Dragnea, pierdut de complexul său rural de inferioritate

08.01.18 este data pe care Dragnea o poate marca în calendarul personal drept cea în care a pierdut tot. Nu, nu toți banii și nu (încă) toată influența (ba cu banii și alte averi va rămâne chiar și dacă va intra la închisoare). Ce e, atunci, „tot” pentru Dragnea? E SMT-ul numit România, la care inginerul cu mustață nu a mai apucat să fie șef.

Cei mai tineri nu știu, cu siguranță, ce este SMT-ul. Este secția mecanizată tractoare. La el în Gratia natală, în copilăria tomnatică ce vestea pubertatea, să fii șef la SMT era visul suprem, era victoria tehnologiei asupra noroaielor și capriciilor pământului (mă rog, Livache nu ar putea formula nici acum, la vârsta de peste 11 cincinale, așa un enunț, dar ideea îi pâlpâie pe undeva prin cap, printre sinapsele alea pline de mahoarca puturoasă a calculelor lui politice țărănești).
Dar să nu mă las purtat de valurile lirice teleormănene: ce vreau să spun este că, deși în 2012 furase mai tot ce era de furat prin județ (culmea, oarecum legal pentru sfârșitul anilor ’90, prin preluări super-ieftine de spații comerciale de la stat, apoi prin influența funcției de baronete suprem, cea de șef al Consiliului Județean) și era cunoscut și respectat ca ăl mai baron local dintre baronii locali, un soi de șef de trib al aborigenilor munteni, moldoveni, dobrogeni și chiar ardeleni, Dragnea nu s-a simțit sătul în sufletul lui de fiu al câmpiei arse de soare și udate de Dunăre (ah, Belina, Belina…).  Și a vrut să dea lutul sudului pe colbul Bucureștilor, să se mute în umbra munților, la poalele Casei Poporului.
Și de acolo a început căderea, deși Dragnea abia începuse să urce scările înșelătoare ale puterii de la Capitală: mai întâi deputat, apoi ministru, după aia șef de partid și, în fine, vizitator al antecamerei PUTERII: câștigător al alegerilor parlamentare. Primise, însă, un avertisment pe care a preferat să-l ignore, țintind, ca un Scratch obsedat cu dinții stricați și îngălbeniți de fumat, la aluna de pe acoperișul tractorului din curtea SMT-ului România: o condamnare cu suspendare. A fost semnalul că trebuie să-și modereze pretențiile, că din Gratia se poate ajunge după gratii, indiferent câți săraci cu duhul ai prostit la vot.
Dar țăranul ranchiunos, needucat și frustrat din colbul câmpiei era de neoprit. Și de neoprit a fost până pe 08.01.18, când a intrat cu capul direct în peretele de lemn al privatei din fundul curții unei clădiri superbe, cum n-a văzut Gratia niciodată, de pe Kiselefful Bucureștilor.
Ar fi fost putred de bogat, boierul cel mai de vază după Vodă și i-ar fi tihnit bătrânețea cu țiitoare tânără, fără pricini penale să-l supere în capul pieptului. Dar nu i-a ajuns, el s-a vrut voievodu’ SMT-ului.