Arțăgosul Băsescu, preferabil mieroșilor perverși Iliescu, Năstase, Ponta

Mare vuiet mare și groaznică dezbatere națională după ce Traian Băsescu a stat la o șuetă cu niște unii în direct la Realitatea TV. Fanii lui Băsescu reclamă victoria și-i văd pe restul din studio întinși pe jos și plini de sînge, ăia care nu l-au suportat niciodată pe Băsescu îl acuză pe fostul președinte de grobianism.

Se invocă, așadar, și chestiuni de stil. Dacă tot veni vorba de stil, mărturisesc că îl prefer pe arțăgosul direct Traian Băsescu unor mieroși falși și ipocriți precum Ion Iliescu, Adrian Năstase sau Victor Ponta. Toți cei trei din urmă au istorii la indigo: aroganți și autoritari pînă la mîrlănie imediat ce au ajuns la putere, apoi, brusc, nuanțați, echilibrați, mimi ai concordiei și mari adepți ai liniștii în interes național.
A se slăbi: Iliescu va muri un tovarăș kaghebist care nu ar ezita niciodată să cheme minerii iar, dacă ar avea ocazia; Năstase va pleca dintre noi la fel de gonflat și superior, crezînd despre sine că e un Napoleon mai înalt pe care nu l-am meritat; iar Ponta nu va pricepe niciodată că mediocritatea lui este salvată doar de șiretenie și de intrigi securistice, Victor Viorel chiar se crede un lider din noul val european deși este doar un învățăcel dedicat al cuplului toxic Iliescu – Năstase.
Toți ăștia trei (Iliescu, Năstase, Ponta) au condus din spatele unor măști care le tot cădeau de pe fețe pentru că, pur și simplu, nu erau de fețele lor.
Prefer un lider politic care-și asumă franc o măsură teribilă (tăierea cu 25% a salariilor bugetarilor, de exemplu) unui politician care organizează loterii fiscale pentru a masca sărăcia celor pe care-i conduce.
basescu

You May also Like...

Turcescu joacă pentru Ponta. Acum
26 septembrie 2014
Iohannis, înjurat cu (P) pentru summit-ul UE de la Sibiu. Articol identic în mai multe publicații
8 mai 2019
Welcome to the Hotel Teleorman!
14 septembrie 2016
46 Comments
  • Reply
    elena
    18 aprilie 2015 at 15:01

    domnule Catalin , te citesc cu mult drag…eu sunt basista e adevarat dar sper eu , inca , cu creierul nespalat . Am scris pe pagina lui Rares Bogdan , dezaprobarea mea fata de ceea ce s-a intamplat aseara . am fost blocata imediat , dar am apucat sa scriu ca sunt jalnici , ca baietii de la B1 sunt mult mai buni , am scris de fapt la gramada , gandindu-ma la dumneata , la domnul Turcescu , care nu mai sunteti acolo. mai sunt vreo doi si pe la B1 , dar in rest eu pe cine sa mai citesc , in cine sa am incredere daca va numar pe degete ? asa ca sunteti cu atat mai valoros si va multumesc pt verticalitate . sunt sigura ca va voi mai vedea si pe la tv , sunteti prea bun !

    • Reply
      Mariana Coman
      18 aprilie 2015 at 15:24

      Am vazut si eu aseara emisiunea dar Rares Bogdan i-a intrecut prin marlanie pe Badea si Gadea de la Antena 3.Exact,m-am debarasat de B1 pentru ca cel care a scos B1 din anonimat a fost Turcescu si acuma a plecat si Prisacariu.La Realitatea ma mai uit la emisiunea de dimineata dar obraznicatura si prost crescutul de Rares nu-l mai audiez.La fel si Gusa cu analizele lui de doi lei.Basescu trebuie sa ramana si sa fie activ in politica mare.Nu trebuie sa se lase intimidat de niste derbedei de doi lei Iar Iohannis poate avea o suta de Raresi ca el acelasi pas il va avea si va ramane mult si bine la ””primil pas”El este pus acolo sa taca,sa se plimbe si din cand in cand sa se faca ca munceste.Evai de noi.

    • Reply
      SEBA
      18 aprilie 2015 at 19:48

      ============== Cu aprecieri ,,,, !!!!

    • Reply
      SEBA
      18 aprilie 2015 at 19:50

      Mare pervesi ,,,,,,, SCARBOSI ,,,,, de a dreptiul !!!!!

    • Reply
      Erzsebet Hollandus
      19 aprilie 2015 at 15:34

      Multumesc, domnule calin Prisacaru pentru articol.Masonni cei trei sau servii masonilor neeu pus in NATO ,ceeace nu concorda de loc cu sufletul romanilor desi ei cred tare is trambitzat ca sunt antirusi >Habar nu au de unde sufla vantul ( Ovidiu Vantu – ( par exemple)

    • Reply
      Vlad P.
      20 aprilie 2015 at 23:39

      Super tare! Subscriu total.

  • Reply
    dana
    18 aprilie 2015 at 15:55

    grea boala basismul asta frate! brrrrrrr!

    • Reply
      Cx
      18 aprilie 2015 at 17:29

      Nu mai grea decât prostia .
      Dar știi asta , nu ? La câtă suferință o fi pe capul tău …

    • Reply
      Alf
      19 aprilie 2015 at 11:11

      O am boala asta şi mă simt bine, chiar mă înviorează, îmi dă poftă de muncă şi de viaţă dar să vezi ce leziuni catastrofale dau pe creier pontismul sau antenismul! Dezastrul e când cele două sunt combinate: fac rău naţiunii.

    • Reply
      Rottendame
      20 aprilie 2015 at 14:36

      De pontism nici sa nu pomenim, soro!

  • Reply
    Rusu'
    18 aprilie 2015 at 16:58

    Ziarist cu fler, Rares „Ăla” spune ca a crezut in Ponta si s-a inselat; spune ca a crezut in Norica Nicolai si s-a inselat; etc, etc. Asteptam cu interes ziua cand va spune ca l-a urât pe Basescu si s-a inselat.

  • Reply
    Aliona
    18 aprilie 2015 at 17:53

    Artagul, cred eu, nu e preferabil decat in opozitie cu altceva, cum bine ai spus in text, Catalin. La acest nivel, se presupune ca participantii la o dezbatere au niste deprinderi de comunicare invatate sau native (ma rog…). cei de la Realitatea au fost sub orice critica:Iulian Leca spune „Dvs. insisi”, Hoandra il face responsabil (OMG) pe Basescu pt moartea bebelusilor, R Bogdan NU intelege care e diferenta dintre decizia de arestare preventiva a unui judecator si sentinta care stabiliste vinovatia. De Gusa ce sa mai vorbim? El a incercat sa aduca putina …pace, dar s-a descalificat penibil…

    • Reply
      SEBA
      18 aprilie 2015 at 19:53

      ============ Au devenit PENIBILI ,,,,,,,, cat mai multi COMENTATORI ,,,,,,, si cat mai SCARBOSI cu DETURNAREA DE LA ADEVAR,,,,,, acei „Formatori de opinie” ,,,,,,, Mi-este SILA ,,,,, !!!!

  • Reply
    FRANK ZAPA(KING)
    18 aprilie 2015 at 18:32

    Draga domnule prisacariu,permiteti-mi sa va spun ca sunteti intr-o eroare cit CHINA.
    Clujeanul meu,DL. TAVI HOANDRA,a spus cu subiect si predicat aseara ca,citez,CEL MAI MARE PRES. AL ROMANIEI A FOST NICOLAIE CEAUSESCU-POFTIM??
    Realizati cam ce repere are acest domn,care in tineretea sa revolutionara scria pe la tot felul de fituici uteciste si mai apoi bolsevic comuniste.
    Pt dl TAVI HOANDRA,dl ministru calorifer-SINISTRUL MARXIST MARGA este un fel de LUMINA ,CALAUZITOARE………
    Domnilor si doamnelor,acest grup toxic de clujeni,comunistoizi-DIN GENERATIA TINARA,GUSE,BOGDAN RARES,HELVIG,crescuti de IOAN RUS SI ALTI pesedisti,aruncati mai tirziu pe malurile dimbovitei,sunt periculosi.
    Cum va explicati ca in CLUJ ,sunt detestati si ca,exceptindu-i pe putinii pesedisti CLYJENI,GEN ACTORUL VISAN,cam nimeni nu-i baga in seama.
    Cu un nationalism gretos,cleios in gura,imprumutat de pe vremea cenaclurilor lui ADRIAN PAUNESCU,indivizii astia au facut doar rau ROMANIEI:
    Il sustin si astazi pe NASTASE,l-au sustinut pe GEOANA,ni i-au bagat pe git pe USELISTI,si in intimitatea lor-PUPA COPERTILE STATUTULUI P.C.R.

    • Reply
      Alf
      19 aprilie 2015 at 11:21

      Păi de ce credeţi că Hoandră e prieten cu Guşă? D’aia, De Ceauşescu şi de Vlad.

  • Reply
    KAKA MIZE
    18 aprilie 2015 at 19:39

    Basescu nu e artagos, omu’ era diliu dinainte iar cei care i-au stat in preajma stiu asta, problema este ca acum a luat-o complet razna. Sa se faca mai de cacat ca asta fara sa-l oblige nimeni, nu l-am mai vazut decit pe Becali si pe Vadim, doi baieti simpatici cu capul si cu care incepe sa semene din ce in ce mai mult, numai ca nu are echipa de fotbal si ziar, dar nu-i timpul pierdut pentru niste investitii care i s-ar potrivi ca o manusa. Deocamdata e ca un pechinez care latra la toti, sucarit ca i-a luat cineva mingiuta, sa vedem cum o sa faca si atunci cind o s-o ia peste bot de-adevaratelea.

    • Reply
      Nicolae
      19 aprilie 2015 at 10:50

      Despre cei 7 magnifici n-ai nimic de spus?

      • Reply
        prisacariu
        19 aprilie 2015 at 10:55

        mi-e cam silă:)

        • Reply
          Nicolae
          19 aprilie 2015 at 11:11

          Nea Cătăline eu l-am întrebat pe Maka Kize.

          • prisacariu
            19 aprilie 2015 at 11:16

            așa e, am fost neatent. dar sila mea de colegii invocați rămîne:D

        • Reply
          Dragos din Norvegia
          19 aprilie 2015 at 12:53

          Gresit! Nu trebuie sa-ti fie sila. Mai sunt 5-6 site-uri mari si late pe net unde putem afla si alte informatii decat cele trambitate de propaganda USL. N-ar strica sa-i iei la disecat pe cei 7 diversionisti care au fost facuti praf de presedintele Basescu in direct la Realitatea TV. Mie unul mi-ar face mare placere sa citesc un astfel de articol.

        • Reply
          L
          19 aprilie 2015 at 14:16

          Daca tie ti-e sila am s-o spun eu pe de-a dreptul: Latraii aia de la Realitatea alunecosului Gusa sunt niste gunoaie. Niste ratati. Marianrul I-a calcat in picioare chiar Lpe terenul lor. Nu este absolut nici o diferenta intre latraii de la Realitatea si latraii de la Latrina 3. Sunt siamezi. Doar ca unii sunt propagandistii clanului Ponta-PSD, iar ceilalti propagandistii clanului Iohannis-„marele” imens PNL. Dezgustatori si unii, si altii. Realitatea tv a aratat ca media romaneasca, in special cea vizuala, este jalnica. Lipsita totalmente de profesionalism si decenta. Vorba ta, Cataline… Prefer un om care este el insusi si nu un cabotin jalnic. Ma intreb cum s-ar fi descurcat ficusul de la Cotroceni intr-o situatie similara cu aceea in care a fost pus marinarul… E usor de imaginat.
          P.S. Cosea e asa o nulitate profesionala incat ar trebui sa renunte a mai fi invitat in emisiuni. Gagiul e un teoretician al nimicului. Isi imagineaza acoperitul Cosea ca masurile de austeritate luate in 2010-2011 au fost luate dupa ureche? Era singura solutie pentru ca Romania sa fie salvata. Au spus-o specialist straini care nu sunt angrenati in lupta politica interna romaneasca, neavand absolut nimic de castigat exprimandu-si punctele de vedere. Cat despre comunistul prafuit Rogozanu… Vai de el, saracu… Hoandra? Bine a spun Basescu… Un vai mama lui. Si ala isi imagineaza ca ar fi jurnalist?

      • Reply
        KAKA MIZE
        19 aprilie 2015 at 12:43

        O sa rizi, dar nu prea ma uit la tv. Abia azi, fiindca tot netul zbiara am zis s-a vad si eu emisiunea aia. Am rabdat pina cind am auzit-o pe lepra de Gusa, dupa care mi s-a taiat. Au sarit calul si au fost la fel de nesimtiti ca Bese, mos Hondrea si cacatu’ cu cravata si batista de Desesh care a scos-o p-aia cu „semnatura holografa”, ceilalti l-au injurat in mod decent, Bese i-a facut oligofreni, ei l-au facut zdreanta, da’ nu s-au certat, ca pe vremea lu’ Becali. Nu stiu cum s-a terminat dupa ce a-nceput Gusa sa manince cacat, totusi pina atunci nimeni nu l-a intrebat pa jupin cum pula mea a iesit Yeba eurodeputat, cum e cu vinzarile anterioare, penthouse-ul notaresei si de unde ia aia cite 10.000 de parai lunar pentru rate pe 30 de ani. Probabil ca stiau raspunsul standard „N-am fost informat, habar n-am” si d-aia s-au abtinut. Pina la urma s-o gasi sa-l intrebe cineva si s-ar parea ca a aflat si el despre chestia asta.

    • Reply
      Willy Brandt
      19 aprilie 2015 at 16:46

      Hey KAKA MIZE……lasa pseudonimul MIZE deoparte ca nu ti se potriveste….tie ti se potriveste numai KAKA…..

  • Reply
    SEBA
    18 aprilie 2015 at 19:55

    ============== Ne au inselat prin AMAGIRI ,,,,,,, Suntem VICTIME ale unui NEOCOMUNISM SCARBOS ,,,,, Trebuie sa scapam de ,,,, P. S. D. !!!!

  • Reply
    ALMA
    18 aprilie 2015 at 20:29

    Eu, pe facebook am ramas „prietena” doar cu nasultv.si realitateatv.Toata dimineataam fost bombardata cu secvente din „marea dezbatere cu Traian Basescu”. Nu am citit decat titlurile, dupa care mi-a aparut si replica de pe fb. a lui Rares Bogdan.I-am dat o replica asa cum am simtit eu. Cand mi-a aparut „butonul de panica”mi s-a deschis apetitul de a vedea „faimoasa” dezbatere. Am vazut-o si am ajuns la niste concluzii:1. Sa pupe (cei de la realitatea) pamantul pe unde calca Basescu pentru ca le-a facut audienta.2.Nu au facut nicio analiza, au venit nepregatiti si chititi sa-l transeze pe Base.Ca sa-si intaresca fortele l-au mai deranjat si pe Rares de la gratar!Cosmin a fost deplorabil. Intr-un final i-a fakut Basescu in foi de vita.3.Eu, care nu l-am votat pe Basescu, pot sa devin „basista” post mandat!?

  • Reply
    moshu49
    19 aprilie 2015 at 8:58

    nasol 1: să-ţi aduci întăriri de la cîrciumă şi guşea by phone, rămîne de pomină dezbaterea asta 🙂
    nasol 2: am înţeles că şi-a tras partid – PTB (partidul traian băsescu – 1 membru!) – de opoziţie perpetuă, pînă la adînci bătrîneţi şi atenţie că Băse nu calcă, Băse **te, păzea fete şi băieţi!
    după 10 ani pe „vas” a coborît la uscat şi ăsta „uscă” tot, nu s-a născut ăla de să-i închidă gura.
    capisci? să nu-mi ziceţi că nu v-am spus! 😀 )))))

  • Reply
    adina
    19 aprilie 2015 at 9:22

    eu am ras…chiar am ras…
    si imi imaginam cum ar fi iohanis intr-o astfel de situatie.
    ei,atunci as fi plans…

  • Reply
    Nicolae
    19 aprilie 2015 at 11:09

    Cei 7 kamikaze și-au rupt limbile pe cu*ul PSDiștilor numai ca rapandulele de la Bruxelles să înceteze cu libidoul ( lobydoul) pentru schimbarea RealTV cu A3? Că altfel, n-or fi așa de cretini, toți, să se apuce de Tiran fără chiloți de tablă.

    • Reply
      prisacariu
      19 aprilie 2015 at 11:17

      să nu jignim conceptul de „kamikaze”:)), zi-le și tu „sinucigași jalnici”

      • Reply
        Nicolae
        19 aprilie 2015 at 11:30

        Mii de scuze dar am avut în vedere organul de lins nu organul de gândit.

      • Reply
        Nicolae
        19 aprilie 2015 at 11:40

        Cătăline, orice rău duce la bine. Am forțat imaginația și nu-mi iese nicicum: cum ți-ar fi stat să ții vreo 10 emisiuni despre Oana și Mărioara? Evident că la B1. Alt subiect nu mai au de dimineața până noaptea. Îl aștept și pe Radu cu mortul săptămânii.

      • Reply
        Cx
        23 aprilie 2015 at 7:43

        Io zic sa le spunem kakamizi .

  • Reply
    waterfall
    19 aprilie 2015 at 12:02

    Marea problema a lui Basescu este ca incepe sa semene tot mai mult cu Schettino, comandantul navei Costa Concordia. Dupa ce a fost responsabil de naufragiul partidului care l-a sustinut in momentele dificile preferand sa se giugiuleasca cu pitzipoanca, s-a aruncat in barcuta de salvare PMP cu blonda si alte cateva rebuturi.
    Simtind ca se aproprie tot mai amenintator Armaghedonul judiciar, spurcatul la gura pozeaza acum in activist pentru drepturile omului si a declansat jihadul la adresa anumitor persoane pe care nu le inghite fosta dama de companie prezidentiala. Astfel, marele comandant Basescu, creierul experimentului Philadelphia cu flota comerciala romaneasca o ia pe urmele reputatului jurist, expert in afaceri externe si diplomat, prim ministru de talie mondiala Adrian Nastase, alias „me, myself and I”.
    Mostenirea politica pe care au lasat-o cei doi „barbati de stat” este reprezentata de doua nulitati: Ponta si Udrea. Unul cica vrea sa combata evaziunea cu o loteria de toata jena iar dama a oferit plebei circ cu gladiatori boxeri.

    • Reply
      L
      19 aprilie 2015 at 14:19

      Ai baut gaz, impostorule?

      • Reply
        Cx
        20 aprilie 2015 at 8:45

        Dacă a băut , a băut doar pentru a-i putea aluneca mai bine pe gât grămada de căcat pe care o mănâncă pe aici .

    • Reply
      faceroll
      20 aprilie 2015 at 8:51

      Ai uitat-o pe EBA. Pana la urma si-a dat seama ca cel mai bine i se potriveste rolul de a-i turna nepoti pe banda rulanta.

  • Reply
    CASA Verlag
    19 aprilie 2015 at 17:42

    Realitatea TV a ramas, de la prima lovitura de stat in care Gusa era delegat de Grupul de la Sibiu, sa aduca”flintas” din Transnistria pentru a-l lichida pe Presedinte, o televiziune a Crimnei Organizate. In 2009, bandele din media a Crimei Organizate, se luptau pentru suprematie, iar Guse, a fost unul care a reusit surprinzator de multe: sa-l toarne pe Vantu destul de mult incat sa-i definitiveze un dosar, sa „lucreze” scandalul Vantu-Ghita in asa fel incat sa-l rastoarne pe Vantu din caruciorul de handicapat, sa-l toarne pe fostul barbat al Raduleascai prin SRI, la DNA….. Realitatea TV actuala, a devenit o trompeta discreta dar la care se aduna ciclic, in emisiuni „speciale”, fostii turnatori ai securitatii, tortionari, spioni, gandaci de colorado, actrite de centura…. Realitatea TV, este parte din circuitul transpartinic al Crimei Organizate, de unde-si trage finantarile pentru a ataca… Presedintele Basescu, singurul Presedinte de calitate pe care l-a avut Romania dupa 23 August 1944, a stricat regulile jocurilor comunistilor si securistilor aflati in combinatii politice, economice si financiare pana la in 2004….. Stricand aceste reguli ale Omertei, a decis sa intre in razboi total cu Dusmanii Romaniei, care nu s-au sfiit sa organizeze cele doua Lovituri de Stat. Participarea in barlogul lupului, la aceste intalniri, nu face decat sa-l oboseasca, lucru pe care sustinatorii singurei drepte nu si-l doresc. Cred ca singura emisiune, in momentul de fata care l-ar avantaja, si in care ne-am simti inca onorati, este emisiunea Dl. Orcan….

  • Reply
    Mihaela
    19 aprilie 2015 at 18:09

    Prefer un lider politic care-și asumă franc o măsură teribilă (tăierea cu 25% a salariilor bugetarilor, de exemplu) unui politician care organizează loterii fiscale pentru a masca sărăcia celor pe care-i conduce.
    Asisderea ! Dar cum de nu face Bunul Dumnezeu s-o mai destupe pe „brava” noastra mass-media, macar intr-o proportie mica, de 10% ? UFFFFFFFFFFF ! Ca e tare greu e sa inlaturi prostia ce-o-n-soteste si pe dinaintru si pe dinafara. Dar si pe NOI laolalta cu EA.
    Cea mai mare prostie-enormitate dintre toate cate au fost „etalate” in acea seara de vineri, seara ce de pomina va ramane in istoria presei romanesti de dupa 89 (asa zaluda cum este EA) mi s-a parut zicerea lu’Hoandra Ceausescu a fost mai bun presedinte decat dvs.. Drept care, eu ii doresc lui Hoandra, un vis. DOAR VIS. Un vis unde sa simta ca traieste in Romania in plina epoca Ceausescu. Sa simta in vis ce i s-ar fi intamplat daca spunea ce i-a spus lui Basescu, cum, ca i-a mancat Ceausescu vreo 25 de ani din viata. Subliniez. DOAR UN VIS. Pentru ca nu e bine sa doresti raul prostului. E bine sa-l lasi in prostia lui netamaduita pentru ca inca nu s-a inventat leacul de tamaduit prostia. Insa un vis cu ceva teroare ceausista ZAU ca merita din plin Prostul si Fudulul.

  • Reply
    camelia
    19 aprilie 2015 at 18:36

    Domnule Catalin, imi lipsesc emisiunile dumneavoastra de pe B1 pentru ca sunteti unul dintre putinii jurnalisti care mai au coloana vertebrala, care nu se feresc sa spuna ca albul este alb si negrul negru, care are logica si argumente atunci cand incearca sa medieze o emisiune in care nu de multe ori marlania si mitocania politicienilor este evidenta. Despre emisiunea de la Realitatea doar atat: Basescu i-a ciuruit pe cei sapte calai care au primit misiunea de a calca pe cadavrul sau. Hoandra penibilul, Bogdan pupincuristul lui Iohannis, maruntii ziaristi de stanga ai lui Ponta si KGB-istul Gusa au fost jalnici, mediocrii si nepregatiti pe deasupra. Basescu s-a jucat cu ei; le-a aratat adevarata fata de oameni care se gudura pe langa noua putere pentru o ciozvarta.

  • Reply
    Cutzi
    19 aprilie 2015 at 20:08

    Trebuie sa le multumim pitifelnicilor de la realitatea pentru oportunitatea fructificata de Base ca de obicei. E un om VIU nu o fantosa!
    Mi-e dor de emisiunile moderate de Catalin Prisacariu.

  • Reply
    Mihaemas
    19 aprilie 2015 at 23:07

    ” Muuuuuuultumesc Realitatea ” !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
    Mi-era asa un dor nebun de BASE , si numai acele „desavirsite ” lepre de presa(n-o sa ingrop niciodata dosarele 2009 – 2012) ,de fapt vorbim de o improvizatie lamentabila, zis pompos si trustul realitatea,au facut posibila aceasta intilnire de „gradul intre 5 si 7 muste” facute pilaf ,fara multe farafisticuri , de marinelul nostru cel viteaz !!! Domnule Prisecariu , va duc dorul si dumneavoastra , pe micile ecrane , dar media noastra,mereu surprinzatoare , poate ne face o surpriza placuta ?!
    Assteptam provincia , sa si-l recupereze pe „paltonul fara presedinte” – mi-am permis sa-l parafrazez pe Cartarescu : nu m-am putut abtine / o , ce zile minunate , si cu ce credinta strigam ” jos plagiatorul”,toata vara am stat in Piata Victoriei, nedusa si neplatita de nimeni( n-am partid) ; domnule profesor Iohannis , nu va sufoca indignarea ca va pupati saptaminal ,si ne lasati cu nepasare,in continuare, pe mina unui odios plagiator ?! Zic si eu.

  • Reply
    Arțăgosul Băsescu, preferabil mieroșilor perverși Iliescu, Năstase, Ponta - Pe Bloguri
    20 aprilie 2015 at 10:50

    […] Sursa […]

  • Reply
    Basencu
    1 mai 2015 at 22:39

    Barosane,
    Fiecare alege ce vrea, chiar si un infractor.
    Dupa metoda voiculescu daca se va demonstra ca bani din șpaga udrei a ajuns la ziaristii de la anumite posturi pentru pupat in ur pe confiscarea extinsă sa fie obligați ziaristii sa plătească in limita sumelor încasate din purcoi.

    • Reply
      prisacariu
      1 mai 2015 at 23:22

      abia astept

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *