Mai mănîncă, Banciule

Am greșit, recunosc, cînd am mizat pe fair play-ul lui Banciu: după ce i-am demonstrat că a mințit (aici) cînd a vorbit de audiențele pe care le făcea emisiunea mea la B1, omul înțeleg (nu am văzut emisiunea lui din seara asta) că a insinuat sau chiar a spus direct că datele de audiență prezentate de mine erau de share, nu de rating.
Dacă a spus așa ceva, Banciu a mințit din nou.

Mai jos, o să prezint datele de RATING de pe 10 februarie 2015, apoi pe cele de SHARE, poate așa se potolește și Banciu.
Deci, datele de RATING pentru „Butonul de panică” din 10 februarie 2015.
rating
Iar acum, iată și datele de SHARE pentru aceeași emisiune.
share
E clară diferența? Este: emisiunea de pe 10 februarie a avut un RATING de 1,6 puncte și un SHARE de 2,9 puncte. Ce am prezentat eu în postul anterior a fost, deci, RATING-ul, nu share-ul, așa cum înțeleg că a încercat Banciu să mintă.
P.S. E ultima oară cînd îi răspund lui Banciu, e absolut penibil și ridicol ce face acest om, săracu’ de el.
P.P.S. Diferența dintre rating și share, dacă chiar vă pasionează, o găsiți cu un simplu goagăl.
P.P.P.S. La cererea nenumăraților fani care îmi cer să le demonstrez că Banciu a mințit și cînd vine vorba de segmentul „național”, nu doar de „urban”, iată mai jos, pentru aceeași zi de 10 februarie 2015, rating-ul și share-ul pe „național”. Și pe național, evident, rating-ul este peste 1, cum voia Banciu, ba chiar este 1,4. Banciule, devii la fel de mitoman ca Ponta, nu e bine.
RATING național
rating nat
SHARE național
share nat

You May also Like...

Fraierilor care plângeți de mila Antenei 3, iată cum se pișă fiica lui Felix pe voi
16 februarie 2016
Dragnea, un „măi, animalule!“ mult mai prost
11 iulie 2017
B1: game over
5 aprilie 2015
63 Comments
  • Reply
    DanC
    10 iunie 2015 at 1:20

    L-am urmarit in ambele cazuri si da, e cel putin de un prost gust absolut jalnic. Inca ceva: cred ca au ajuns cu ceva la el, de exemplu Banciu pe 15 noiembrie 2014 a mincat kko cu aplomb, a fost pro-Ponta big time.
    Si in ultimul timp ‘combate’ dar se observa ca se poarta cu manusi in legatura cu MikiMaus. De exemplu argumentul clasic „toti oponentii sint la fel”.
    Ori prefera sa frece menta cu nimicuri (Ciad, cearta asta absolut penibila pt el, politicieni de rangul 2 etc).

    • Reply
      prisacariu
      10 iunie 2015 at 1:24

      big like:)

      • Reply
        Andrei
        10 iunie 2015 at 1:41

        Priscariule ma uitam si la tine, si chiar imi placeau emisiunile tale. Nu ne mai arata te rog Ratingul Urban si alte vrajeli. Arata frate Ratingul pe care il faceai tot timpul, sau in medie .. pe NATIONAL. Uita-te in comparatie ce rating hilar aveai in comparatie cu celelalte televiziuni, erai de rasul curcilor. National Tv care dadea filme indiene avea 3 si tu 1 :)) Cum naiba sa te tina aia acolo? De mila?

        • Reply
          prisacariu
          10 iunie 2015 at 1:44

          ce vezi tu acolo era chiar mai mic la unele emisiuni si comparabil cu prime time-ul:). vrajeala asta cu audientele e pentru… naivi:). vrei sa fii unul, e dreptul tau

      • Reply
        Un contribuabil
        10 iunie 2015 at 1:46

        Pai ce facem Cataline?arata-ne ranting-ul la nivel national.lasa-ma cu urban :)).Banciu se revera la nivel national.arata-ne ranting-ul corect.

        • Reply
          prisacariu
          10 iunie 2015 at 1:51

          clar, rupe banciu pe national, toti aia de la tara care dau cu sapa se uita la el:))). ce prostie… in urban e target-ul comercial, nu-mi servi timpenii.

          • Adi
            10 iunie 2015 at 2:36

            Te-ai molipsit de la Nicolicea. 🙂 Faci misto de cei care nu te gidila…la orgoliu. Daca tot ai datele, pune-le pe blog, urban, national, Prisacariu, Banciu. Le putem analiza si noi la fel de obiectiv…

          • prisacariu
            10 iunie 2015 at 2:38

            gogule, nu-ti fac jocul:). sa le puna banciu, care face emisiune pentru scelerati, eu nu pot concura cu asa ceva:)

          • Adi
            10 iunie 2015 at 2:50

            OK smechere! 🙂 Daca spuneai asta cu emisiunea lui Banciu pe post, in ziua urmatoare dupa emisiunea in care te lauda, chiar te credeam (probabil faceai peste 1 si la nivel national). Deocamdata iti da clasa si la audiente si la deontologie.

          • prisacariu
            10 iunie 2015 at 2:53

            gogule, cind inca faceam eu emisiune acolo, banciu ma lauda, in direct:))) si nu era asa supus bisnitarului. acum, insa, a ajuns in halul asta de degradare de care imi e jena. gogule:)

          • Pe Cimpoi
            14 iunie 2015 at 21:26

            Nu stiam cine esti, imi cer scuze, am auzit de tine in emisiunea lui Banciu si am intrat sa vad ce postezi aici.Lumea nu este atat de tampita la tara, Cataline. Vad mai jos comentariile tale cu ,, gogule”. Esti marunt Cataline !!! Marunt tare! Nu pierdusem absolut nimic neauzind de tine. Daca nu poti accepta faptul ca nu toti sint de acord cu tine ar fi bine sa te reorientezi profesional.

          • prisacariu
            14 iunie 2015 at 21:39

            ii spuneam „gogule” pentru ca asta era adresa lui de e-mail:)). deci, ai dat-o-n bara cu sensibilitatea asta exacerbata:D

        • Reply
          florin
          10 iunie 2015 at 1:57

          In acest razboi,nu s-a specificat urban sau national!Doar despre ce a spus Catalin in acest articol,rating !? Banciu sustine ca este share!

    • Reply
      Catalin
      10 iunie 2015 at 15:16

      Domnule Prisacariu sunteti un profesionist .Stiti ca indiferenta doare cel mai tare si este cea mai buna arma.Lasati-l pe prost sa comenteze nu ii mai tineti hatarul.Stima !P.S:Ma uitam la emisiunea dumneavoastra si la fel si ai mei .

    • Reply
      Dan Chicu
      10 iunie 2015 at 15:23

      Banciu a vorbit aseara cam 20% din timp despre aceasta disputa a ratingurilor. Desigur, nu a uitat sa se plaseze pe sine insusi pe treapta cea mai inalta a tuturor calitatilor. Parerea mea, dle Prisecariu, este ca nu merita sa aveti niciun fel de polemica cu Banciu – va cheltuiti energia pe nimic (a se citi „Banciu”),

  • Reply
    Interesant
    10 iunie 2015 at 1:30

    Care e miza lui Banciu, ca pare mai mult decat orgoliu personal, mai degraba ca e obligat sa-ti raspunda, altfel de ce a stat 15 minute numai sa vb de tine, ca ai plecat injurand, etc. Daca tot dati din casa, da-ti tot sa vedem si noi.

    • Reply
      prisacariu
      10 iunie 2015 at 1:40

      n-am plecat injurind:)

      • Reply
        florin
        10 iunie 2015 at 1:50

        La cat de timpit e Banciu,putin ii pasa daca este injurat pe bloguri !

        • Reply
          prisacariu
          10 iunie 2015 at 1:52

          mi s-a parut ca-i cam pasa:D

        • Reply
          ioana
          11 iunie 2015 at 8:32

          în ce sens tîmpit ?

    • Reply
      Larry
      10 iunie 2015 at 3:30

      Chiar asa, ce obligatii avem noi sa asistam la cafteala dintre Banciu si lumea pe care o detesta!? Banciu nu prea stie sa se opreasca si de multe ori pedaleaza aiurea. Nici cu bombonel nu a avut dreptate, dar ca intotdeauna a intors-o ca la Ploiesti! Emisiunea din seara aceasta a fost de cacat!!

    • Reply
      Liviu Iordache
      10 iunie 2015 at 14:44

      Bun, sa zicem ca a plecat furios, chiar injurind! Dar ce treaba are Banciu cu chestia asta? E patronul postului? De ce sare din baie ca unul vorbeste tare, altul sopteste, altul tace? Ati mai pomenit ca un coleg sa sara in apararea sefului? A, da? Pai si eu, dar aia erau niste slugi fomiste, lipsite de orice urma de demnitate. Unii dintre colegi chiar nu erau de acord cu turbulentul, dar nu faceau altceva in afara tacerii, vadit dezaprobatoare, dar nu faceau spume la gura contrazicind! La Banciu (alaturare voita) se vede imediat ca, in sinele adinc, nu se vede confrate cu ziaristii, a fost prea umilit in viata lui de asa-zis gazetar, de prea multe ori i s-a spus ca ar fi bine sa se apuce de munca, daca zice ca-i place meseria, ei bine, da, acum crede ca l-a prins pe Oancea de picior si nu-i da drumul la manseta pina nu-si pierde ultimul dinte impotriva „dusmanilor” patronului. M-am lungit, dar astfel de nulitati au adus profesia sub genunchiul broastei…

  • Reply
    florin
    10 iunie 2015 at 1:47

    E clara ! Banciu da dovada de rea intentie. Degeaba plateste 60 euro la orange daca nu e in stare sa citeasca corect mailurile despre audienta. De la o vreme a luat-o razna., laudindu-se permanent cu franceza si geografia,de parca asta ar fi o virtute! lnca o bila neagra de la mine.

  • Reply
    Adi
    10 iunie 2015 at 2:22

    Incet, incet…bucatica cu bucatica…adevarul iese la iveala.
    Fiecare il croieste sa-i fie cit mai favorabil…
    Din postarea ta anterioara: „P.S. Audiențele de mai sus sînt pe target de vîrstă 18+ și le are și Banciu…” se concluziona lesne ca vorbesti de national. Iata ca vorbeai numai de o parte a audientei, cea urbana (urbanul in RO insemna 55%) si majora (adica pe la 45%…adica mai putin de juma’ de adevar.
    Ca Banciu poate „maninca”…ar fi de inteles, el depinde financiar de „matron”…dar matale?

    • Reply
      prisacariu
      10 iunie 2015 at 2:36

      gogule, nu vorbea nimeni de national si nu prea intereseaza pe nimeni nationalul, pentru informarea ta (ca sa nu mai zic ca, pe national, rating-ul e max cu 20% mai mic decit pe urban, nu ce balmajesti tu acolo). gogule:)

    • Reply
      ioana
      11 iunie 2015 at 8:35

      nu se lauda cu franceza si cu geografi, el chiar le stie !Cred ca putem aprecia evidentele !

  • Reply
    DanC
    10 iunie 2015 at 2:53

    Mda, e clar ca lui Banciu i s-a cerut chestia asta. De exemplu azi, 9 iunie. In loc sa inceapa cu votul din Parlament, Ponta si chestiile de dupa 6pm (declaratia lui Klaus, mersu’ la Inalta Poarta a celor 3 Pacalici etc) el a frecat menta 15 minute lovind intr-un fost coleg. Apoi o polita lui Bombonel, apoi o lunga labareala despre televiziuni – totul presarat cu „noi ce buni si tari sintem” si abia la urma despre vot. Ca era normal rezultatul ca toti sint hoti etc. Nu stiu, dar am o puternica impresie in ultimul timp ca Banciu e o curva platita. Ori e santajat cumva el si/sau familia. Iar discutia asta despre rating/share e absolut inutila.

    • Reply
      uwe
      10 iunie 2015 at 9:59

      Nu cred ca i s-a cerut. Eu banuiesc ca e doar naiv si are impresia ca daca el e lasat sa spuna ce-i trece prin cap asa se intampla tuturor, asa ca neaga contrariul. Si il neaga cum stie el mai bine, pe extreme. Tind sa-i dau dreptate la Catalin , B1 a luat-o rau de cateva luni, l-am si mutat in coada listei de programe prin zona romania1 si realitatea, cam de cand a venit striblea.
      Ca e santajat nu cred, ca e ceva cu familia lui iar nu cred, dar cred ca in curand o sa-i vina timpul sa recunoasca si el ceea ce vedem noi acum iar el neaga, ca e intr-un mare rahat de televiziune. Proaspat ce-i drept.

  • Reply
    Ionut Canciu
    10 iunie 2015 at 4:12

    Dacă tovarishch Banciu și-a vândut inteligența pe care zice că o are, și dacă și ăsta pierde încrederea noastra, la cine bețeșig să ne mai uităm? mai ramân lăturile de Mircea Thunder și canaru’ ăla încovoiat ca axul cu came de la TVR. Halal de pamflet… mai mult pamflet făceai matale Cătăline de „panamalele” din parlament..

  • Reply
    moshu49
    10 iunie 2015 at 5:49

    nu mă interesează ratingurile/şerurile şi şicanele dintre voi
    dacă apreciez moderatorul, tema/temele şi invitatul/invitaţii mă uit
    dacă una din variabile nu-i pe placul neuronului meu, pa!
    ex ieri: decît Orcan (valabil!) cu nenorocirile zilei şi invitaţi bleah, am ales Savin cu Tînjală (uitasem că mai există) şi Turcescu pentru invitaţii (valabili – Toma bestial!) lui
    ps: hai pe sticlă, găseşti tu un post!, c-a întrebat Pop de tine, bădie 🙂 😀 )))

    • Reply
      prisacariu
      10 iunie 2015 at 7:20

      acel pop?!:)))

  • Reply
    ColucheV
    10 iunie 2015 at 6:01

    D-le Prisacariu,
    Felicitari pentru profesionalism. Dupa parerea mea sunteti cel mai valoros tanar jurnalist din peisajul audio-visual din Romania. Din pacate telespectatorii din Romania nu au cultura televizuala din tari precum Franta, Italia, Canada sau USA ca sa poata aprecia si judeca profesionalismul unui jurnalist host of a talk show…
    In Romania, in aproape toate cazurile, audientele sunt determinate de factori care trebuie cautati mai degraba in ‘epoca de aur’ si in manipularea grosolana a ticalosilor care populeaza – ei zic ca lucreaza – in media din Romania…
    Pacat ca nu v-ati nascut in Franta, ati fi fost ‘un des meilleurs’…
    Inca o data, felicitari pentru onestitatea cu care practicati jurnalismul in Romania de azi.

    • Reply
      Gentle Giant
      10 iunie 2015 at 8:11

      Da, până la urmă despre asta este vorba.

  • Reply
    Doina
    10 iunie 2015 at 6:54

    Domnule Prisacariu, nu-i mai acordati atentie acestei broaste raioase a presei. Curand, va plesni de atata inganfare.

  • Reply
    soacra prostanacului
    10 iunie 2015 at 7:54

    Prima data, cand l-am auzit pe Banciu ca-i cerseste lui PUIE MONTA postul de consul, am crezut ca este o gluma, dar acum imi dau seama ca de fapt Banciu este un fel de Zaharescu2.

    • Reply
      UTZUCA
      10 iunie 2015 at 9:05

      Este foarte trist ce se intampla la B1.Regretabil acest conflict dintre cei doi,dar se vedea inainte de plecarea dl Prisacariu ca ceva nu este in regula acolo. Atitudinea jurnalistilor,temele abordate si modul de abordare,aducerea altor jurnalisti(CStriblea )cu un comportament cel putin duplicitar in conditiile in care postul tv nu are bani,calitatea invitatilor, mai rau tabloidizarea unor emisiuni si prezenta altora pt oameni ff simpli intelectual(360º?);toate aceste lucruri demonstreaza schimbare orintari postului mult spre stanga(PSD Ponta),pierderea publicului fidel,plecarea de voie sau de nevoie a dl Prisacariu(si a altor jurnalisti care „deranjau”) si,din pacate(mare,mare pacat)schimbarea dlui Banciu. Daca toate clelalte schimbari care le-am spus si multe altele nu m-au surprins f mult,schimbarea dluiBanciu m-a uimit si intristat foarte tare. Am multi prietrni si multe cunostinte care ,scarbiti de tot ce se intampla,asteptau cu sufletul la gura”Lumea lui Banciu”. O fac din ce in ce mai putini( dl Banciu nu este interesat cu toate ca ar trebui ,publicul dl Banciu nefiind format din tampiti). Nu cred ca este in situatia in care sa-si permita conflicte de genul celui de fata si nici sa-si insulte intelectual publicul ramas(sper sa dispara cel care doreste sa faca din B1 o tv satelita oricui).

  • Reply
    mihai
    10 iunie 2015 at 7:58

    Guys…am ajuns sa ne certam in rating (adica niste cifre inventate de unii) si sa consideram ca ratingul = valoare? Ce facem…ii validam acum pe antenisti si ii declaram cei mai tari ca au rating mare? Pune un film porno de la 19 la 20 sa vezi ce rating faci.
    Pe bune…e chiar jenant pentru toata lumea sa intre in discutii de genul asta. Pe de alta parte, probabil ca un moderator de emisiune are niste obiective de performanta impuse de angajator – printre care si ratingul. Nu te poti plange ca ai fost dat afara, daca tu nu performai. Doar ca injuri pe ponta nu stiu daca ar trebui considerat un motiv suficient pentru a face o emisiune la tv. Normal ca pe principiul asta ar trebui dati afara 95% din moderatorii zilelor noastre.

  • Reply
    cretinoid
    10 iunie 2015 at 8:57

    Pana la urma, important este ca Banciu este acolo si dumneata nu mai esti. Rating, nerating sau share…pe cine dracu intereseaza, daca nu pe aia din conducere? Daca esti acuzat de injuraturi, (banuiesc ca sunt pe undeva, prin articolele scrise dupa demiterea ta), ai face bine sa rectifici sau sa-tui ceri scuze. Banciu a spus clar, ca iti respecta profesionalismul, doar ca din pacate, altii decid cine ramane si cine pleaca. Ai plecat, lasa-i in pace si cauta-ti drumul tau, fara injuraturi, pana la urma au fost colegii tai o vreme si multi dintre ei nu merita sa ii balacaresti.

  • Reply
    cozia
    10 iunie 2015 at 9:02

    mama, ce spume la gura pe banciu!
    ei da, tocmai l am vazut pe banciu in reluare, ca mi a zis cineva ca te a atacat iar aseara, altfel, nu mai e de actuaitate omu, a ajuns ca scroafa pe masa, si isi da in petec si … restul, vai de le cand o cadea … ca pana la urma ceea ce ma intriga pe mine, este siguranta afisata si propriu si la figurat, e cel mai cel mai, si stie cel mai cel mai, plus ca el are rating constant si el le zice, tot, 🙂 cel mai cel mai…
    si daca are cum zice el pana la urma, el chiar nu sesizeaza diferenta.
    pai despre ce ESTE emisiunea lui si despre ce ERA emisiunea ta si a lui turcescu si a sorinei samd. ca naa, v a pus omu pe toti in oala.El chiar ne crede pe noi telespectatorii toti o apa si un pamant. Adica niste privitori a la antena 3. Adica, voi faceti investigatii si riscati pe cand el cu barfa si sub acoperirea de pamflet, ce ne ofera? Doar descarcari de tzatza! Aia e! Asa ca poate sa se dea mare si tare cu ratingul cu cultura si ce vrea el, tot nu se compara cu voi, stii, imi vine in minte o vorba. Cum e turcul si pistolul, asa e mnealui!Adica, da stiu ca repet acest cuvant , scuze, dar ma grabesc … deci cum e mogulul asa si baiatu cu pamfletu, ca si patraru ala de la tvr cum era, sau badea care a deschis cutia mizeriilor cand a aparut antena 3, instruit de voiculescu, securist nenorocit …
    Asa ca degeaba scuipa banciu, si tu ca si robert mai bine sa l lasati in propria lui otrava ca la un moment dat o sa se inece de atata concentratie. E pacat ca nu te mai vedem catalin si vorba cuiva de sus, urmaresc pe nasultv emisiuni cu nicoleta savin sau reluarile cu robert ca la b1 ce sa vad, pe striblea care a incalecat pe potecile batatorite de voi, robert etc. ratingul, ca tot e vorba de el.
    Dar ce deziluzie si de la banciu asta care de fapt ce propavaduieste, daca tragi linie ce aduni, nimic!Ca in parlament, ia un salariu bun si atat! Asuda cumva? Nu! Ca emisiunea lui e un pamflet… adica barfa, si el face comparatii intre el si voi, repet, e total inadecvat, sa faca si el emisiune la ora 5 sau 6 si sa aiba invitati si pe urma sa se laude.0data s a certat cu unul fiind invitat la puscalau in emisiune , atat e capabil. Aia e catalin, pana la urma el abia asteapta cearta ca din asta traieste, bine!
    sanatate si poate te vedem pe la nasul….

  • Reply
    Bodolay
    10 iunie 2015 at 9:43

    Hai că toți care plecați vă plângeți de dictatură, de post vândut, de mizerie, de cenzură, toți sunteți supărați, nedreptățiți.
    L-am prins și pe Sabin Orcan când a plecat de la B1 o perioadă, anul trecut parcă, când a scris pe Facebook că s-a terminat colaborarea dintre el și post, mega supărat omul, că să nu-i mai scrie nimeni că pleacă în concediu, că trebuie să-și facă ordine în cap, texte, un nou început, alte priorități…
    Acuma nu mai e supărat după ce a reluat activitatea.
    Sorina Matei la fel, super mega neîndreptățită, ea, care la sfârșit deja l-a chemat pe Cristian Diaconescu să vorbească de Gigi Becali…adică niște reflexe de România TV pe care nu le mai putea controla. Apoi Cristi s-a ridicat și a plecat.
    Nu știu de ce, dar tind să-l cred pe Radu, nu pe tine, Cătăline. Ah, sigur, în general când omul are dreptate, vorbește urât, e bădăran, e prost crescut, minte, e vândut bișnițarului…

    • Reply
      prisacariu
      10 iunie 2015 at 9:50

      e o tara libera, poti alege grobianismul, nu te aresteaza nimeni:)

      • Reply
        Bodolay
        10 iunie 2015 at 10:50

        Nu e vorba de ales grobianismul sau eleganța. E vorba că amândoi aveți argumentele voastre, numai că tu o faci la adăpostul blogului tău (pe care nu l-aș urmări și n-aș share-ui articole cu care sunt deacord dacă aș fi ales grobianismul), iar el o face pe post, live, needitat.
        Eu în locul tău aș face măcar o înregistrare live, pusă pe YouTube sau unde vrei tu, în care să spun pe față ce am de spus, că ești om de televiziune și prin urmare nu ai fobia camerei, nu te pierzi că ești filmat. Dar așa…pe blog…unde te citesc fanii și iți dau mereu dreptate…e ușor.
        Și aici mulți vorbesc urât de Banciu, toți spun că vai ce urât vorbește, că e needucat…dar culmea!, toți se uită la el, toți sunt la curent cu temele lui. Dar pun pariu că în cazul unei confruntări live cu el toți s-ar face mici ca în desenele animate și ar toarce pe lângă el ca pisica.
        Și repet, dacă ai fi singurul care se revoltă pe blog (dar niciodată nu și-a scos casca din ureche live, să spună mizeriile care se petrec la post în direct, să se ridice și să plece), n-aș zice nimic. Dar deocamdată cei dinaintea ta au stricat tot.

        • Reply
          prisacariu
          10 iunie 2015 at 10:54

          îmi pare rău, ești complet pe lîngă, ca să nu zic că ești sărăcuț în argumente. pur și simplu nu merită să-mi pierd vremea să te iau în serios

        • Reply
          cozia
          10 iunie 2015 at 11:13

          nu, eu nu m as da inapoi in fata lui banciu, i as da cu un polonic in cap, adica exact ce ne face el, ca lui ii place sa se laude ca e realist, nu i asa bodolay?
          si da l am urmarit pana la saturatie mai mult ca in urma cu multi ani, pe badea, insa totul are o limita, si nu e vorba de educatie si ipocrizie, e vorba de MINCIUNA.
          de care mi am dat seama si evident am tot dreptul din lume sa l aleg pe prisacariu deoarece coincide cu opiniile mele si oasele mele rupte de munca.
          banciu isi rupe oasele de la gura pe pamflet, prisacariu ar avea tot dreptul chiar sa l injure fiindca are alt statut, si iti aduca minte ca el facea emisiuni cu invitati si investiga, banciu ce face?…
          oricum e vorba de optiuni, eu l am ales pe prisacariu , daca tu sau banciu vorbiti de fani e treaba voastra. sunt satula de papagali care n ar fi in stare sa schimb eun bec in casa lor darmite sa puna osul la altceva BENEFIC pentru comunitate nu doar sa dea din gura… mi e lehamite, in loc sa sustinem in masa oamenii care se straduie sa faca lumina, dimpotriva, cultiva mai multe buruieni… aia e domnu! si fara ipocrizie, pe cuvant, daca vrei sa crezi, orice ai zice imi e egal cu zero.

          • ioana
            11 iunie 2015 at 8:47

            am citit comentariile, cei mai multi l-ati vorbit de rau pe banciu: ca-i needucat, grobian, mahalagiu eyc. Am o întrebare : de ce va mai uitati la emisiunile lui, vreti doar sa aveti subiecte de ” combatut” ? Mi se pare de prost gust atitudinea asta si inutila !

  • Reply
    FRANK ZAPA(KING)
    10 iunie 2015 at 10:30

    ,REMEMBER-STENOGRAME CU ADEVARAT INCENDIARE-
    Este cit se poate de limpede,OANCEA la bagat la inaintare pe NEMERNIOCUL DE BANCIU,pt a muta tot scandalul asa incit nesimtitul ,GALONAT’ BANCIU sa joace rol de paratrasnet si sa preia el tot rahatul care i-ar fi fost destinat lui OANCEA.
    Adica diversiune clasica ,capcana in care tu dragul meu CATALIN,din pacate ai picat,asa ca te rog sa revii la tinta INITIALA,ADICA OANCEA si ia fa tu bine,stai cu picioarele in apa rece,CAUTA-I OSUL MOALE,si trasneste-l de sa-i sara fulgii imputitului.
    Bon ,asadar sa vedem daca nu cumva pot sa-ti dau o lopata de ajutor,si uite ca pot,intmplator in dimineata asta ma suna un prieten si-mi spune precxipitat:
    ,Ba vrei sa-ti mearga bine pe ziua de azi????//
    Eu ca orice om cu tiglele pe casa ii raspund ,asa cum trebuie,evident ca vreau.
    Zice amicul,ia intra tu pe saitul,COMISARUL.RO. si sa vezi tu veselie,niste inregistrari,cu niste dialoguri fabuloase,intre GHITA SI S.O.V.
    Daca atunci pareau interesante ,astazi sunt distrugatoare pt multi.
    Asa ca sa incep cu ce te intereseaza pe tine CATALINE:
    In locul tau a fost adus STRIBLEA,ei tu nu trebuie acum sa faci absolut nimik,doar sa redai pasajul din stenograme care il privesc pe STRIBLEA ,SI II CIURUIESTI PE AMINDOI,ATIT PE BANCIU DAR MAI ALES PE OANCEA,pt ca reiese clar ca lumina zilei: STRIBLEA ESTE O SLUGA PESEDISTA,JEGOASA SI ORDINARA,PUNCT
    Asadar si OANCEA ESTE LA FEL.In ce-l priveste pe imputitul BANCIU el iese cel mai rau,adica el in materie de JEGOSENIE e mult sub striblea si oancea……
    Si mai dai o lovitura grea,grea de tot,II TRAGI UNA IN GURA LUI PONTA,,PT CA EL ESTE TARTORUL ACESTEI TARASENII,CARE CULMEA VREA SA FACA………………RATING……….
    GHITA STAPINUL LUI PONTA II SPUNE LUI VINTU:
    I-AM ZIS LUI PONTA,BA O FXXT PE MATA IN GURA ,TE DUCI PE STICLA SI……………FACI RATING………..
    P.S.-Ar fi pacat sa ratezi o asemenea ocazie,poate tu ai uitat de aceste stenograme,asa ca parerea mea ar fi ca n-ar strica sa urci aci,pe blogul tau acele inregistrari.
    Iti faci tie un bine,DAR MAI ALES SUTELOR SI MIILOR DE ROMANI CARE ITI FRECVENTEAZA BLOGUL.
    Cu alte cuvinte e un gest de igiena publica pe care n-ar trebui sa-l ratezi,folosesti popularitatea in ,INTERESUL GENERAL.
    Iti multumesc anticipat in numele meu si vreau sa cred ca si in numele a mii de romani,care se vor inmultii in progresie geometrica………….

  • Reply
    Vezi
    10 iunie 2015 at 11:52

    Nu sunt mare expert, dar din cate observ tu ai publicat ratingul pe urban, nu national.

    • Reply
      prisacariu
      10 iunie 2015 at 11:56

      uau!

  • Reply
    Tz D
    10 iunie 2015 at 12:02

    Nu stiu daca este santajat sau nu, mi se falfaie de share sau rating, EU NU MA UIT LA O EMISIUNE PENTRU CA e bine cotata, eu ma uit IFF (daca si numai daca) merita atentie. Chestia asta cu rating-ul tine in tari de dobitoci (ca si America, de exp.) si imbuibati unde imediat ce se face reclama la o noua pasta de dinti sau detergent toata lumea buluc sa o cumpere. Din nefericire, in ultimul timp emisiunile lui Banciu sunt jalnice si previzibile, avand in esenta urmatoarele teme: atac la Monica Macovei, sa ne laudalm cat suntem noi de buni si de dastepti, atac la fostii colegi debarcati miseleste din B1 si ceva geografie…Orice aluzie de genul: daca nu sti stegul vreunei tari ca si Oaziristan esti incult, incepe sa semene cu bancul cu militieni care spune ca daca nu ai acvariu esti homosexual. Orice rating va face Banciu de acum inainte si orice infatuare va afisa, nu valoreaza nici cat o ceapa degerata…Banciule, ai ajuns o umbra un cadavru ambulant, nu mai sperii pe nimeni!
    Catalin, eu te incurajez sa continui si, daca poti, nu te mai cobori la nivelul lui; a devenit deja suburban.

  • Reply
    just a friend
    10 iunie 2015 at 12:13

    Monsieur Banciu se vede ca executa comanda sefului,ca asa mananca si el o paine alba…Oricum postul B1 tv e pe duca. La cine sa te uiti? La Striblea? Probabil si Orcan are zilele numarate!

  • Reply
    nixon
    10 iunie 2015 at 13:44

    Eu voi fi convins ca Prisacariu are dreptate cand va pune ratingul national. Pana atunci Banciu are dreptate indiferent daca ne place fata lui sau nu.

  • Reply
    Ovidiu
    10 iunie 2015 at 15:25

    Nu stiu ce se intampla cu toata presa de dreapta de la o vreme, B1 dupa ce ca a pierdut o gramada de oameni valorosi, Madalina, Robert, Sorina, tu, a inceput sa se bata si cu site-urile cu care rezonau la un moment dat, hotnews si reportervirtual…,realitatea atata timp cand are in prime time lingai si slugi ca Hoandra si R Bogdan, dar mai ales sefi egocentristici si cameleonici ca si Gushe, n-are nici un viitor… aia de la hotnews se bat cu aia de la Nasul, fizic,etc. in timp ce A3 si Rtv isi vad in continuare de manipularea mizera a publicului lor retardat, care din pacate e majoritar, asta aducandu-le si ratingul apocaliptic si nedrept. Pacat!!

  • Reply
    cornel
    10 iunie 2015 at 15:28

    i-a cam dat si bombonel o umilinta lui cap de porc cu replica de azi.

  • Reply
    Rodica Vitania Vataman
    10 iunie 2015 at 15:57

    Pentru unele exemplare bipede accidental este imposibil sa-i faci sa vada , mai ales cifrele negru/alb. Motivatia celui care vocifereaza pe sticla impotriva celui care zice in continuare ,pe net, adevaruri despre inculpatul Ponta Victor Viorel , nu poate fi decat una cel putin de reorientare profesionala (cum zicea cineva mai inainte gen Zaharescu).
    Pentru mine B1 TV a devenit aproape A3, doar ca macar la aia e pe fatza orientarea !
    PS Daca se poate o parere d-le Prisacariu : cel mai sanatos e ca cel mai intelept sa cedeze . Unele persoane chiar nu merita sa fie luate in seama.

  • Reply
    Radu Dumitrescu
    10 iunie 2015 at 16:38

    Coane, nu te ambala. Banciu este nebun si indragostit de el. Se pupa dimineata cand se priveste in oglinda. Ai multa dreptate. A pierdut multi telespectatori ai emisiunii lui. Chiar si pe mine care inteleg dobitocii. Se vede cati te „plang” pe tine si sa vedem cine il mai cauta pe el dupa ce primeste sutul in ganditorul alterat de apa Senei. Capul sus!

  • Reply
    DanC
    10 iunie 2015 at 17:26

    Discutia rating/share/urban/national e fara rost. E ca la gradinitia, ceva de genul: cerculete/ba nu, ovaluri/ba nu, patrate rotunjite.
    Important e ca Banciu e mirlan (si) cu chestia asta. Iar felul cum a pus-o (ca rating-ul e totul) pare ca a fost impusa de la conducere. Plus, vorba altora de mai sus, Banciu e pe „pamflet” deci discutie de tate cu bigudiuri, in fata blocului. Pamfletul totdeauna merge mai bine la romani. Discutiile mai serioase, dezvaluirile, dovezile – mai putin.

  • Reply
    Catranel
    10 iunie 2015 at 19:46

    Mi se rupe de rating. Ma uit la ceva pentru ca imi place, chiar de oi fi singurul care se uita. Ma uitam la Prisacariu si ma uit si la Banciu.
    Banciu isi asuma saritul peste cal si trebuie privit cu o lentila de micsorare; adora hiperbolele si alte exagerari; de multe ori m-a facut pe mine, telespectatorul lui, prost in fata; daca ma suparam, chiar eram prost. Si o sa continui sa-l urmaresc.
    Pe Prisacariu l-am urmarit pentru luciditate, o agresivitate potrivita, pentru simpatia fata de originea sa de la Kamikaze si pentru ca imi regaseam adesea parerile in emisiunile lui (cred ca asta e argumentul hotarator pt. cei mai multi consumatori de talk show-uri). Sper sa va revad din nou la TV.
    Galceava realizatorilor de emisiuni – desi inteleg rivalitatea intre doi oameni avand aceeasi meserie – ma lasa rece.

    • Reply
      prisacariu
      10 iunie 2015 at 19:55

      perfect:))

    • Reply
      ioana
      11 iunie 2015 at 8:53

      am gasit, în sfîrsit, o parere lucida, sînt de acord cu tine !

  • Reply
    Ioana
    10 iunie 2015 at 23:23

    RESPECTE Catalin ! Continua – ti lupta , nu-ti mai pierde energia cu banciu , nu merita . Sunt multi care „casca” gura la emisiunea lui si „cad pe spate” ca au pretentii mici , MICIMEA a devenit boala la romani .
    Sunt multi care te apreciaza , care au inteles ce se intampla si care iti multumesc ca ai curajul sa spui cu subiect si predicat ce se intampla .
    Avem nevoie de OAMENI nu de jigodii fie ele si scolite asa cum se crede banciu . Mult SUCCES !!!

  • Reply
    Chibiţian
    11 iunie 2015 at 12:28

    Lasă-l, că l-a făcut muci Bombonel! Cred că plânge cu su-guiţături în batistă! https://nastase.wordpress.com/2015/06/11/ba-jigodie/

    • Reply
      Catranel
      11 iunie 2015 at 16:08

      Aiurea. Doar a aratat si Bombonel cat de subtire e spoiala sa de eleganta si diplomatie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *