rîsu’-fîsu’

Protecția Copilului admite că părinții copiilor care au apărut în clipul PSD au încălcat legea

nene

Protecția Copilului Maramureș admite, într-un răspuns pentru Newsweek România, că apariția celor doi copii în videoclipul electoral pentru susținere PSD reprezintă o încălcare a legii, însă susține că singura instituție care poate dispune sancțiuni în acest caz este Poliția.
Legea pentru protecția copilului stabilește că interesul superior al copilului trebuie protejat, că este interzisă exploatarea imaginii sale, iar legea care stabilește modul în care se derulează alegerile europarlamentare în România interzice folosirea copiilor sub 16 ani în campania electorală, amenzile fiind cuprinse între 1.000 și 2.500 de lei.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Maramureș precizează, în răspunsul la solicitarea Newsweek România, atât că a fost sesizată, cât și că s-a autosesizat în cazul clipului electoral în care doi copii minori îndeamnă oamenii să voteze PSD. Instituția spune că minorii au avut acordul părinților pentru a apărea în clip, fiind „o activitate artistică”.
După cum mă întrebam înainte de alegeri, „Cum ajunge acel copil la nunți, prin intermediul cui? Ce se întâmplă cu banii primiți? Cât muncește la paranghelii? Care e rolul părinților?
Altfel spus, cât a dat PSD pentru oroarea aia cântată de copii nevinovați?”

Read More

Plahotniuc promite același lucru ca Dragnea: "să mărim salarii, pensii mai mari"

plah

În Moldova are loc o revoluție în totală concordanță cu starea de lucruri din estul fost sovietic. Până să înțeleagă cineva ceva, însă, în acest moment este premier Maia Sandu, președintele Igor Dodon a fost suspendat de către Curtea Constituțională iar Vladimir Plahotniuc încearcă, clasic, să scoată poporul mort de foame din case, să protesteze.
În aceste momente confuze, iată ce le-a spus Plahotniuc susținătorilor lui, mulți aduși cu japca (cam cum făcea și Dragnea la mitingurile lui, când era liber): „Am venit să arătăm un mesaj de solidaritate. Este o lovitură de stat. Jos Dodon! Noi, PD, am încercat să facem o alianţă, să mărim salarii, pensii mai mari, însă a venit Dodon să mă convingă să împărţim ţara. Nu am acceptat condiţiile lui, nu am acceptat să-mi trădez ţara!” (conform News.ro).
Poate vă mai amintiți că, atunci când era liber să mănânce rahat de pe scene montate în fața unor amărți aduși cu arcanul, Dragnea spunea același lucru: a mărit salariile și o să le mai mărească, la fel e cu pensiile, o să dea subvenții la roșii și la banane, o să împartă câte 20.000 de lei de gospodărie în Moldova, o să-l trimită pe Prunariu din nou în cosmos și tot așa.
Plahotniucule, nu mai bine îți lași și mustață?

Read More

VIDEO Premierul Dăncilă și-a expus bijuteriile personale pe site-ul Guvernului

Screenshot 2019-06-01 at 11.10.19

O galerie video sub titlul „Participarea premierului Viorica Dăncilă la evenimente organizate în contextul vizitei de stat, pastorale și ecumenice în România a Sanctității Sale Papa Francisc”, postată pe site-ul Guvernului, conține și un mic film care insistă pe un detaliu mai degrabă nepotrivit în context (contextul fiind vizita Suveranului Pontif în România).
Detaliul, din punctul de vedere al „regizorului” guvernamental, probabil că ar trebui să fie gestul pios al premierului care-și ține palmele împreunate. În același timp, însă, ce se poate vedea sunt un ditamai inelul din aur, ceasul de asemenea auriu și câteva brățări din același metal.

 

Read More

VIDEO Dăncilă nu a înțeles nimic din discursul Papei: când a ascultat, nu a avut traducere, ca atunci când a discutat cu Suveranul Pontif

combo

La Cotroceni, premierul Viorica Dăncilă a ascultat discursul Suveranului Pontif fără a avea nevoie de traducere simultană în căști. Logic, asta a fi putut însemna că e fluentă în italiană. Ceva mai târziu, însă, când a trebuit să vorbească cu Papa, a avut traducător.
Așadar, Dăncilă nu cunoaște limba italiană. Practic, a ignorat senină discursul papal.
Video, aici.

Read More

Superb: Avram, Terheș, Ciuhodaru și Grapini ar putea fi scoși de pe lista PSD pentru Parlamentul European

ca

„Potrivit surselor Știrilor ProTV, mai mulți lideri PSD încearcă să o convingă pe Viorica Dăncilă, cea care a preluat conducerea partidului după condamnarea definitivă primită luni de Liviu Dragnea, să elimine de pe lista PSD candidații la europarlamentare din afara partidului.
Este vorba de Carmen Avram, Chris Terhes, Tudor Ciuhodaru și Maria Grapini.
Liderii PSD consideră că o cauză pentru scorul de doar 23% obținut la alegerile europarlamentare este faptul că a propus pe listă candidați din afara partidului. Liviu Dragnea este cel care a insistat ca aceștia 4 să fie pe lista PSD la europarlamentare.
Astfel, marți, când BEC va anunța rezultatul final la alegeri și ar putea cere partidelor să anunțe exact ce oameni vor merge la Bruxelles, Carmen Avram, Chris Terhes, Tudor Ciuhodaru și Maria Grapini ar putea fi scoși de pe listă, deși au fost între primele 7 locuri.”
Dă, Doamne, să fie real, abia aștept!

Read More

VIDEO Puștiul care cântă maneaua maramureșeană pro-PSD, cu sute de lei în mână pentru dedicații la nunți

nene

Cea mai odioasă propagandă manelizat-maramureșeană cu care încheie PSD campania electorală scoate în față doi frați din Baia Mare: Sorina și Corin Pop.
Frații sunt, evident, minori. Este, desigur, o întrebare legitimă cine a stat în spatele interpretării lor. Cel mai probabil, părinții.
Un indiciu despre cum e foarte posibil să fi decurs lucrurile, în video-ul de mai jos (postat și pe Facebook, aici): la o nuntă din toamna anului trecut, Corin Pop cântă pentru un nene de la petrecere („Ionu Niți din Berbești”), ținând cu stânga microfonul și cu dreapta un purcoi de bani (bancnote de 50 și 100 de lei).

Cum ajunge acel copil la nunți, prin intermediul cui? Ce se întâmplă cu banii primiți? Cât muncește la paranghelii? Care e rolul părinților?
Altfel spus, cât a dat PSD pentru oroarea aia cântată de copii nevinovați?

P.S. În video se vede și viceprimarul din București, Aurelian Bădulescu, exclus recent din PSD.

Read More

Tanti Vio din cireada mustăciosului

Cu toții am cunoscut în copilărie o tanti Vio: o doamnă mai degrabă dichisită, dar la standarde mic urbane, casnică sau cu o slujbă nu foarte solicitantă intelectual, care era drăguță cu toată lumea, dispusă să ajute, cu un aer între confuzie totală și bovarism, dar veselă când venea vorba de subiecte mărunte, bună gospodină, neconflictuală, care vorbea rar și cu teama să nu facă greșeli de exprimare.

Read More

Fosta sorosistă Renate Weber de la ALDE: și cu sceptrul puterii în colon, și cu sufletu-n raiul onestității

r

Un interviu fără nici o legătură cu campania electorală, presupun, câtă vreme nu e marcat în nici un fel în acest sens, ne arată cam care e filosofia politică a doamnei Renate Weber: e bine la guvernare, să avem bani, influență, funcții și aroganță, dar să ne dăm un pic și curați pe la orificii, care nu-s ca la alți oameni, maculate de diverse fluide, ci angelice de-a dreptul.
Deci, citez: controlul judiciar în cazul Kovesi a fost „o greșeală, o eroare. Ați văzut că instanța i-a ridicat acel control judiciar.”
Ok, doamne Weber, insinuați, deci, că a fost o măsură abuzivă, dictată de interese politice de context? Sau ce anume a generat abuzul? Incompetența procurorilor? Umorile lor personale? Sau ce?! Și, oricare ar fi fost cauza erorii, ați spus ceva atunci? Dacă a fost un abuz politic, ați identificat politicienii abuzivi? Dacă a fost incompetență a procurorilor, ați cerut sancționarea lor? Nu, evident, pentru că sunteți numai o politrucă ipocrită, penibilă și, deci, bogată.
Dar mai e: „Aduceți-vă aminte cât se vorbea de amnistie și grațiere, iar Tăriceanu a spus <nu, nu avem nevoie de amnistie>, lucru cu care sunt de acord.”
Aha, doamna Weber, dar nu vi se pare suficient de grav că PSD, pe care ALDE îl ține la putere, a propus o astfel de măsură? Nu credeți, deci, că ar fi fost nevoie de o reacție ceva mai dură, politic vorbind? Nu vi se pare, firește, că nu vreți să vă pierdeți privilegiile de putere, mincinoși patologici și perverși.
Interviul poate fi găsit aici.

Read More