Proasta și milițienii

Încă nu-mi vine să cred că nevertebrata din capu’ Ministerului de Interne a grăit așa azi: „Urmează să am o întâlnire cu specialiştii din cadrul Centrului de testare psihologică. Ieri (n.r. – luni) am transmis o solicitare, până acum am doar informaţiile pe care le cunoaşteţi şi dumneavoastră, date de purtătorul de cuvânt al Poliţiei. Nu am văzut pe nimeni să facă un pas în spate. Probabil că au apreciat că nu există responsabilitate” (sursa).

Ce ne-a spus, deci, Carmenuța? Așa:
1. a dus, din start, discuția spre zona de „testare psihologică”, adică a lăsat să se înțeleagă că, dacă e vreo problemă, aceea e că nenorocitul ăla nu ar fi fost depistat la timp prin controale medicale ca deviant; pun pariu că, în cele din urmă, niște specialiști vor opina că, de fapt, „testarea psihologică” este ineficientă și, ghinion, se mai întâmplă, nu avem cum preveni, nimeni nu e vinovat, a fost karma mai proastă în jurul căcatului ăluia de Eugen Stan care agresează sexual copii mici în lifturi;
2. ditamai ministra de la Interne are aceleași instrumente ca noi, nimenii de pe stradă, când vine vorba să afle ce se întâmplă pe la ea prin minister: transmite solicitări și își ia datele de la purtătorul de cuvânt (când acesta binevoiește să se exprime oral în fața poporului); ar fi de râs cu sughițuri dacă n-ar fi de plâns cu sughițuri;
3. mega ministresa i-a rugat frumos pe șefii pedofilului să facă un pas în spate dacă se consideră responsabili și, surpriză, ce să vezi, nici unul n-a făcut vreun pas în spate, deci „Probabil că au apreciat că nu există responsabilitate”; pe bune, așa se întâmplă la Interne, evaluarea responsabilității o fac chiar împricinații? păi, de ce l-au mai luat la pușcărie pe pedofil, nu mai bine îl lăsăm pe el singur să evalueze dacă a făcut ceva rău au ba?
Dacă chiar crede ce spune, ministra Carmen Dan este proastă cu spumele tuturor mărilor și oceanelor și, evident, nu poate fi decât, cel mult, secretară la un șefuț local ca Dragnea de Teleorman, nimic mai mult. Dacă, însă, Carmen Dan nu crede ce spune, atunci ne ia pe noi de proști. Dar, în același timp, se revendică și ea de la un zăcământ masiv de prostie dacă-și închipuie că un astfel de comportament public este potrivit pentru un ministru.
De cealaltă parte, sub ministresă, stau acei milițieni în cuget și-n simțiri care nici copii n-au violat, nici sufletul nu le pute a rahat.
Aceasta este țara mea și neamul meu cel românesc.
Carmen Dan la birou
 

You May also Like...

Părinții copiilor care cântau pro-PSD în campania electorală, amendați de Poliție pentru utilizarea minorilor
18 iunie 2019
Doar necalificații mai pot munci azi în România lui Dragnea
14 februarie 2018
Dragă Klaus, dacă poți vorbi și pentru mine să găsesc "deschidere" la ANAF pentru niște "banale motive administrative"?
18 februarie 2016
4 Comments
  • Reply
    John
    9 ianuarie 2018 at 16:50

    O corecţie : „până acum am decât informațiile…” așa s-a exprimat în clar „distinsa” ministră a inculturii miliţieneşti.

    • Reply
      prisacariu
      10 ianuarie 2018 at 12:01

      îmi cer decât scuze!

  • Reply
    livstomer
    10 ianuarie 2018 at 21:14

    Dle Prisacariu, c sa (mai) zic. Vba lui unchi-miu (initial) pesedist, dar sincer: ne batem joc de noi. Dar stiti cum….oribil, ne batem. Zau. Parol.

    • Reply
      prisacariu
      10 ianuarie 2018 at 23:58

      nu vă contrazic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *