Ponta, pînă și premierul Moldovei a demisionat pentru că e anchetat

Vreau sa fac un anunt fara precedent in Republica Moldova. Vreau sa-mi anunt demisia. Consider ca odata cu aceasta nu vor exista suspiciuni ca ancheta s-a desfasurat corect si subiectul diplomei mele lipsit de importanta in contextul situatiei social-economice din Moldova va fi scos de pe ordinea de zi. Toti cetatenii sunt egali, iar justitia este una pentru toti. Un premier trebuie sa sprijine o ancheta obiectiva„. (sursa)

Acest mesaj public îi aparține premierului unui stat care nu e membru UE, care nu e membru NATO, un stat cu democrație emergentă în care năravurile comuniste se manifestă puternic, politic, social, pregnant. Cu toate astea și chiar cu riscul unei crize politice dure, premierul Moldovei a ales demisia cînd pe numele său a fost deschisă o anchetă penală pentru că „Toti cetatenii sunt egali, iar justitia este una pentru toti. Un premier trebuie sa sprijine o ancheta obiectiva”.
La doar cîteva sute de kilometri de Chișinău, însă, premierul României (țară din UE, din NATO, democrație mai aezată și cu instituții puternice) se agață cu disperare de scaunul de premier după deschiderea unui dosar penal pe numele său. Ca să nu mai amintim că, înainte de acest dosar, multe alte scandaluri (inclusiv cu potențial penal) l-au ciuruit pe Ponta, dar fără să-l clintească.
Nu, acum nu e bine să ne unim cu Moldova. Nu cîtă vreme sîntem conduși de ponți, tăriceni și alții ca el. Să-i dăm o șansă Moldovei să devină un stat puternic, nu să o îngropăm în fanariotismele noastre toxice.
ponta gaburici

You May also Like...

Ponta: "România și Federația Rusă pot să aibă o colaborare politică"
10 iunie 2015
Finul lui Greblă, declarat proxenet, susținător al PSD și al lui Ponta
23 ianuarie 2015
Complicele Gabrielei Firea la blocarea Pieței Victoria: șeful Inspectoratului Școlar București
29 noiembrie 2017
4 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *