoriul „Valiza” – sursa, preluată și de presa din 2008 – sursa) e scurtă, dar relevantă:
„VIOREL: Da’ voi aţi luat legătura cu ăia de la U.?
BECALI GEORGE: Auzi, păi auzi?
VIOREL: A, bravo atunci!
BECALI GEORGE: Luat… am luat… Păi ce, păi ce!
VIOREL: Bravo, bravo! Deci asta vroiam să-ţi spun că…
BECALI GEORGE: Păi, am luat legătura şi cu jucători, şi cu toată lumea, şi cu antrenori, şi cu…, cu tot, toată lumea!
VIOREL: Da!
BECALI GEORGE: E cel mai mare război acolo!”
Deci, gînd la gînd, cu bucurie penală: Hrebenciuc îi sugerează lui Becali să ia legătura cu fotbaliștii de la Cluj. Ceea ce, firește, Gigi și făcuse. Ah, nea Viorele, unde e o Rodica Stănoiu cînd ai nevoie de ea?

Read More