Cea mai importantă întrebare pentru românii de azi: câți din cei aflați în stația Dristor au văzut cum ucigașa își împingea victima pe șine?
Respectul pentru viață este prima lege a omului. Asta presupune respect, compasiune, voință, dorință de bine, chiar sacrificiu. Respectul pentru viața celorlalți, nu doar pentru propria viață. Adică empatie, solidaritate.
Cine suntem azi, în decembrie 2017, la 28 de ani de la o revoluție sângeroasă împotriva unui dictator inspirat de Coreea de Nord? Putem răspune simplu la întrebarea asta, aritmetic de simplu. Primul pas este să aflăm câți oameni se aflau în stația de metrou Dristor aseară (dar și la Costin Georgian) și ar fi putut vedea ce se întâmplă (la Dristor – atacul asupra tinerei de 25 de ani, urmat de țintuirea acesteia pe linia de tren; la Costin Georgian – atacurile repetate asupra altei tinere), să-i zicem „mulțimea prezenților”. Al doilea pas este să aflăm câți din „mulțimea prezenților” au și văzut ce s-a întâmplat, ăstora să le zicem „mulțimea văzătorilor”. Putem, astfel, calculând cât la sută din „mulțimea prezenților” este „mulțimea văzătorilor”. Ar mai fi și o a treia clasă, cea a celor care au intervenit, să-i zicem „mulțimea solidarilor”, dar această mulțime știm că e vidă: nimeni nu a intervenit.
Dacă și „mulțimea văzătorilor” e vidă, dacă nimeni din cei prezenți nu a văzut ce se întâmplă, mai avem o șansă. Dar, dacă există „văzători” care nu au făcut nimic, suntem aproape pierduți.
Și, da, putem afla: intersectarea unghiurilor tuturor camerelor de supraveghere din metrou ne poate spune asta. Dar, oare, vrem să aflăm?
