Povestea retrocedărilor traficate de Ilie Sârbu. Deputatul PSD Ioan Adam, avocat al beneficiarilor de terenuri forestiere

Ioan Adam, acum și deputat PSD, e băgat pînă în gît în povestea penală a retrocedării de terenuri forestiere de 90.000 de hectare (cu sprijinul lui Ilie Sârbu și al lui Viorel Hrebenciuc): nevastă-sa e judecător la Brașov (DNA cere arestarea sa acum) iar deputatul a fost avocat al unora din beneficiarii terenurilor retrocedate. Vasăzică, nevasta îi judeca dosarele pe care deputatul PSD Ioan Adam le avea în calitate de avocat.

Informația apare într-un articol de investigații al RISE Project: „Avocatul Ioan Adam, cel care i-a reprezentat în dosar pe Elie și pe Paltin Sturdza, contrazice actele din Arhivele Naționale: “Pe vremea aceea nu exista carte funciară. Aceste două proprietăți au fost cumpărate de Dimitrie de la fratele său în 1871, conform recipisei”. Avocatul nu a putut explica însă ce s-a întâmplat cu cele două proprietăți ipotecate, Dofeteana și Beleghet, și cum de Dimitrie Sturzda nu le-a cedat și pe acestea copiilor:  “A fost alegerea lui. Eu știu ce a vrut el să facă? Și-o fi păstrat pentru el. El când a împărțit averea copiilor, nu a împărțit tot”, spune avocatul.” (sursa)
Ce mai înțelegem din povestea completă a acestor retrocedări este că Sârbu, Hrebenciuc și Adam călcau pe cap o instituție a statului, Romsilva: „Reprezentanții Romsilva susțin că actele arată altceva: “Conform documentelor și a legislației, cel care a fost deposedat abuziv de comuniști a fost Dimitrie N.D. Ghika, fiul lui Nicolae Ghika și nepotul lui Dimitrie Sturdza. Ori Dimitrie Sturdza nu a avut niciodată în proprietate 43 de mii de hectare de pădure, ci doar 11,5 mii, însumând Moșiile Palanca și Comănești”. Angajații Romsilva mai spun că și în cazul în care Elias Vlad Sturdza ar fi avut calitatea de moștenitor, el ar fi trebuit să primească cel mult jumătate din cele 11,5 mii de hectare pe care le-a deținut Dimitrie Sturdza.” (sursa)
ia

You May also Like...

Ce nu puteau discuta Dragnea și Ponta la telefon?
17 iunie 2015
Parlamentarii care-și angajează rudele, ultimul glonț al lui Iohannis
22 iunie 2016
Tudorele, cu ce te șantajează PSD?
24 octombrie 2017
5 Comments
  • Reply
    petre
    16 octombrie 2014 at 9:39

    Chestia cu retrocedarile de paduri este mai grozava decat MICROSOFT ( dosarul desigur ) . Curtea de Conturi , are un raport in care se vorbeste despre cca 500.000 de ha , de padure ,pe cale sau retrocedate ILEGAL ! Prejudiciul estimat de mine , este de peste 3 miliarde de euro. Ca amanunt deloc de neglijat este ca Ilie Sarbu ,Dusa si cativa udemeristi s-au opus la infintarea unei comisii senatoriale de cercetare a retrocedarilor ilegale ,avand la baza nenumerosele sesizari ale cetatenilor.Ponta facea gat cu dosarul NANA tocmai pentru a reusi sa acopere problema ce se tot umfla. ,Poti sa te apuci de „sapat” ,incepand de la Curtea de Conturi ,si daca vei incepe sa ai emisiuni si sa scrii despre acest subiect ,sigur vei primi si alte informatii. Spor !!

  • Reply
    L
    16 octombrie 2014 at 13:09

    Desi ne-am mai tot impuns reciproc pe blogul tau, nu-ti face griji, esti unul dintre realizatorii mei preferati de emisiuni tv. Mai faci si erori, ma mai si superi, dar imi trece. 🙂 Succes in continuare!
    P.S. Uite ca au trecut destul zile si sluga lui Ponta, tovarasul Nitu, nu s-a autosesizat in privinta ofiterului acoperit. Si nici nu si-a dat demisia…
    Si inca ceva… Oare Clinica TV a tovarasului Ghita poate raspunde penal pentru mizeria privind starea de sanatate a presedintelui? Este absolut scandalos ceea ce fac mizeriile tv aflate in sluja derbedeului ala descoperit care inca se afla la Palatul Victoriei. Eu unul as zice ca starea mentala de sanatate a mitomanului descoperit este alarmanta. Sa ne dovedeasca prin documente ca nu este asa, asa cum a facut-o si presedintele.

  • Reply
    L
    16 octombrie 2014 at 18:04

    Neavand legatura cu tema propusa spre discutie…
    Cataline, iti dau o tema de reflexie… Zic eu ca destul de importanta. Oare acel HG ilegal dat de Ponta si Melescanu nu a avut ca scop conspirarea definitiva si a altor fosti ofiteri sub acoperire care bantuie prin politica, media, justitie? Oare Ponta & Melescanu, puscariabili (iar in acest sens nu pricep de ce parchetul militar nu se autosesizeaza), nu cumva au avut in intentie prin acel HG, inainte de a se acoperii pe ei insisi, sa-l acopere definitiv si pe tovarasul Sarbu, tata-socru? Despre care zvonurile ca ar fi lucrat in DIE inainte de 1990, dar si in SIE, dupa 1990, sunt din ce in ce mai plauzibile. SIE, si poate chiar si SRI, au abligatia sa lamureasca lucrurile. Altfel isi pierd credibilitatea in foarte buna masura. Ceea ce ar fi extreme de grav.
    P.S. Oare celor de la SIE, stapanii marionetei de la palatul Victoriei, nu le crapa obrazul de rusine ca au promovat un asemenea personaj? Personaj care este o nulitate infioratoare.

  • Reply
    lmihai
    16 octombrie 2014 at 18:22

    D-le Prisacariu eu sunt din zona Dofteana Bacau si cunosc f.bine aceste locuri care sunt unice in frumusete( fara sa exagerez sunt peisaje asemeni muntilor din Elvetia, aici este un izvor Ciunget avand aceeasi compozitie chimica cu a izvorului din Vichy -Franta), dar jaful la drumul mare pe care l-au facut hrebenciuc, haissam, in cardasie cu primarii comunelor( care au o avere impresionanta), la care faceti referire este inspaimantator!
    Daca veti avea curiozitatea sa vizitati aceasta zona veti fi intrigat cum e posibil ca niste romani sa faca atat de mult rau natiei!
    Si ce este si mai ingriozitor ….romanii sunt indragostiti de aceste lepadaturi care le-au asasinat , cu premeditare, viitorul!

  • Reply
    moshu49
    17 octombrie 2014 at 6:31

    io te rog să dai ordin (am văzut că te cam ştiu de frică) la cele două camere să facă un sector/staul special pentru penali şi puşcăriaşii suspendaţi
    e aglomeraţie şi dispersie mare că nu pot să le fack prezenţa, domnule 😉
    mulţumesc! 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *