EXCLUSIV Oficial, Vâlcov nu este angajat al Guvernului. Prezența inculpatului în Palatul Victoria, ilegală

Ca de obicei când avem de-a face cu demnitari ai PSD, cineva minte sigur. În situația cu care avem de-a face când vine vorba de Darius Vâlcov, ori minte Secretariatul General al Guvernului, ori minte ministrul Paul Stănescu de la Dezvoltare.

Ce e în dispută aici: statutul lui Darius Vâlcov. Conform lui Paul Stănescu, ministru al guvernului PSD Tudose, „Darius Vâlcov este consilier la Guvern şi m-am întâlnit de foarte multe ori cu el acolo. (…) Mă întâlnesc cu el la Guvern şi nu pot să nu spun lucrul acesta” (sursa).
Replica Guvernului, oficial, prin intermediul Secretariatului General al Guvernului, spune cu totul și cu totul altceva: „că domnul Darius Vâlcov nu este angajat al Secretariatului General al Guvernului”.
valcov sgg
E deja secundat în chestiune dacă ministrul Stănescu a mințit, deci a dezinformat cu intenție, sau el crede sincer că Vâlcov e consilier la Guvern. Pe de altă parte, dacă Paul Stănescu spune public astfel de lucruri fără să facă o minimă verificare, vă dați seama câtă încredere se poate pune în șeful de la Dezvoltare?
Ce e esențial aici, însă, este că inculpatul Darius Vâlcov e la Guvern ca la el acasă. Ceea ce pune mari probleme de legalitate. Și ridică multe întrebări: cum i se face accesul? cine garantează pentru prezența lui Vâlcov la Palatul Victoria? la ce documente are acces fostul ministru al Bugetului? pe unde prin Guvern se plimbă Vâlcov?
Evident, toate acestea arată că legalitatea în legătură cu securitatea din Palatul Victoria este facultativă și, practic, nu se aplică atunci când vine vorba de inculpați. Pentru că așa-i place PSD-ului.

You May also Like...

Dragnea jr își șterge urmele către Tel Drum
18 septembrie 2017
Dragnea junior tocmai a încasat 100.000 de euro de la o firmă finanțată de Tel Drum
10 octombrie 2017
Miza afacerii protejate Hexi Pharma nu a fost șpaga
25 mai 2016
2 Comments
  • Reply
    Marin Talcov
    6 noiembrie 2017 at 13:56

    Cataline,
    La astia e ca la obor, intra/iese cine vrea. Pazeste tara SRI-ul. Niste idioti.

    • Reply
      prisacariu
      7 noiembrie 2017 at 10:03

      nu cine vrea, ci cine trebuie:)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *