ALERTĂ: PSD ar putea bloca chiar deschiderea unor secții de vot din străinătate

Mă întrebam (aici) dacă PSD pregătește boicotarea alegerilor în străinătate prin retragerea membrilor proprii (sau ai partidelor aliate cu PSD) din secțiile de vot. E, însă, mai grav decît atît: unele secții din străinătate e posibil să nu se deschidă mîine! Pentru că, zice legea, o secție de vot nu poate funcționa fără minimum trei membri. Iar PSD și aliații au dat ordin ca membrii lor din secții să nu se prezinte mîine în multe secții din străinătate. Sînt informații, în acest moment, că în unele secții din Spania, de exemplu, mîine dimineață, vor fi prezenți doar doi membri. Dacă va fi așa, acele secții nu vor fi deschise.

O astfel de situație ar putea apărea la una din secțiile de vot de la Barcelona, la care, în seara asta, își anunțaseră prezența pentru mîine doar șefa de secție, diplomat al MAE, și reprezentantul ACL. Dacă măcar încă un membru al secției nu va fi prezent mîine dimineață, acea secție de vot nu va fi deschisă mîine, pentru turul al doilea al prezidențialelor.
Este foarte clar acum că PSD a ordonat un boicot aproape total asupra votului în străinătate. La primul tur, în străinătate au votat peste 160.000 de români. Numărul acestora s-ar fi putut dubla dacă MAE ar fi crescut numărul secțiilor, ceea ce nu s-a întîmplat. De ce? Pentru că Ponta poate pierde Cotroceniul pe mîna votului în străinătate, cum am explicat aici.
pk
(sursa foto)

You May also Like...

Acesta este soțul judecătoarei lui Dragnea care e troll pesedist pe Facebook
15 aprilie 2019
Incredibil de meschinul Ponta: Șova a plătit o jumătate de Mitsubishi, Dolineaschi cealaltă. Ca să ajungă secretar general al PSD
7 iunie 2015
Sînteți de acord ca vagabonzii politici ai OUG a traseismului să-și piardă mandatele?
9 decembrie 2014
18 Comments
  • Reply
    mka
    15 noiembrie 2014 at 19:37

    cat de sigura e sursa acestor informatii? care e articolul din lege care spune ca trebuie sa fie minim 3 membri ofciali in sectiile de votare? intreb ca sa existe o filiera sigura de a incerca sa combatem aceasta posibilitate…

  • Reply
    gruia
    15 noiembrie 2014 at 20:59

    Ati vrut sa aveti pzd in 2012? Acum il aveti! Va puteti spala pe cap cu el! A,si nu uitati sa-l mai alegeti si pe plagiator acum,ca sa fie tacamul DICTATURII complet! Vai si amar de poporul asta!

    • Reply
      moshu49
      16 noiembrie 2014 at 4:55

      aferim! 🙂

  • Reply
    Catalin
    15 noiembrie 2014 at 21:00

    Deci, oricum ar fi, maine la 7 dimineata voi injura pe cineva, pentru ca voi fi la Consulatul din Barcelona (plasat foarte convenabil pe strada ALCOI). Ar fi, probabil, de preferat sa-l injur doar pe autorul acestui blog. 🙂

    • Reply
      prisacariu
      15 noiembrie 2014 at 21:02

      de acord:))

  • Reply
    Vivi
    15 noiembrie 2014 at 21:19

    Catalin, buna. Si noi, romanii, din diaspora, ce putem face ca sa putem vota totusi? Trebuie sa strabatem sute de kilometri pana la o sectie de votare, nu putem fi pusi pe drumuri, de dimineata pana seara, pentru ca s-a gandit o sleahta de nemernici sa boicoteze alegerile. Spune-ne, ce alternativa avem, chemam politia locala, ce sa facem? Este strigator la cer ce se intampla, nu-mi vine sa cred ca lucrurile astea se intampla intr-o tara membra UE. 🙁

  • Reply
    Butnaru ipn
    15 noiembrie 2014 at 21:48

    Deja la trevizo ve se spune ca nu știu nimic si ca nu se viteza acolo dar pe liste este nominalizata trevizo ve

  • Reply
    mka
    16 noiembrie 2014 at 0:40

    BUTNARU IPN intra ori pe pagina de facebook a Monicai Macovei, ori pe pagina Crinei Dobre-https://www.facebook.com/crina.dobre.7/posts/10205105140737580?fref=nf – echipa lui MM se lupta pentru protejarea dreptului nostru la vot, iar Crina Dobre a anuntat ca depune plangeri…e inadmisibil ce se intampla.
    si mersi baieti pentru linkuri, sa ma informez si eu!

  • Reply
    Petri
    16 noiembrie 2014 at 1:59

    Ce are Ponta de rau ca sunteti majoritatea contra lui, si ce are celalat de bun care e total pe dinafara cu politica?Parerea mea e ca intre doua lucruri rele intodeauna trebue ales cel mai putin rau,deci…in concluzie aveti raspunsul.

    • Reply
      prisacariu
      16 noiembrie 2014 at 2:03

      esti mai nou prin lume, nu?

    • Reply
      emy grant
      16 noiembrie 2014 at 3:31

      Frumos cuvantezi ai Petri, da vezi tu ca aci nu e vorba ca alegem noi ci ca alege ponta in locul nostru pentru el. Daca nu ar pica si pe capul nostru, excrement din asta, ti l-am lasa tie (si celor care gandesc ca tine) sa te speli cu el pe cap.

    • Reply
      moshu49
      16 noiembrie 2014 at 5:23

      tată, fă un efort şi uită-te ce-i în spatele lui Fonta
      cohorte, legiuni de puşcăriaşi şi puşcăriabili, penali şi borvaşi aşteaptă să se facă „dreptate pînă la capăt”
      понимаете? 🙁

  • Reply
    agnostica
    16 noiembrie 2014 at 10:32

    am scris pe pagina Crinei despre trevizo, a spus ca va verifica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *