Mîrlănia lui Rus nu acoperă mizeria lui Ponta. Dimpotrivă

Sînt puține șanse ca moțiunea de cenzură depusă de PNL să aibă succes mîine și Ponta să fie debarcat de la Guvern. Dar, cu siguranță, cu doar o zi înainte de moțiune, deja fostul ministru Ioan Rus ne arată, o dată în plus, de ce Ponta chiar ar trebui să dispară pe vecie din viața noastră politică și publică.

Ioan Rus nu a inventat un scandal ca noi să uităm de Ponta. E și inutil, și ineficient, și cam stupid să fi gîndit un astfel de plan idiot.
Un argument ar fi că, de fapt, Rus nu a făcut nici o gafă: omul are un ego care depășește în circumferință distanța de la Cluj la București și înapoi, pe care și-l exprimă, de multe ori, grobian. Aseară la televizor, Rus nu a făcut un efort să fie mîrlan: dimpotrivă, Rus a fost el însuși. Iată cum vorbea, de exemplu, acum trei ani, înainte ca Ponta să devină premier și el ministru de Interne: spunea bancuri în care „ni-s rupţi pantalonii în cur” iar despre pedelistul Tișe zicea că „îi prostănac de la mama lui, îi făcut aşa, invers” (sursa).
Ceva mai recent, acum vreun an, Rus aproape îi lua de guler pe jurnaliști: „invitaţia este să gândim pozitiv acest document şi să încercăm să-l sprijinim chiar şi criticând-l şi să nu căutăm pur şi simplu, dacă o fi ceva, doi lei, ca să putem să facem o ştire din treaba asta. Că nouă nu ştiri ne trebuie, ci drumuri expres, regionale şi autostrăzi. Astea ne trebuie, nu ştiri” (sursa).
Dar cînd să facă drumuri, din poziția de ministru, Rus abia a reușit să plaseze, ce ironie, o fostă cititoare de știri la șefia implementării master plan-ului de transport al României (sursa). Ei, poate fătuca îi dădea ministrului știrile bune, nu pe alea proaste, de la jurnaliști mai puțin intimi cu Rus. În orice caz, drumurile mai au de așteptat, însă Rus produce, cu siguranță, știri.
Dar Rus nu e numai grobian, e și fudul. Atît de fudul, încît ilustrează perfect înțelepciunea românească ce spune că „gura bate curu'”: cum să îi jignești cu argumente atît de joase pe românii din străinătate cînd, în 36 de ore, urmează o moțiune de cenzură care acuză tocmai împiedicarea dreptului la vot al românilor din străinătate?!
Așadar, nu, Rus nu a acoperit nici moțiunea și nici scandalul generat de încăpățînarea lui Ponta de a rămîne premier deși e cercetat penal. Ba dimpotrivă, ne-a arătat cum gîndesc, cu adevărat, vîrfurile PSD: românii care-i votează sînt doar niște rupți în cur care se umilesc în străinătate pentru 1.500 de euro lunar (o sumă imensă pentru un român care, în multe cazuri, nu primește legal nici măcar salariul minim pe economie și muncește la negru pentru cîteva sute de lei), timp în care familiile lor din țară se destramă – viitorul țării se golănește și partenera de viață preacurvește.
Asta crede sincer Rus despre români. Iar Ponta l-a montat pe acest nenorocit arogant ministru pentru compatibilitate de gîndire.
ponta rus
 
 

You May also Like...

Cum s-a implicat Adrian Năstase direct în contractul Microsoft: prin Dorina Mihăilescu
1 octombrie 2014
A apărut și lingăul ceasului lui Ponta, care ceas e un "știft" de minimum 3.000 de euro (!)
16 iunie 2015
Iohannis, the american radio star
29 decembrie 2014
4 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *